Connect with us

Politică

VIDEO. Un nou partid politic la Călărași: Alternativa Dreaptă

Published

on

România are, începând cu 25 mai 2022, un nou partid parlamentar, în urma trecerii a trei deputați ex-AUR la formațiunea politică Alternativa Dreaptă. Președinta AD, Adela Mîrza, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, începând de astăzi, “politicile cu adevărat de dreapta se vor face auzite în România”. Aceasta a precizat că modelul acestei formațiuni politice este reprezentat de principalul partid de guvernământ din Polonia, PiS.

Astfel, pe 16 octombrie 2022, la Călărași a avut loc Conferința de Alegeri a conducerii structurii politice de dreapta. Lider al formațiunii de dreapta a fost ales, în unanimitate, Mihai Toader. 

Evenimentul politic a avut loc la Hotel Călărași, iar la lucrările ședinței au fost invitați parlamentari din județele învecinate pentru a analiza activitatea din teritoriu a organizației politice care astăzi s-a concretizat. Adela Mîrza a fost cea care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor de desemnare a președintelui AD Călărași, aceasta explicând care sunt obiectivele formațiunii politice și valorile pe care organizația de dreapta le promovează.

Rusu Daniel-Gheorghe, Dănuț Aelenei sunt deputații ex-AUR care s-au alăturat partidului Alternativa Dreaptă, care astăzi au fost prezenți la Călărași pentru înființarea structurii politice pe care Mihai Toader o va conduce alături de echipa formată.

“Mă bucur să fiu astăzi alături de voi, e prima oară când sunt în Călărași, am mai trecut pe aici, dar totdeauna cu altă destinație. Sunteți undeva aici frumos pe malul Dunării. Pe drum încoace am citit mai multe lucruri despre Călărași, pentru că chiar am vrut să văd cum este Călărași, care e mica lui istorie. Nu știam de la ce îi vine numele, și am fost surprinsă să aflu că de la celebrii călăreți. Mă uitasem despre probleme, de ce facem politică până la urmă, ca să îndreptăm România zicem noi. Dumneavoastră sunteți extensia noastră în teritoriu, dumneavoastră vreți să îndreptați Călărași. M-am uitat un pic pe culoarea politică a orașului, am văzut că sunteți într-un județ roșu, tot, nu vă e ușor. Mă uitam la populație, prin 2011 erau undeva la 65.000 de locuitori. Îmi spune astăzi domnul Toader că mai aveți vreo 45.000. Pentru mine ăsta este un foarte bun barometru pentru ce s-a întâmplat în toți acești ani. Bănuiesc că nu de bine au plecat oamenii de aici. Cu aceleași probleme se confruntă și alte județene din România, dar Călărași, din ce am văzut, este o zonă și un județ foarte bogat. Este pe malul Dunării, am văzut că economia înflorea, istoria e senzațională, legată și de Mihai Viteazul și de alte personalități, inclusiv un rector din Cluj Napoca, celebrul profesor Bănescu, este originar din Călărași. A dat personalități mari și mă întreb de ce un oraș care are capacitate economică, are rețea hidrologică mare, care e pe malul Dunării, care ar trebui să înflorească, de ce nu merge bine? Altfel, probabil noi nu am mai fi aici să facem politică dacă domnii care au condus destinul orașul dumneavoastră și al județului și-ar fi făcut treaba. Evident, probabil nu și-au făcut treaba, de aia suntem noi aici.” – a precizat Adela Mîrza, președinta Alternativa Dreaptă.

Advertisement

VALORILE PROMOVATE DE ALTERNATIVA DREAPTĂ

Adela Mîrza, președinte Alternativa Dreapta a prezentat principalele valori promovate de organizația politică pe care o conduce. Aceasta a explicat că oamenii care au ales să facă parte din acest proiect politic își doresc o schimbare.

“Ce ne dorim noi ca Alternativa Dreapta? De ce am intrat eu în politică și colegii mei, chiar dacă am mai făcut parte și din alte proiecte politice? Din acest motiv, pentru că lucrurile nu merg bine. Cum un celebru conservator spunea: „Ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să stea deoparte”. Aș vrea să cred că noi suntem oamenii aceia buni, care am decis să nu mai stăm deoparte și să intrăm în politică. E un joc greu, un joc murdar. Nu toți reușesc, mulți încep, nu toți termină. Mi-aș dori din suflet ca noi să ajungem la linia de finish. Prima linie este 2024. În contextul ăsta, toate resursele, tot timpul, toată energia noastră trebuie să se concentreze spre 2024, să câștigăm alegerile.

Poate vă întrebați de ce Alternativa Dreaptă. De ce un partid relativ nou, că este nou, în 2019 a fost fondat alături de colegul meu și de alți doi colegi din Iași și Târgoviște, apoi ni s-au alăturat și ceilalți dragi colegi ai noștri care au adus o greutate mare partidului, și le mulțumesc pentru asta. Ne-au făcut vizibili și ne-au dat acea latură parlamentară de care noi aveam nevoie ca de aur, fără referințe la AUR. E foarte trist, nu mai poți folosi anumite cuvinte – nu mai poți să zici de patriot, de suverani sau de aur. Au confiscat niște termeni și mă doare lucrul ăsta. Nu mai poți să zici un om de aur, un suflet de aur…

Apropo de AUR, că tot l-am pomenit, știu că mulți și dintre distinșii noștri demnitari nu sunt la prima încercare politică, asta e foarte bine, înseamnă că aveți experiență. Și eu, Valentin și alții am mai făcut politică, chiar dacă am încercat în AUR unii din noi, unii au încercat în Noua Republică, dânsul în CDR. Sunt oameni care sunt deciși să meargă mai departe. Orice eșec e nouă metodă de a inventa altă cale. De aceea suntem noi aici.

Nu vreau să monopolizez discursul. De ce Alternativa Dreaptă și care e direcția pe care noi ne-o asumăm, sau calea dreaptă cum îi mai spunem noi. Ne-am nișat pe un culoar deocamdată relativ îngust, dar de viitor – conservatorismul, dreapta în general. Puteam alege USR-ul sau o stângă frumoasă, nouă, veche, cum o fi ea. Am ales valori care ne reprezintă pe noi. Suntem toți căsătoriți, cu familii, cu slujbe, muncim să ne câștigăm traiul. Nu suntem asistați social, nu așteptăm să ne dea statul nimic, decât pace, să ne lase în pace. Suntem pentru un stat minimal, pentru taxe și impozite mici, pentru valorile care ne reprezintă pe noi, ca națiune. Vreau să-mi cresc copiii așa cum cred eu, nu vreau să mi-i ideologizeze nimeni. Nu vreau să-mi spună nimeni că astăzi e fetiță, dacă vrea mâine poate fi băiat. Nu vreau să-mi să-mi explice tanti UE ce să mănânc, de la gândacii la mai știu eu ce. Nu vreau să-mi pună nimeni în fața intereselor mele naționale, și ale noastre ca neam, interesele unor alte națiuni. Nu cred în experimente sociale, în cetățeni ai lumii, eu cred în cetățeni ai patriei mele, ai orașului meu întâi, în comunitatea mea locală dacă reușesc să schimb lucrurile, încet se schimbă și țară. Cum poți să schimbi lumea – făcând câte un act de bunătate pe rând.

Am ales conservatorismul, că știm democrația și liberalismul clasic. Aici este destul de generoasă această dreaptă, încât să-i înglobeze pe toți care vor și cred în valorile ce au făcut acest neam, inclusiv credința în Dumnezeu evident, să supraviețuiască tuturor urgiilor.
Cine se regăsește alături de noi, dreaptă curată, că noi suntem oameni curați. Nu avem schelet în dulap, nu avem oameni cu probleme penale sau aduși numai să fie la număr. Ăsta a fost probabil un mare defect al AUR, că a adunat o oaste de strânsură și încet lucrurile se decantează și se văd. Oamenii valoroși au plecat deja din AUR, sunt alături de noi și le mulțumesc. A rămas ce-a mai rămas.

Advertisement

La un moment dat speram ca aceste mici pârâiașe de dreapta să se unească într-un fluviu mai mare, inclusiv cu AUR, cu ARN, mai sunt și alte forțe, s-a menționat și numele domnului Orban, care și-a ales un nume similar cu al nostru. Nu neapărat ne avantajează, dar la un moment dat se vor face distincțiile. Ne-am dori să stăm toți la masă. Din păcate, cu unii lideri nu se poate povesti. Nu au maturitatea politică necesară să stea la masă să discute, și atunci mergem pe cont propriu până când se va ivi o ocazie și la un moment dat niște lideri care vor să stea cu noi la masă. Suntem deschiși, dar nu vom face niciodată rabat la valorile în care credem. Pe noi la masă cu PSD probabil nu ne veți vedea niciodată. Nu credem în același lucru, avem metode diferite.
Ne aflăm aici, astăzi vedetele sunteți dumneavoastră. Mulțumim mult că v-ați adunat într-o sfântă zi de duminică să ne cunoașteți, să ne puneți întrebări dacă aveți. Eu personal, și în numele colegilor mei, vă mulțumesc că ați ales lupta cea dreaptă.

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Advertisement

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Politică

VIDEO. Dragoș Coman și Daniel Florea și-au lansat oficial candidaturile pentru Primăria Călărași și Consiliul Județean

Published

on

foto: calarasipress.ro

Partidul AUR Călărași și-a lansat candidații pentru Primăria Călărași și Consiliul Județean.  Într-un eveniment solemn desfășurat în Sala Barbu Știrbei din Călărași, Organizația județeană Călărași și-a prezentat candidații pentru alegerile locale. Daniel Florea, coordonatorul organizației, va concura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași, în timp ce Dragoș Coman, fost viceprimar al municipiului, va intra în cursa pentru Primăria Călărași. LIVE AICI

Călărășenii au nevoie de confort, au nevoie de activități educaționale, au nevoie de spitale bune, au nevoie de o industrie care să creeze locuri de muncă. Au nevoie de un primar care să fie transparent, comunicativ, alături de cetățeni și deschis la toate problemele comunității. (,,,) orașul nostru are nevoie de o dezvoltare durabilă și de o viziune coerentă.

Vă promit că voi rămâne același om, mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți, un om care iubește oamenii, un om care va lăsa ușile instituției pe care o conduce larg deschise așa cum a făcut și în mandatul de viceprimar, indiferent de etnie, religie, poziție socială. Toți suntem cetățenii acestui oraș și merită să fim tratați cu respect. (…) Am ales să candidez pe listele AUR pentru că orașul nostru merită o șansă”, a punctat Dragoș Coman.

CINE ESTE DRAGOȘ COMAN

Sunt Dragoș Coman, am 43 de ani, căsătorit, 2 copii Am fost director de cancelarie la prefectura Călărași, am fost viceprimar și secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului. Sunt licențiat în științe juridice, am un master în administrație publică, sunt absolvent al Colegiului Național de Apărare, cursuri de formare profesională făcute în SUA”, a mai precizat candidatul. 

Advertisement

În debutul discursului său, Daniel Florea, candidatul AUR la președinția Consiliului Județean Călărași, a adus în atenție candidații partidului pentru primăriile din județ, explicând procesul prin care aceștia au fost selectați.

Această echipă de oameni minunați nu a fost aleasă nici la întâmplare, nici la recomandările unora, ci am ales mergând la fiecare dintre ei acasă. M-am întâlnit cu ei la ei acasă, am văzut cum își sărută soția, cum își îmbrățișează copiii, cum se poartă vecinii cu ei, cum se poartă oamenii din localitate cu ei. Am văzut dacă e curat la ei acasă, nu dacă au bani mulți, nu dacă au case mari, ci dacă la ei acasă e curat. Pentru că omul care face pentru el și pe care îl iubește familia și îl iubesc vecinii și care are curat la el acasă, acel om poate să aibă grijă de o comunitate. Am încercat să le spun din suflet următorul lucru. Da, sunt avocat, am fost judecător, am fost primar, am fost și sunt deputat, dar în primul rând sunt român, cu inimă de român și care crede în Dumnezeu”, a punctat Daniel Florea.

Tot ce trebuie să facem aici în Călărași și AUR în toată țara, să facem lucrurile pe care le-am face pentru familia noastră. Tot ceea ce trebuie să faci pentru bătrâni trebuie să te gândești la părinți, tot ceea ce trebuie să faci pentru oamenii care acum muncesc e ca și cum te-ai gândi la tine și la soția ta. Tot ceea ce faci pentru copii faci gândindu-te la copiii tăi. Asta vor face toți acești oameni pe care îi aveți acum în față. Nu o să facem o campanie în care să spunem ăla a făcut prostii, sunt instituții ale statului care cercetează lucrurile astea. Noi o să spunem ce trebuia făcut și nu s-a făcut pentru că nu le-a păsat, nu că nu au știu. Mulți dintre ei au știut, dar nu le-a păsat. Nouă ne pasă, de voi și de noi. M-am chinuit foarte mult să convingem pe Dragoș să candideze, dezamăgiți, oameni care spuneu că e mai bine acasă. Dacă toți abandonăm lupta asta, țara asta va pierde ultima șansa“, a declarat Daniel Florea.

Continue Reading

Politică

Surse: Vasile Iliuță a fost validat de PSD pentru cursa electorală. A fost stabilită ziua în care își depune candidatura

Published

on

sursa foto: calarasipress.ro

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În ciuda zvonurilor apărute în spațiul public, șeful CJ Călărași, Vasile Iliuță, a fost validat de conducerea PSD pentru a-și depune candidatura pentru scrutinul alegerilor din vara anului 2024 pentru conducerea Consiliului Județean Călărași.

Surse din cadrul PSD au confirmat că Vasile Iliuță, actualul președinte al Consiliului Județean Călărași, a primit validarea PSD! Iliuta își va depune miercuri candidatura la sediul BEJ Călărași.

Deși au circulat zvonuri contradictorii în spațiul public, conducerea PSD a dat undă verde candidaturii lui Vasile Iliuță, care se pregătește acum să-și oficializeze participarea în cursa pentru conducerea Consiliului Județean. Odată cu această validare, se conturează deja un cadru pentru o confruntare politică acerbă și plină de provocări.

Vasile Iliuță a condus CJ Călărași începând cu anul 2016, iar într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Călărași PRESS, el a oferit o retrospecțivă a mandatului său. În discuția cu jurnaliștii, Iliuță a evidențiat principalele realizări și provocări din această perioadă.

Advertisement

O realizare semnificativă a mandatului său este reabilitarea prefecturii județului, un proiect amplu care își propune să redea strălucirea acestui monument istoric. Vasile Iliuță a subliniat că acest proiect va fi finalizat până la sfârșitul anului 2024.

În ceea ce privește promovarea turismului, Iliuță a menționat că există deja o strategie bine conturată, iar eforturile se concentrează acum pe atragerea turiștilor către județul Călărași, transformându-l într-o destinație atractivă și diversificată.

Devine Călărașiul stațiune turistică de interes național?

Pe lângă aceste aspecte, Iliuță a subliniat și eforturile depuse în domeniul infrastructurii rutiere și sprijinirea tinerilor din județ prin diverse proiecte educaționale și culturale.

În ceea ce privește viitorul său politic, Iliuță și-a exprimat determinarea de a-și continua mandatul în funcția de președinte al CJ Călărași, subliniind că este pregătit să lupte pentru proiectele și valorile în care crede. În același timp, el a evidențiat și deschiderea sa către zona mediului de afaceri, în cazul în care nu va fi reales în funcție.

Cu privire la numărul de primari social-democrați și planurile pentru conducerea Consiliului Județean, Iliuță a făcut declarații puternice, arătându-se încrezător în capacitatea sa de a atrage sprijin și de a conduce județul în următorii ani.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate