Primăria comunei Borcea organizează o acțiune de sprijin medical pentru cetățeni, oferind posibilitatea efectuării gratuite a analizelor de laborator și a unor consultații de specialitate. Programarea este stabilită pentru data de 25 februarie 2026, iar înscrierile se fac la sediul instituției până cel târziu pe 23 februarie.
Potrivit anunțului public, pot beneficia de investigații persoanele care dovedesc că sunt asigurate în sistemul de sănătate, fie prin cupon de pensie, fie prin trimitere de la medicul de familie. Transportul către unitatea medicală este asigurat gratuit, plecarea fiind programată la ora 06:00 din fața primăriei.
Analizele și consultațiile vor avea loc în București, la patru cabinete de medicină internă. În funcție de recomandarea medicilor, pacienții pot primi investigații suplimentare fără costuri, inclusiv tomografie computerizată, rezonanță magnetică sau ecografii, realizate în cadrul Spitalul Romgermed.
Autoritățile locale atrag atenția că, în ziua deplasării, participanții trebuie să aibă asupra lor actul de identitate și documentul care atestă dovada asigurării medicale. Pentru detalii suplimentare și înscrieri, cetățenii sunt așteptați la sediul Primăriei Borcea.
lol
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
