Connect with us

Știri

Fără cruci, sicrie și coroane expuse în stradă. Noi reguli pentru firmele de pompe funebre, de la 1 ianuarie 2020

Pentru că le provoacă disconfort psihic trecătorilor, de la 1 ianuarie 2020, firmele de pompe funebre din Alexandria nu vor mai avea voie să-și expună marfa în stradă.
 
“Am primit sesizări de la mai mulţi cetăţeni în legătură cu sicriele, coroanele funerare şi crucile expuse pe trotuare, în faţa magazinelor de pompe funebre. Pe lângă aspectul inestetic, creează şi un disconfort psihic. Şi pot să spun că majoritatea sesizărilor au venit din partea unor persoane tinere, până în 30 de ani. Astfel, am iniţiat proiectul de hotărâre adoptat astăzi de consilieri”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin.

Spaţii amenajate, cu geamuri fumurii

Hotărârea Consiliului Local interzice expunerea articolelor funerare în faţa magazinelor. Acestea vor putea fi comercializate numai în spaţii special amenajate, dotate cu geamuri fumurii, care să mascheze aceste produse.

De asemenea, firmele pentru publicitate amplasate pe magazine sau în apropierea acestora nu trebuie să conţină însemne funerare. Hotărârea mai prevede ca în Piaţa Centrală din Alexandria coroanele să se comercializeze fără a fi expuse la vedere.

Firmele care nu respectă hotărârea Consiliului Local vor fi sancţionate de către Poliţia Locală cu suspendarea activităţii până la intrarea în legalitate.

sursa: observator.tv

Advertisement

Știri

Ce se întâmplă cu Hala Centrală Agroalimentară din Călărași? Anunțul care schimbă fața zonei!

Hala Centrală Agroalimentară ar urma să intre într-un proces de reabilitare! Directorul Direcției Municipale de Servicii, Eddie Papazi, anunță că fațadele clădirii vor fi igienizate, iar trotuarul din zona unde a funcționat un spațiu comercial abandonat va fi refăcut complet.

Chiar dacă bugetul instituției a fost tăiat drastic – de la 15 milioane la doar 9 milioane de lei – autoritățile spun că nu renunță la planurile de modernizare a unor zone-cheie din oraș.

„Chiar dacă avem un buget mult mai mic, nu putem ignora zonele care sunt în centrul atenției zilnice. Vom face ordine în jurul Halei Centrale, pentru că este o chestiune de imagine și de respect pentru cetățeni”, a declarat Eddie Papazi.

🔧 Lucrările vor începe în perioada următoare, iar autoritățile promit că zona va fi vizibil schimbată.
📸 Foto: Atitudinea din Călărași

Advertisement

Continue Reading

Știri

Prețul rovinietei pentru autoturisme aproape se dublează, iar amenda pentru lipsa ei crește până la 1.000 de lei

Rovinieta mai scumpă din toamnă: creșteri de până la 80% pentru autoturisme și amenzi dublate!

Șoferii din România ar putea plăti mai mult pentru rovinietă începând cu 1 septembrie 2025, potrivit unui proiect de lege privind reducerea deficitului bugetar. Noile tarife, aplicabile doar autoturismelor, vor înlocui actualele prețuri, în timp ce taxele pentru vehiculele de transport marfă sau persoane rămân neschimbate.

Dacă legea va fi aprobată de Parlament, iată noile prețuri propuse pentru rovinieta auto:

  • 1 zi: 3,5 euro (față de 2,5 euro în prezent)
  • 10 zile: 6,0 euro (de la 3,3 euro)
  • 30 de zile: 9,5 euro (de la 5,3 euro)
  • 60 de zile: 15,0 euro (de la 8,4 euro)
  • 12 luni: 50,0 euro (în prezent, 28 euro)

Creșterile sunt consistente, cea mai mare majorare fiind pentru rovinieta anuală, care se scumpește cu 22 de euro, adică aproape 80% față de prețul actual.

Totodată, proiectul de lege prevede dublarea amenzilor pentru lipsa rovinietei. Dacă în prezent sancțiunile variază între 275 și 550 de lei, după modificări, șoferii riscă să plătească între 500 și 1.000 de lei.

Important de reținut este că rovinietele cumpărate înainte de 1 septembrie 2025 rămân valabile până la expirare, chiar dacă noile tarife intră în vigoare.

Măsura vine ca parte a unui set de decizii economice prin care Guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar și va fi implementată după angajarea răspunderii Executivului în fața Parlamentului.

Continue Reading

Știri

Se construiește o fabrică de confecții în zona Prelungirea Sloboziei

Consiliul Local Călărași a aprobat în unanimitate, în cadrul ședinței ordinare, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) necesar pentru construirea unei fabrici de confecții textile și anexe în zona Prelungirea Sloboziei, nr. 11E.

Investiția vizează nu doar realizarea unității de producție, ci și amenajarea acceselor auto și pietonale, spații verzi, parcaje, alei carosabile și pietonale, precum și amplasarea de semnale publicitare și branșamente la utilități. De asemenea, terenul va fi împrejmuit corespunzător, iar lucrările vor fi organizate în conformitate cu reglementările urbanistice în vigoare.

Proiectul, având numărul cadastral 3084, a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Urbanism, iar în cadrul ședinței nu au existat obiecții sau solicitări suplimentare din partea consilierilor locali.

Mulțumim. Discuții pe acest proiect? Cine este pentru? Mulțumesc.” – au fost cuvintele scurte dar clare ale președintelui de ședință, consilierul local Georgiana Teodorescu, care a condus votul fără opoziție.

Oportunitate economică și locuri de muncă

Aprobarea PUZ-ului deschide calea unei noi investiții private în municipiul Călărași, cu potențial de a crea noi locuri de muncă și de a stimula economia locală, în special în sectorul manufacturier.

Autoritățile locale nu au anunțat oficial numele dezvoltatorului sau calendarul exact al demarării lucrărilor, însă aprobarea urbanistică este un pas esențial în atragerea de investiții și dezvoltarea zonelor periferice ale orașului.

Continue Reading