Connect with us

Știri

Medicul neurolog Teodor Stoiculescu a primit titlul de “Cetățean de onoare”

Consilierii locali i-au acordat medicului specialist neurolog, Teodor Stoiculescu, titlul de “Cetățean de onoare” al municipiului Călărași, pentru cei 45 de ani de activitate în slujba comunității noastre și implicarea deosebită în tratarea și vindecarea bolilor neurologice. Distincția a fost conferită la inițiativa viceprimarului Nicolae Dragu.

Potrivit Referatului de aprobare a proiectului de hotărâre adoptat, în data de 31 august 2023, de către aleșii locali, doctorul Teodor Stoiculescu s-a născut la data de 10 aprilie 1950, în municipiul Călărași.

În perioada anilor 1957-1964, a urmat cursurile Școlii Generale Nr. 1 Călărași. S-a înscris, în iulie 1964, la concursul de admitere al Liceului “Barbu Știrbei” (n.r. Colegiul Național “Barbu Știrbei”), unde a fost admis în primii 10 candidați, în vederea urmării cursurilor acestei instituții de învățământ. În urma examenului de Bacalaureat, din luna iunie a anului 1968, a obținut media 10. În perioada anilor de liceu, a fost unul dintre elevii de frunte, participând, an de an, la olimpiadele organizate la nivelul municipiului și județului Călărași, fiind un exemplu demn de urmat și de ceilalți elevi.

În perioada 1969-1975, acesta a urmat cursurile Facultății de Medicină “Carol Davila”-Secția Militară București, obținând titlul de doctor în medicină generală. În perioada studenției, în al treilea an de studiu, a publicat lucrarea “Aspecte morfologice ale endometrului în boala abortivă de origine hormonală” (1971), aceasta fiind premiată de conducerea facultății.

Advertisement

După ce a absolvit facultatea, în luna august a anului 1975, prin repartiție guvernamentală, a fost numit medic militar, în cadrul Garnizoanei Brăila, unde și-a desfășurat activitatea de medic neurolog pe Secția de Neurologie, îmbinând activitatea profesională cu învățământul, obținând, în anul 1985, specialitatea de medic specialist neurolog.

În anul 1989, a publicat lucrarea “Porfiria acută intermitentă”, care s-a bucurat de un succes deosebit în plan național.

În luna martie a anului 1991, a fost numit șeful Secției de Neurologie, pentru activitatea deosebită pe care a desfășurat-o în domeniu.

Timp de 15 ani, cât a fost șeful Secției de Neurologie, a tratat și vindecat mii de oameni, fiind apreciat atât de conducerea spitalului, cât și de autoritățile publice locale. De asemenea, s-a implicat în modernizarea secției, dar și în pregătirea profesională a personalului din subordine.

Doctorul Teodor Stoiculescu s-a pensionat, în anul 2015, dar nu a încetat să profeseze ca medic specialist, acesta desfășurându-și activitatea în cadrul S.C. Aprilia Teo S.R.L., unde tratează cetățeni aflați în suferință cu același profesionalism și devotament, fiind recunoscut ca o somitate a medicinei românești în specialitatea Neurologie.

Advertisement

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Călărași

Știri

Deputatul PSD Ion Samoilă anunță avize favorabile pentru miniștrii Florin Barbu și Ciprian-Constantin Șerban

Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a participat astăzi la ședințele comisiilor parlamentare reunite, unde s-au acordat avize favorabile pentru doi miniștri-cheie din viitorul Guvern.

Florin Barbu, actualul ministru al Agriculturii, a primit aviz pozitiv din partea Comisiei pentru agricultură, reconfirmându-și poziția într-un domeniu esențial pentru economia românească. Deputatul Ion Samoilă a subliniat că Barbu a demonstrat implicare în sprijinirea fermierilor, absorbția fondurilor europene și promovarea produselor locale, ceea ce justifică continuitatea la conducerea ministerului.

„Agricultura românească are nevoie de stabilitate și de lideri conectați la realitățile din teren. Florin Barbu este un astfel de om,” a declarat Samoilă.

Tot în cursul zilei de azi, Ciprian-Constantin Șerban a fost avizat favorabil de Comisia pentru transporturi și infrastructură pentru portofoliul de ministru al Transporturilor. Ion Samoilă a evidențiat experiența parlamentară și angajamentul lui Șerban față de dezvoltarea infrastructurii naționale ca atuuri importante pentru mandatul său.

Advertisement

„Infrastructura este vitală pentru dezvoltarea economică a României, iar PSD își menține angajamentul ferm pentru modernizarea transporturilor,” a adăugat deputatul PSD.

Ion Samoilă le-a urat succes celor doi miniștri și a reafirmat sprijinul PSD pentru o guvernare responsabilă și eficientă.

Continue Reading

Știri

Accident rutier pe DN3B, la intrarea în localitatea Roseți: un șofer a suferit un traumatism craniocerebral

Un nou accident de circulație a avut loc luni seară, în jurul orei 19:12, pe Drumul Național 3B (DN3B), la intrarea în localitatea Roseți, județul Călărași.

În incident au fost implicate două autoturisme care s-au acroșat, impactul determinând ieșirea unuia dintre vehicule de pe partea carosabilă. Martorii spun că totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă, iar circulația a fost parțial blocată până la sosirea echipajelor de intervenție.

Unul dintre șoferii implicați a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat de urgență la Spitalul Județean Călărași pentru îngrijiri medicale. Starea sa este în prezent monitorizată de medici.

La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției Rutiere, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și personal medical.

Advertisement

Continue Reading

Știri

O tânără a fost tâlhărită în plină stradă de un bărbat, în Călărași

ipj politie

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Călărași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tâlhărie calificată. Incidentul a avut loc în seara zilei de 18 iunie, când o adolescentă a fost deposedată, prin smulgere, de un lanț din aur purtat la gât.

Poliția Municipiului Călărași a fost sesizată a doua zi, pe 19 iunie, în jurul orei 13:00, de către tatăl victimei. Din cercetările efectuate a reieșit că lanțul sustras cântărea aproximativ 15 grame, prejudiciul fiind estimat la 5.000 de lei.

În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, polițiștii au reușit identificarea suspectului. Pe 20 iunie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, ulterior, să fie prezentat instanței.

Judecătoria Călărași a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Advertisement

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.

Continue Reading