Ilie Bolojan anunță tăieri masive în administrație: aproape 46.000 de posturi dispar

Start

Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat o ordonanță de urgență care schimbă din temelii administrația publică. Pe scurt, statul taie posturi, reduce cheltuieli și impune reguli mai stricte pentru primării, ministere și instituții din subordine.

Ce înseamnă concret?

În administrația locală vor fi eliminate 45.698 de posturi.
Dintre acestea:

  • 12.794 sunt posturi ocupate
  • 26.800 sunt posturi vacante
  • 6.102 sunt posturi de consilieri

Prefecturile pierd 168 de posturi, iar la nivel central dispar 192 de posturi de consilieri ai demnitarilor.

Guvernul estimează economii de:

  • 1,6 miliarde lei în 2026
  • 3 miliarde lei în 2027

Primăriile trebuie să reducă personalul cu 30%

Autoritățile locale sunt obligate să reducă numărul total de posturi aprobate cu 30%. La nivel național, asta va însemna o scădere de aproximativ 10% a posturilor efectiv ocupate.

Reorganizarea aparatului primarului, al consiliilor județene și al instituțiilor locale trebuie finalizată până la 1 iulie 2026.

Ce instituții NU sunt afectate

Nu se fac reduceri de personal în:

  • spitale publice
  • serviciile de ambulanță
  • sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională

În schimb, în alte domenii apar modificări:

  • crește vârsta de pensionare pentru militari
  • în educație scade sporul pentru doctorat
  • în sănătate apare salarizarea în funcție de performanță și o nouă clasificare a spitalelor

Poliția locală, redimensionat

Numărul polițiștilor locali va fi calculat în funcție de populație:

  • 1 polițist la 1.200 de locuitori (comune, orașe, municipii)
  • 1 polițist la 6.500 de locuitori (județe)
  • Localitățile sub 4.500 de locuitori pot avea maximum 3 polițiști locali și doar dacă îi plătesc integral din venituri proprii

Se estimează că peste 600 de posturi de polițiști locali vor fi eliminate.

Primăriile „sărace” vor avea grile de salarizare impuse de Guvern

Unitățile administrativ-teritoriale care nu își pot acoperi salariile din taxe și impozite locale vor primi grile de salarizare stabilite direct de Guvern, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Aceste grile vor fi valabile până la apariția noii legi a salarizării unitare.

Mai puțini consilieri și șefi cu salarii plafonate

  • Se reduce cu un post numărul consilierilor personali ai demnitarilor.
  • În total, dispar 6.102 posturi din cabinetele demnitarilor.
  • Salariul președintelui Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice este plafonat la maximum 90% din indemnizația ministrului dezvoltării.
  • Se reduc membrii consiliilor de administrație la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Agenția Națională pentru Locuințe.

Calendarul aplicării

  • Măsurile trebuie aprobate și pregătite până la 1 iulie 2026
  • Implementarea efectivă are loc între 1 iulie și 31 decembrie 2026

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ciprian Olteanu: „Viitorul agriculturii românești se decide pe câmp, nu la Bruxelles” – mesaj ferm al Clubului Fermierilor Români

Viitorul agriculturii românești nu va fi decis la Bruxelles sau

VIDEO. Campania “Stai la masă cu o faptă bună” continuă

Într-o perioadă în care solidaritatea și implicarea comunității devin tot