Connect with us

Știri

Lucrările de reparații la rețeaua de apă din Călărași, reprogramate din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, lucrările de reparații la rețeaua de apă din municipiul Călărași, programate inițial pentru perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2024, au fost amânate. Compania care se ocupă de lucrări a anunțat furnizorul de apă și canal Ecoaqua că intervențiile vor fi reprogramate. În acest sens, lucrările pentru înlocuirea rețelei de apă cu una nouă, precum și realizarea branșamentelor către consumatori, se vor realiza pe 1 octombrie și 3 octombrie, între orele 08:00 – 12:00. 

Citește aici știrea inițială.

Astfel, oprirea apei potabile pe Strada Aviatorilor Diaconu va avea loc pe data de 1 octombrie 2024, între orele 08:00 și 12:00, pe tronsonul cuprins între Strada Prelungirea Libertății și Strada Garajului. De asemenea, pe 3 octombrie 2024, în același interval orar, furnizarea apei va fi întreruptă pe Strada Gheorghe D. Gherea, pe tronsonul dintre Strada Libertății și Strada Garajului.

Inițial, Ecoaqua a anunțat oprirea apei în perioada 30 septembrie – 1 octombrie, dar prognozele meteo au determinat reprogramarea intervențiilor. Județul Călărași s-a aflat sub avertizări de cod portocaliu pentru ploi torențiale și vânt puternic, cu rafale care au atins viteze de până la 85 km/h. Cantitățile de precipitații au depășit izolat 80 l/mp, creând condiții dificile pentru desfășurarea lucrărilor.

Advertisement

Reparațiile au loc pe Strada Prelungirea Libertății, între Bulevardul Republicii și Strada Avram Iancu, și includ înlocuirea rețelei de apă cu una nouă din polietilenă, precum și realizarea branșamentelor către consumatori. Lucrările sunt executate de S.C. Termosanel SRL, în baza unui contract cu Primăria Municipiului Călărași.

Știri

Incendiu de proporții în Călărași: 30 de hectare de grâu cuprinse de flăcări în zona Modelu

Duminică, 6 iulie 2025, un incendiu de amploare a izbucnit în zona agricolă Modelu, din județul Călărași, unde aproximativ 30 de hectare de grâu au fost cuprinse de flăcări. Incendiul, aflat încă în desfășurare, a mobilizat un important dispozitiv de intervenție: cinci autospeciale de stingere ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru limitarea extinderii focului și protejarea zonelor învecinate.

Focul a izbucnit în jurul prânzului, pe un teren agricol aflat în plină campanie de recoltare, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor.

Până la această oră, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în afara culturii agricole afectate.

Vom reveni cu informații pe măsură ce operațiunea de stingere evoluează.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading