Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 541

Fotbal

Fotbal / Liga 2 / ASU Poli Timișoara – Dunărea Călărași 0 – 1

Published

on

Dan Alexa: „Pentru noi e o victorie importantă, ne-am rupt de locul 3, iar acesta e marele câştig„

Călărășenii au câștigat la Timișoara cu 1-0 prin golul marcat de Bogdan Manole (min 30).  Dunărea se află pe locul 2 în clasament, o poziție promovabilă în Liga 1!

Tehnicianul Dunării, Dan Alexa a declarat la finalul partidei că echipa sa a făcut un joc slab dar a avut cele mai mari ocazii. Călărășenii au obținut a 7-a victorie consecutivă din campionat de când a venit Dan Alexa pe banca Dunării.

Un joc dominat în mare parte de Poli. Am arătat foarte rău din punct de vedere fizic şi cred că a fost cel mai slab joc al nostru de când sunt eu antrenor la Dunărea. Nu pot să trec însă cu vederea faptul că am avut ocaziile cele mai mari, situaţii de unu la unu cu portarul, chiar dacă şi Ignea a replicat cu acea bară. Pe mine m-a surprins evoluţia portarului lui Poli (n.r. – Cosmin Dur-Bozoancă). Deşi nu a avut foarte mult de lucru, ce a avut de apărat a apărat şi am înţeles că e şi junior. Îl felicit pentru acest lucru! Pentru noi e o victorie importantă, ne-am rupt de locul 3, iar acesta e marele câştig. Dar repet, din punctul meu de vedere, am făcut un joc slab. Sunt şi anumite cauze, pe care eu le cunosc şi ţin doar de programul care a fost. Dar, aşa prost cum am jucat, am avut trei situaţii imense, iar dacă Vali Alexandru înscria la acea lovitură de cap, cu siguranţă aveam un joc mai uşor„, a spus Dan Alexa.

Advertisement

Următorul meci pentru Dunărea Călărași se joacă în Cupa României pe 3 octombrie, ora 14:30 la Unirea Slobozia în turul 4, urmând ca pe 7 octombrie în etapa a 11-a a Ligii a 2-a, trupa lui Dan Alexa să întâlnească pe teren propriu Știința Miroslava, ora 11:00.

Au evoluat echipele:

ASU Poli: Dur-Bozoancă – Bilia (cpt.), Coadă (Motreanu 46′), Topic, Taub – Krausz, A. Ignea – C. Predescu, Poparadu (M. Staicu 46′), Sorescu – Bădăuţă (Crişanov 70′).

Rezerve neutilizate: Fişteag – I. Plămadă, Măd. Stancu, Ţugui.

Antrenor: Bogdan Andone.

Advertisement

Dunărea Călărași: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Bg. Manole, Bg. Şandru, Mardare (Tomozei 80′) – Drăghiceanu (Val. Munteanu 60′), Cr. Puşcaş, Sil. Pană, Kanda – Missi Mezu (Preoteasa 46′) – Val. Alexandru.

Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Bg. Vasile, Danciu, C. Cristea.

Antrenor: Dan Alexa.

Rezultate, etapa a 10-a

ASA Târgu Mureş – Academica Clinceni      1-1

Advertisement

Sportul Snagov – UTA Arad  0-0

Pandurii Târgu Jiu – Olimpia Satu Mare        0-1

Ştiinţa Miroslava – CS Afumaţi         0-0

Foresta Suceava – CS Baloteşti         2-1

Luceafărul Oradea – AFC Hermannstadt      0-0

Advertisement

Ripensia Timişoara – CS Mioveni      0-1

Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus Bucureşti          2-1

FC Argeş – Chindia Târgovişte          0-0

ASU Politehnica Timişoara – Dunărea Călăraşi        0-1

Etapa a 11-a: Sâmbătă, 7 Octombrie

Advertisement

Chindia Târgovişte – Sportul Snagov

Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş

Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila

CS Mioveni – ASA Târgu Mureş

AFC Hermannstadt – Ripensia Timişoara

Advertisement

CS Baloteşti – Luceafărul Oradea

CS Afumaţi – Foresta Suceava

Dunărea Călăraşi – Ştiinţa Miroslava

Olimpia Satu Mare – ASU Politehnica Timişoara

UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu

Advertisement

Clasament / Liga 2

AFC Hermannstadt 25 (puncte)

Dunărea Călăraşi 22

Chindia Târgovişte 18

ASA Târgu Mureş 18

Advertisement

FC Academica Clinceni 18

Ripensia Timişoara 17

CS Mioveni 17

FC Argeş 15

Sportul Snagov 15

Advertisement

Dacia Unirea Brăila 14

ASU Politehnica Timişoara 13

Olimpia Satu Mare 13

Pandurii Târgu Jiu 12

CS Afumaţi 12

Advertisement

Metaloglobus Bucureşti 11

UTA Arad 10

Ştiinţa Miroslava 8

Foresta Suceava 7

Luceafărul Oradea 6

Advertisement

CS Baloteşti 6

Cătălin NIȚU – Media Officer  – AFC Dunărea 2005 Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fotbal

Dunărea Călărași joacă acasă în etapa a 14-a: duel important cu Recolta Gheorghe Doja

Published

on

AFC Dunărea Călărași revine sâmbătă pe teren propriu pentru un nou meci din Liga a 3-a. Etapa a 14-a aduce în fața galben-albaștrilor formația Recolta Gheorghe Doja, într-o partidă care poate cântări decisiv în lupta pentru puncte.

Partida este programată sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 14:00, pe stadionul „Ion Comșa” din Călărași.

Echipa cheamă suporterii în tribune, mizând pe energia publicului pentru a continua parcursul bun din acest sezon. Oficialii clubului au transmis, printr-o postare publică, că miza celor trei puncte este esențială, iar sprijinul fanilor poate face diferența.

Meciul se anunță unul intens, Dunărea având nevoie de victorie pentru a urca în clasament și pentru a încheia turul cu moralul ridicat.

Advertisement

Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a susține echipa orașului în ultima confruntare a săptămânii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fotbal

Zenica: Bosnia – România, lupta pentru Mondial 2026 – Transmisiune pe Prima TV și Antena 1

Published

on

Meciul Bosnia și Herțegovina – România, din grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2026, se joacă sâmbătă, 15 noiembrie 2025, pe stadionul Bilino Polje din Zenica, cu începere de la ora 21:45 (ora României). Partida va fi transmisă în direct și exclusiv pe Prima TV și Antena 1, cu comentariu în română și imagini HD. Streaming disponibil pe Prima Play și AntenaPLAY – perfect pentru mobil sau tabletă.

România, aflată pe locul 3 cu 10 puncte (după victoria dramatică 1-0 cu Austria), are nevoie de cel puțin un egal pentru a păstra șanse reale la baraj. Bosnia, pe 2 cu 13 puncte, joacă acasă și vrea revanșa după 1-0 în tur. Miza? Un pas uriaș spre primul Mondial după 1998!

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino (selecționer: Mircea Lucescu)

Portari:

  • Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0)
  • Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
  • Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0)

Fundași:

  • Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1)
  • Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0)
  • Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1)
  • Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0)
  • Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1)
  • Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0)
  • Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 49/2)
  • Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 48/6)

Mijlocași:

  • Marius MARIN (Pisa | Italia, 34/0)
  • Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 5/0)
  • Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12)
  • Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0)
  • Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7)
  • Florin TĂNASE (FCSB, 24/5)
  • Darius OLARU (FCSB, 26/0)
  • Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10)
  • David MICULESCU (FCSB, 5/0)
  • Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5)
  • Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 1/0)
  • Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 1/0)

Atacanți:

  • Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7)
  • Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 5/1)
  • Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 3/1)

Cu un lot echilibrat între experiență (Răzvan Marin, Bancu, Hagi) și tinerețe explozivă (Dennis Man, Drăguș, Mihăilă), tricolorii au toate șansele să producă surpriza la Zenica. Radu Drăgușin lipsește din cauza accidentării, dar Virgil Ghiță – eroul golului cu Austria – e gata să conducă apărarea.

Hai România, scrie istorie!

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fotbal

Egal pentru Dunărea Călărași în deplasarea de la Popești-Leordeni: 0–0 în etapa a 7-a din Liga 3

Published

on

Dunărea Călărași a încheiat la egalitate, scor 0–0, meciul disputat sâmbătă, 11 octombrie, pe terenul formației Sport Club Popești-Leordeni, în cadrul etapei a 7-a din Liga a 3-a, Seria 3.

Partida a fost una echilibrată, ambele echipe având momente bune de joc, însă fără a reuși să concretizeze ocaziile create. Dunărea a arătat soliditate defensivă și o bună organizare în teren, reușind să țină piept unei echipe recunoscute pentru forța sa pe teren propriu.

💬 Reprezentanții clubului au transmis, la finalul partidei:

„Un meci echilibrat, pe care îl încheiem cu un rezultat de egalitate. Continuăm lupta și ne pregătim pentru următoarea etapă!”

Rezultatul menține formația călărășeană în lupta pentru un loc fruntaș în clasament, iar atenția se mută acum spre următorul meci, unde echipa își propune să revină pe drumul victoriei.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading