Gândurel din Ștefan Vodă s-a supărat pe viață. Amenință că își va da foc în fața polițiștilor

În cursul nopții de 29 decembrie 2024, în jurul orei 01:40, polițiștii din Călărași au intervenit de urgență în localitatea Ștefan Vodă, unde un bărbat s-a urcat pe bazinul de apă din curtea sa, amenințând că își va da foc în fața tuturor.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, inclusiv un negociator specializat, care poartă discuții cu bărbatul în încercarea de a-l convinge să renunțe la gestul extrem.

Până la acest moment, autoritățile nu au oferit informații.

Intervenția este în desfășurare, iar zona a fost securizată pentru a preveni eventuale incidente.

Vom reveni cu detalii.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Virgil Dumbravă: „Din 2020 până în 2024, primarul nu va avea bani să facă nimic”

Încă de anul trecut municipiul Călărași a devenit un adevărat

Spitalul Municipal Oltenița, pe drumul reconstrucției: 7 noi medici și planuri pentru relansarea Urgențelor

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, anunță pași concreți în revitalizarea