IPJ Călărași| 75 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare a amenzilor de 25.300 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o serie de acțiuni atât cu caracter preventiv pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, cât și pe palierul combaterii infracțiunilor săvârșite cu violență. Față de trei persoane au fost dispuse măsuri preventive.

 

În urma acțiunilor preventive derulate, polițiștii au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare a amenzilor de 25.300 de lei.

În planul combaterii, au fost dispuse măsuri preventive față de trei persoane, pentru comiterea de infracțiuni de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Exemple:

În seara de 14 august 2017, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că au fost provocate distrugeri în interiorul unui bar din comuna Grădiștea.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii, care, în urma cercetărilor demarate, au constatat că doi bărbați din municipiul București, deranjați de volumul ridicat al muzicii, ar fi provocat distrugerea unui geam și a mai multor bunuri din interiorul localului.

La data de 15 august 2017, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi bărbați pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În seara de 14 august 2017, o femeie din municipiul Călărași a cerut sprijinul polițiștilor întrucât avea o stare conflictuală cu fostul concubin.

Deplasându-se de îndată la fața locului pentru aplanarea stării conflictuale, polițiștii au fost amenințați, unul dintre ei fiind lovit de bărbatul de 27 ani, aflat în stare de ebrietate. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde a continuat să aibă un comportament violent.

Cu privire la aceste aspecte a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, competent material pentru efectuarea cercetărilor în cazul infracțiunii de ultraj.

Bărbatul a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 15 august 2017 instanța a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Toți cei trei bărbați, bănuiți de comiterea de infracțiuni cu violență, au fost depuși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ministerul Sănătăţii: De marţi se revine la raportarea Covid zilnică

Ministerul Sănătăţii a anunţat că, începând de marţi, se revine

AFC Dunărea Călărași înscrie prima victorie categorică în meciurile amicale din pre-sezon! 6-1 împotriva Zarea Cuza Vodă

Dunărea Călărași câștigă primul meci amical al verii. Echipa călărășeană