Începând cu 15 august, Lidl renunță la vânzarea în magazinele sale a articolelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie. Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor din Piața Lidl, dar și a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire, informează un comunicat al companiei.
Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunțată în 2018, prin care își propune să reducă plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosință, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acționează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce își propune să diminueze cantitatea de plastic folosită și să închidă ciclurile de reciclare.
În acest sens, compania ia măsuri precum crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 și certificarea TUV Austria.
Ca parte a aceleiași strategii mai ample, anunțată în 2018, Lidl România va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, ce alcătuiesc aproximativ 80% din întregul sortiment de produse. Până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile.
Toate inițiativele Lidl pentru reducerea cantității de deșeuri din plastic se înscriu în programul REset Plastic, al Grupului Schwarz. Prin acest program, Grupul Schwarz a dezvoltat o strategie integrată, ce cuprinde cinci zone de acțiune – de la reducerea cantității de plastic din ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și eliminarea completă a acestui material, până la inovare și educare în domeniu, mai precizează comunicatul companiei Lidl.