Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 545

Cultură

Festivalul Național de Colinde „La Fântâna Dorului”, ediția a IX-a, aduce magia tradițiilor de iarnă la Călărași! Ce ansambluri vor urca pe scenă

Published

on

Călărașiul devine, pe 14 și 15 decembrie 2024, capitala folclorului românesc, găzduind ediția a IX-a a Festivalului Concurs Național de Folclor „La Fântâna Dorului”. Dedicat colindelor, tradițiilor și obiceiurilor de iarnă, evenimentul va avea loc în Sala Barbu Știrbei, începând cu ora 17:00, iar intrarea este liberă. 

Pe scena festivalului vor urca ansambluri folclorice renumite din întreaga țară, din locuri precum Brăila, Tulcea, Arad, Ploiești, Vatra Dornei, Dorohoi, și bineînțeles, din Călărași: 

  • Ansamblul Folcloric Mugurelul-Mărgineanca – Dorohoi
  • Ansamblul de Cântece și Dansuri Plai Bucovinean – Vatra Dornei
  • Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare Mugurașul – Brăila
  • Ansamblul Folcloric Dorulețul – Tulcea
  • Ansamblul Zarandul – Arad
  • Grupul Vocal Trandafirul Prahovean – Ploiești
  • Ansamblul Folcloric Bărăganul – Călărași
  • Ansamblul Folcloric Ghiocelul – Călărași
  • Grupul Vocal Mugurașul – Călărași

Evenimentul, organizat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, își propune să promoveze autenticitatea și frumusețea tradițiilor românești, oferind publicului un spectacol de excepție în spiritul sărbătorilor de iarnă. 

Organizatorii invită publicul să se bucure de colinde și obiceiuri care încălzesc sufletele și întăresc legătura cu moștenirea culturală a neamului românesc: „Lăsați colindele și obiceiurile tradiționale să vă încălzească sufletul și să vă aducă mai aproape de spiritul Crăciunului!”, a transmis Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Cultură

Comedia „Fanteziile soțului meu” ajunge la Călărași pe 30 ianuarie. Spectacolul se joacă la Sala Barbu Știrbei, de la ora 19.00

Published

on

Publicul din municipiul Călărași este invitat joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, la o seară de teatru dedicată umorului de cuplu și realităților din viața de familie. Comedia „Fanteziile soțului meu”, produsă de Teatrul Roșu, se joacă pe scena Sălii Barbu Știrbei și promite o incursiune ironică în intimitatea relațiilor de lungă durată.

Povestea pornește de la o încercare aparent inocentă de a reaprinde pasiunea într-un mariaj cu vechime, dar escaladează rapid într-un carusel de situații absurde, guvernate de celebrul „efect Murphy”. Fanteziile soților Cucu scapă de sub control și transformă locuința într-un adevărat câmp de confruntare comică, unde apar personaje neașteptate și adevăruri incomode.

Spectacolul propune o satiră directă și fără menajamente despre compromis, rutină, gelozie și nevoia de evadare, oferind publicului atât momente de râs, cât și reflecții incomode despre viața de cuplu. Ritmul alert și replicile tăioase conturează o comedie de situație cu priză la publicul adult.

Distribuția îi reunește pe Livia Taloi, Pavel Bârsan, Andrei Necula, Alin Brancu și Iuliana Margarit, spectacolul fiind regizat de Alin Brancu. Reprezentația este recomandată persoanelor cu vârsta de peste 16 ani.

Advertisement

Biletele sunt disponibile online, iar organizatorii anunță un interes ridicat pentru reprezentația de la Călărași, comedia fiind deja apreciată pe scenele din mai multe orașe din țară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Cultură

Un vas de secol IV, readus la viață la Muzeul Dunării de Jos

Published

on

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliul Județean Călărași, propune publicului, în luna ianuarie, un nou demers de valorizare a patrimoniului arheologic local, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”. De această dată, în prim-plan se află un vas ceramic datat în secolul al IV-lea, recent restaurat.

Piesa a fost descoperită în anul 1976, în localitatea Copuzu, și a mai trecut printr-un proces de restaurare la momentul respectiv. Intervenția inițială a presupus lipirea fragmentelor cu celuloid, material care, în timp, s-a degradat, pierzându-și proprietățile adezive și afectând stabilitatea obiectului.

Specialiștii muzeului au reluat procesul de restaurare, pornind de la îndepărtarea vechilor lipituri și folosirea unui adeziv adecvat ceramicii. Vasul, de mărime medie, este realizat la roata olarului dintr-o pastă fină, cărămizie, acoperită cu un slip gri-cenușiu. Din punct de vedere morfologic, are formă bitronconică, buză dreaptă cu marginea răsfrântă spre exterior, un brâu liniar continuu sub buză, trei apucători și fund inelar.

Restaurarea a inclus completarea lacunelor cu ipsos de modelaj, folosind foi de ceară dentară pentru preluarea formei, precum și reconstruirea uneia dintre apucători, care lipsea. Finisarea s-a realizat cu bisturiul și hârtie abrazivă cu granulație fină, iar integrarea cromatică a fost făcută cu acuarele tempera pe bază de apă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Teatru, Film și Divertisment

Cinema Oltenița deschide anul cu premiere și filme pentru toate gusturile. Programul complet, 2–4 ianuarie

Published

on

Oltenița începe anul cinematografic în forță. Între 2 și 4 ianuarie, Cinema Oltenița, operat de Rocines Film, propune un program variat, cu premiere, animații pentru copii și producții puternice pentru publicul adult. Proiecțiile au loc la sediul Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița (Str. Argeșului nr. 6A, Parcul Mare).

Programul proiecțiilor

Vineri, 2 ianuarie

  • 15:30 – Finnik 2 (premieră) – aventură și umor pentru cei mici
  • 17:30 – Dragoste la țară (premieră) – reîntoarcere la origini și alegeri de viață
  • 20:00 – Menajera (premieră) – suspans și secrete periculoase

Sâmbătă, 3 ianuarie

  • 15:30 – SpongeBob Pantaloni Pătrați – distracție subacvatică pentru copii
  • 17:30 – Nuremberg – justiție și consecințele războiului
  • 20:00 – Menajera (premieră)

Duminică, 4 ianuarie

  • 15:30 – Finnik 2 (premieră)
  • 17:30 – Nuremberg
  • 20:00 – Dragoste la țară (premieră)

Tarife bilete

  • Animații: 20 lei

  • Filme artistice: 25 lei

Cu un mix echilibrat între divertisment pentru familii și titluri cu miză dramatică, Cinema Oltenița propune un start de an pe marele ecran, pentru toate vârstele.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading