Connect with us

PresidentialElection2025

Lideri PSD din țară, criticați pentru rezultate slabe. Iliuță, între promisiuni ambițioase și realitate electorală

Published

on

Mai mulți lideri PSD din țară au fost puși la zid după rezultatele modeste obținute la primul tur al alegerilor prezidențiale, unde candidatul coaliției, Crin Antonescu, s-a confruntat cu o adevărată prăbușire în fața valului naționalist condus de George Simion. Potrivit digi24.ro, dar și InfoMuntenia.ro, nemulțumirile din interiorul PSD vizează atât lipsa de implicare a unor președinți de consilii județene și primari, cât și direcționarea tacită a unei părți din voturile de stânga către Victor Ponta.

În județul Călărași, responsabil de coordonarea campaniei electorale pentru Crin Antonescu a fost chiar liderul PSD local și președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță. Deși în campanie acesta a promis un scor de 40% pentru candidatul coaliției, rezultatul final a fost doar 23,07% – un procent care l-a plasat cu mult sub obiectivul declarat, dar surprinzător de sus în clasamentul național.

Conform unei analize publicate de InfoMuntenia.ro, Călărașiul ocupă locul 5 într-un top al județelor conduse de președinți de consilii județene PSD, în funcție de scorul obținut de Crin Antonescu. Pe primele patru poziții se află Mehedinți (30,8%), Teleorman (29,52%), Dolj (26,81%) și Olt (25,93%).

Aceste rezultate capătă relevanță în condițiile în care George Simion a reușit să depășească 40% în aproape toate județele, acaparând o parte semnificativă din electoratul nemulțumit, inclusiv din bazinul tradițional PSD. Astfel, deși Iliuță nu a atins obiectivul declarat, scorul obținut la Călărași este considerat, în unele cercuri din partid, drept un „rău necesar” sau o performanță „de avarie”.

Advertisement