Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -4°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Mama cu 6 copii la 25 de ani. Ce surprize au pregătit pompierii din Călărasi pentru cei mici

Published

on

Pompierii militari călărășeni au păstrat tradiția şi au adus bucurie mai multor copii şi câtorva bătrâni în pragul Crăciunului. Un caz aparte s-a evidențiat în drumul pompierilor. Este mamă a 6 copii la 25 de ani reușește să aibă grijă de fiecare dintre ei, așa cum știe ea mai bine. Trăiesc la țară și se bucură de toate lucrurile primite din partea celor cu suflet mare.
Sărbătorile celor mici vor fi mai bogate anul acesta datorită pompierilor călărășeni care au trecut pragul casei și le-au pus pe masă cele necesare pentru ca masa de Crăciun să nu lipsească. 
“Întotdeauna aproape de oameni, la bine, dar mai ales, la greu” O nouă campanie cu caracter umanitar a pompierilor militari călărășeni şi-a atins ținta şi ne-a încărcat de energie suficient de mult încât să ne gândim la următoarea noastră activitate dedicată oamenilor!
Întreaga acţiune a fost făcută cu toată inima și a adus bucurie câtorva dintre semenii noștri nevoiaşi, cu posibilităţi materiale mai puţine.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au dăruit şi de această dată bunuri alimentare şi nealimentare mai multor familii nevoiașe din municipiul Călăraşi și localitatea Alexandru Odobescu.
Au primit darurile noastre mai mulți copii și persoane vârstnice cu probleme de sănătate şi ne-am bucurat să vedem că am reuşit să le înseninăm faţa şi să le dăm speranţă că sărbatorile pot fi frumoase, pot fi altfel, atunci când semenii tăi se gândesc şi la tine!
Acel “Mulțumesc!” rostit cu tot sufletul de către toţi cei care ne-au lăsat să le trecem pragul astăzi şi să le oferim mici daruri în pragul marii Sărbători a Naşterii Domnului, ne-a împlinit întreaga zi și ne-a dat satisfacția unui gest frumos, nobil, omenesc, în cea mai frumoasă formă a acestui cuvânt!
Ce fericiţi eram şi nu ştiam! Ce frumos este să fii om! Ce împlinire îţi aduce gestul de a dărui celui care nu are! Ce sentiment te încearcă atunci când vezi că poţi aduce bucurie pe faţa unui copil necăjit! Ce gând îţi vine când vezi că ai putut însenina faţa unui om bătrân şi bolnav, căruia de mult nu i-a mai trecut cineva pragul! Câte lucruri minunate ni se întâmplă în fiecare zi şi nu le luăm în seamă năuciţi de tumultul vieţii şi de fuga noastră către nicăieri ca să ajungem peste tot!
Sărbători fericite tuturor! Multă sănătate, asta vă dorim!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Lovitură la buzunar pentru români: impozitele pe case, terenuri și mașini explodează. Guvernul spune clar: „Nu mai aveam de ales”

Published

on

Românii se pregătesc pentru una dintre cele mai mari scumpiri fiscale din ultimii ani. Guvernul României anunță majorări masive ale impozitelor pe proprietate, care vor ajunge, în medie, la 70–80%, iar în unele cazuri pot fi chiar mai mari. Totul, spun oficialii, pentru bani și pentru a nu pierde fondurile europene.

De ce cresc taxele atât de mult

Explicația Guvernului este simplă: România colectează prea puțin din impozitele pe proprietate. În prezent, aceste taxe aduc doar 0,55% din PIB, de peste trei ori mai puțin decât media Uniunii Europene. Pe scurt, statul spune că:

  • multe impozite erau prea mici;
  • o parte importantă nici măcar nu era colectată;
  • sistemul favoriza inechități între contribuabili.

În plus, presiunea vine direct din Planul Național de Redresare și Reziliență și de la Comisia Europeană. Fără reformă, România risca să piardă sute de milioane de euro din cererile de plată PNRR.

Cât câștigă statul din buzunarul tău

Executivul estimează că noile impozite vor aduce 3,7 miliarde de lei în plus doar în 2026:

  • peste 1,4 miliarde lei din clădiri;
  • peste 1 miliard lei din terenuri;
  • aproape 1,2 miliarde lei din mașini.

Banii rămân la primării, care trebuie să se descurce cu mai puțini bani primiți de la bugetul de stat.

Ce se schimbă concret la case și terenuri

  • Valoarea impozabilă sare cu aproximativ 70%, până la aproape 2.700 lei/mp.
  • Dispar reducerile pentru vechimea clădirii: nu mai contează dacă locuiești într-o casă veche de 100 de ani sau într-un bloc ridicat în anii ’70.
  • Primăriile pot dubla impozitele, dacă vor, față de nivelul actual.

Pe scurt: acolo unde taxele erau minime, creșterea poate fi chiar peste media anunțată.

Mașinile, taxate după cât poluează

Impozitul auto nu mai e doar despre capacitatea motorului. Contează și norma de poluare:

Advertisement
  • mașinile vechi, poluante – taxe mai mari;
  • mașinile mai noi – creșteri mai mici;
  • hibridele nu mai sunt automat avantajate, iar electricele nu mai sunt scutite.
  • Principiul e clar: „poluatorul plătește”.

Probleme și haos la nivel local

Aplicarea noilor reguli a creat deja confuzii:

  • erori în deciziile de impunere;
  • blocaje și probleme pe ghișeul.ro;
  • primării nepregătite tehnic.

Guvernul promite că situația va fi corectată.

De când plătim mai mult

Noile taxe intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, iar din 2027 urmează pasul final: impozitarea la valoarea reală de piață a proprietăților.

Singura veste bună: dacă îți plătești taxele până pe 31 martie, primești în continuare reducerea de 10%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Prefectura Călărași: utilitățile funcționează normal, traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă

Published

on

În plină iarnă, Prefectura Călărași vine cu vești bune: fără pene de curent, fără gaze tăiate și fără drumuri blocate. La ora 12:00, autoritățile au anunțat că județul rezistă bine în fața vremii reci.

Curent electric: zero avarii mari. Doar câțiva consumatori izolați, punctual, în zone din baltă.
Gaze: nicio problemă. Totul funcționează normal.

Drumurile? Se circulă!
Pe A2, utilajele au ieșit la atac:

  • București – Lehliu Gară: 15 utilaje, 190 tone de sare;
  • Lehliu Gară – Ialomița: 32 utilaje, cu intervenții consistente la Drajna și Fetești (peste 450 tone de sare și NaCl).

În județ:

  • Drumuri Naționale: 26 utilaje, 75 tone de sare;
  • Drumuri Județene: 41 utilaje, 1.400 tone de sare și nisip.

Concluzia zilei: se merge, se aprinde lumina, gazele curg, iar utilajele rămân în priză. Iarna a venit, dar Călărașiul nu s-a oprit.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

iPhone-uri „de lux” la AJOFM Călărași. Explicația șefei instituției după valul de revoltă: „Nu sunt bani de salarii, dar telefoanele sunt din fonduri europene”

Published

on

Achiziția a 9 telefoane iPhone 17 Pro, în valoare de aproape 49.000 de lei, de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași a aprins spiritele în mediul online și a stârnit un val de reacții dure. Într-o perioadă în care se vorbește tot mai des despre austeritate, lipsă de fonduri și sacrificii, ideea că o instituție care se ocupă de șomeri își cumpără telefoane de ultimă generație a fost suficientă pentru a provoca indignare.

„Legal poate. Moral, fiecare judecă”, au comentat cetățenii, după ce documentele din platforma de achiziții publice au arătat că AJOFM Călărași a cumpărat 9 iPhone 17 Pro 256 GB, la un preț de peste 5.400 de lei bucata, bani publici.

Contactată de CălărașiPress, Doinița Nicolae, directoarea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași, spune însă că lucrurile stau complet diferit față de situație expusă în spațiul public.

„Nu sunt telefoane pentru șefi și nu sunt din bugetul instituției”, susține aceasta.

Advertisement

Potrivit explicațiilor oferite, achiziția a fost făcută din fonduri europene, în cadrul unui proiect major – un Centru de Tineret, cu o valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro, implementat la nivel național. AJOFM Călărași este beneficiar într-un proiect „în oglindă” cu alte județe din țară.

Mai mult, directoarea afirmă că nu beneficiază personal de niciun telefon și că nici măcar nu face parte din echipa de proiect.

„Eu folosesc un telefon vechi, primit cadou de Crăciun. În instituție nu avem bani nici de hârtie, suntem datori la gaze. Telefoanele astea nu au legătură cu bugetul nostru de funcționare”, a declarat șefa AJOFM.

Telefoanele sunt destinate angajaților implicați direct în implementarea proiectului, respectiv nouă persoane, dintre care șapte de la Oltenița, care lucrează zilnic cu sute de tineri: îi contactează, îi consiliază, îi înscriu în baze de date și merg pe teren.

Proiect pe 3 ani, mii de tineri vizați

Advertisement

Conform conducerii AJOFM, proiectul se întinde pe trei ani și vizează peste 1.800 – 2.000 de tineri, doar în zona Călărași–Ialomița. Activitatea presupune deplasări constante și comunicare permanentă, iar instituția nu are telefoane de serviciu în dotare.

„Fără aceste echipamente, proiectul nu poate funcționa. Sunt bani prevăzuți, aprobați și controlați la nivel european”, mai spune directoarea.

În încercarea de a calma spiritele, reprezentanții AJOFM anunță că vor publica toate detaliile proiectului și bugetului, pentru a elimina suspiciunile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading