Connect with us

Știri

Împrumuturi rapide: o soluție rapidă pentru problemele financiare urgente?

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Într-o lume în continuă mișcare, nevoile financiare ne pot lua prin surprindere. O mașină care se defectează, o urgență medicală sau o cheltuială neașteptată pot pune presiune pe bugetul nostru, generând stres și dificultăți. Aici intervin împrumuturile rapide, o soluție tentantă pentru a obține bani rapid, fără birocrație îndelungată.

Dar sunt oare împrumuturile rapide o soluție ideală pentru problemele financiare urgente? Răspunsul nu este simplu.

Avantajele împrumuturilor rapide

Advertisement

Acces rapid la bani: Împrumuturile rapide se pot obține online, în doar câteva minute, fără a fi necesară vizitarea unei bănci.

Proces simplu: Documentația necesară este minimală, iar cererea de împrumut se poate completa online.

Flexibilitate: Sumele disponibile spre împrumut pot varia, iar termenul de rambursare poate fi adaptat nevoilor individuale.

Soluție pentru urgențe: Pot fi o soluție salvatoare în situații financiare dificile, când banii sunt necesari rapid.

Dezavantajele împrumuturilor rapide

Advertisement

Dobânzi mari: Împrumuturile rapide au, în general, dobânzi semnificativ mai mari decât creditele bancare.

Termene scurte de rambursare: Presiunea de a rambursa datoria într-un timp scurt poate genera dificultăți financiare suplimentare.

Riscul de supraîndatorare: Persoanele care apelează frecvent la împrumuturi rapide pot ajunge în situația de a nu le mai putea rambursa, acumulând datorii tot mai mari.

Capcane ascunse: Unele companii de împrumuturi rapide pot practica tactici neloiale sau pot avea termeni și condiții neclare.

Sfaturi pentru cei care iau în considerare un împrumut rapid

Advertisement

Comparați ofertele mai multor companii: Nu vă grăbiți și analizați cu atenție dobânzile, termenii de rambursare și costurile suplimentare.

Asigurați-vă că vă permiteți rambursarea: Calculați cu atenție dacă vă permiteți să rambursați datoria în termenul stabilit, luând în considerare veniturile și cheltuielile lunare.

Citiți cu atenție termenii și condițiile: Asigurați-vă că înțelegeți toate aspectele contractului de împrumut, inclusiv dobânzile, penalitățile de întârziere și costurile de recuperare a creanțelor.

Apelați la soluții alternative: Există și alte opțiuni de finanțare, cum  ajutorul familiei și prietenilor.

 

Advertisement

Pe lângă alternativele financiare, este important să luați în considerare și măsuri de precauție pentru a evita problemele financiare. Este recomandat să vă creați un fond de urgență, o rezervă de bani care să vă poată acoperi cheltuielile neprevăzute. De asemenea, este important să vă gestionați cu atenție bugetul lunar, să vă planificați cheltuielile și să evitați datoriile inutile.

Împrumuturile rapide pot fi o soluție rapidă pentru problemele financiare urgente, dar trebuie utilizate cu prudență. Este important să se compare ofertele, să se calculeze cu atenție capacitatea de rambursare și să se înțeleagă toate riscurile implicate. Există și alte soluții alternative de finanțare care pot fi mai potrivite pentru anumite persoane.

Știri

Pedepsele aspre care îi așteaptă pe șoferii băuți sau drogați la volan. Serviciul Rutier și Centrul Antidrog Călărași au ieșit pe șosele într-o acțiune de tip blitz

Published

on

Serviciul Rutier Călărași s-a aflat astăzi pe teren, alături de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Călărași, într-o acțiune de tip blitz pentru informarea șoferilor cu privire la noile modificări legislative în domeniul rutier și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența consumului de substanțe psihoactive și alcool. În total, patru echipaje au fost prezente pe străzile municipiului Călărași, astăzi – 26 iulie 2024. 

CPECA Călărași a completat această acțiune prin informarea specifică a conducătorilor auto despre prevederile legislației rutiere ce privesc drogurile și alcoolul. A oferit totodată materiale promoționale ale Campaniei ”Drive Clean” derulată de Agenția Națională Antidrog  la nivelul întregii țări.

Au fost implicate 4 echipaje de la Serviciul Rutier, Biroul Rutier, Ordine Publică a municipiului Călărași și Secția 6.

Pe 10 iulie 2023 a intrat în vigoare Legea Anastasia, potrivit căreia săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 

Advertisement

Ulterior, Parlamentul României a mai adoptat o lege care îi lasă fără carnet pentru 10 ani pe șoferii prinși băuți sau drogați la volan. Potrivit legii, pentru acești șoferi instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. 

Ambele legi menționate vin ca urmare a unor accidente rutiere în care mai multe persoane și-au pierdut viața din cauza unor șoferi care se aflau la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor. 

Continue Reading

Știri

SETACO PREVENT SRL ANGAJEAZĂ

Published

on

SETACO PREVENT SRL ANGAJEAZA
· Electricieni
· Electronisti
· Tehnicieni sisteme de securitate
Cerințe:
Sunt necesare cunostinte de electricitate/ electronica/ cablare structurata, voce-date
Permis cat.B
ANRE , liceu sau scoala profesionala in domeniul electric constituie avantaj
Responsabilități:
Cablari instalații electrice și de curenți slabi Instalare servisare și mentenanța sisteme de supraveghere video, sisteme de alarma la efracție, rețele voce date
Salariul prima lună ( probă ) 3500 lei net.
CV-urile se pot trimite la adresa de e-mail: [email protected] pe WhatsApp la numărul 0242.314.232 sau personal la sediul firmei din Călărași intersecția străzii București cu str. Libertății.

Continue Reading

Știri

Cum plănuiește Ligia Deca, ministrul Educației, să aducă mai mulți profesori în școlile rurale? „Dacă nu recunoaștem profesorii buni din rural, nu o să-i avem niciodată acolo”

Published

on

Sursă imagine: Ligia Deca/Facebook

Ligia Deca, ministrul Educației, a vorbit într-un interviu pentru Școala 9, citat de Edupedu, despre cum pot fi motivați profesorii să vină să predea în școlile din mediul rural. Printre soluțiile propuse de aceasta se numără oferirea unui sprijin financiar mai ales celor aflați la începutul carierei de profesor (primă de instalare, de exemplu) și motivarea celor din comunitatea rurală să se întoarcă ulterior pentru a preda la sat. Un alt factor evidențiat de Ligia Deca în interviu a fost „efectul recunoașterii”, adică niște instrumente de recompensare ale performanței. 

Școala 9: „Ce facem cu profesorii? Este o criză globală de profesori. O resimțim și în România. Vedem și că ei se aglomerează în școlile din urban. Mă refer aici la profesorii care sunt titularizați, au grade didactice, au experiență. Ei merg acolo unde au toate resursele la îndemână. Cum îi ducem pe profesorii valoroși în școlile cu multe provocări?”

Ligia Deca: „Cred că o primă variantă, în acest sens, este să-i ajutăm în partea de debut în carieră. Deci, la începutul carierei, ei au nevoie de niște resurse financiare, pe lângă bursa egală cu salariul mediu pe economie pe care o vor avea toți cei care merg pe formarea inițială, în noua formulă, vorbim și despre o primă de instalare pe care o să o introducem pentru cei care aleg să meargă să se titularizeze în zona rurală.

Avem nevoie și să-i stimulăm pe cei care provin din acea comunitate și merg pe formarea didactică, după aceea să se întoarcă în comunitățile lor. Iar aici este o colaborare excepțională pe care o avem cu autoritățile publice locale. Am vizitat școli din comunități locale unde primăria oferea facilități elevilor buni din comunitate, care merg pe ruta didactică și se întorc în comunitate. Că este vorba despre teren, că este vorba despre casă, că este vorba despre alte facilități, lucrurile acestea încurajează tinerii să meargă în comunitățile rurale”. 

Advertisement

Ministrul Educației a mai subliniat un pas foarte important – „efectul recunoașterii”, așa cum l-a denumit. Ligia Deca e de părere că profesorii au nevoie ca meritelele lor să fie recunoscute, mai ales când lucrează într-un mediu care nu le oferă toate resursele de care au nevoie pentru a realiza actul educațional. Aceasta a dat drept exemplu asociația Teach for Romania, care organizează gala profesorului din rural. 

„Și cred că avem nevoie inclusiv prin instrumentele noastre de recompensare ale performanței, că vorbim de gradație de medic, vom vorbi despre alte feluri de plată suplimentară, bazată pe performanță, să recunoaștem meritele celor care fac diferența în comunitățile lor. Nu e simplu din punct de vedere metodologic, dar dacă nu recunoaștem profesorii buni din rural, indiferent că, cel puțin în primii ani, au sau nu rezultate de tip, nu știu, olimpiade, concursuri, ș.a.m.d,. nu o să-i avem niciodată acolo”, a mai precizat aceasta în interviul pentru Școala 9, citat de Edupedu. 

Din anul școlar 2025-2026, profesorii care se titularizează în zone defavorizate sau izolate beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egală cu cinci salarii minime brute pe țară, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Condiția pe care profesorii trebuie să o îndeplinească este să rămână titulari în școala respectivă pentru o perioadă de cinci ani, mai arată Edupedu în articol. 

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate