Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 0°C | Anul XI Nr. 545

Breaking News

Exporturile românești vor depăși pragul de 70 de miliarde de euro în acest an

Published

on

Economia României este pe un trend ascendent, iar exporturile românești urmează îndeaproape această tendință.

Astfel, în 2018 exporturile României au atins o valoare de 67,7 miliarde euro în bunuri și servicii, ceea ce înseamnă o creștere de peste 8% față de 2017 și de peste 81% față de anul 2010.

Experții economici estimează pentru acest an o continuare a tendinței de creștere a nivelului exporturilor, deși mai temperată ca cea de anul trecut, cu 7%. Această valoare ar duce valoarea totală a exporturilor românești la nivelul de 72,4 miliarde euro, un record!

Extrem de interesantă este însă distribuția pe industrii a acestei valori. Dacă în urmă cu câțiva ani agricultura era cea care asigura cea mai mare parte a produselor de export, acum economia României își asigură exporturile din domenii extrem de diverse și de profitabile.

Advertisement

Astfel, industria constructoare de auto și producătorii de piese au asigurat anul trecut 18,8% din volumul exporturilor, anul acesta estimându-se că vor fi principalul vector de creștere al exporturilor, potrivit analizei specialiștilor. Potrivit datelor statistice, exporturile de aparate electrice au reprezentat 28,7% din totalul exporturilor în 2018, cu 9,1% în creștere față de anul precedent, o tendință care se va păstra și în acest an.

Agricultura, cea care odată domina exporturile românești, a reușit în anul 2018 să aducă în țară peste 3,5 miliarde euro, o creștere de 2,1 % față de anul 2017, dar a fost depășită de alte industrii în ceea ce privește valoarea exporturilor.

O creștere importantă se așteaptă să vină de la industria de software, o ramură care a generat anul trecut, în premieră, exporturi de peste 4 miliarde de euro, peste performanța exporturilor agricole, anul acesta specialiștii estimând că România va obține din industria software peste 5 miliarde de euro.

Să nu uităm, în acest context, că România a înregistrat anul trecut o premieră din acest punct de vedere: prima companie-unicorn românească (companie evaluată la peste 1 miliard de dolari). Este vorba de o companie care activează în industria de robotică și automatizare care a atras deja de finanțări private externe în valoare de sute de milioane de euro în vederea dezvoltării ei.

Anul 2019 se anunță unul foarte profitabil pentru România, cu exporturi de peste 70 de miliarde de euro. Cu toate acestea, deficitul comercial al țării noastre rămâne unul care încă suferă, importurile depășind anul trecut suma de 80 de miliarde euro.

Advertisement

De ce avem încă această situație?

În primul rând există o cerere de bunuri de import, de la autoturisme și până la electrocasnice și bunuri de larg consum, inclusiv bunuri alimentare. Creșterea veniturilor populației și puterea mai mare de cumpărare au accentuat la rândul lor această tendință.

România este, de ce să nu recunoaștem, o piață de desfacere pentru o serie de produse de import, dar, având în vedere trendul ascendent al exporturilor, putem spera ca acest deficit să se estompeze în viitorii ani.

Concluzia? Suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să încurajăm mai mult antreprenorii români pentru a ieși cu produsele lor pe piețele externe și va trebui să învățăm cum să asigurăm necesarul destinat consumului intern din producție românească, pe cât de mult posibil.

Un prim pas s-a făcut prin refacerea sistemelor de irigații, un proiect național de care județul Călărași, un județ preponderent agricol, beneficiază din plin. Sisteme de irigații mai performante și încurajarea antreprenoriatului în agricultură va contribui la asigurarea din producția internă a produselor alimentare pentru piața românească, în acest fel reducându-se mult importurile, mai ales în perioadele de iarnă-primăvară.

Advertisement

Cu astfel de măsuri se poate reduce deficitul balanței comerciale și putem spera ca într-o perioadă rezonabilă de timp să aducem pe zero acest deficit.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Breaking News

Casă în flăcări pe strada București, în Călărași. Pompierii intervin de urgență

Published

on

Luni seara, în jurul orei 20:00, o casă a luat foc pe strada Prelungirea București din municipiul Călărași, în zona sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Flăcările s-au extins rapid, iar fumul dens a fost vizibil de la distanță.

Mai multe echipaje de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași au ajuns imediat la fața locului cu autospeciale de stingere și acționează pentru a opri focul și pentru a împiedica extinderea acestuia la alte case din apropiere.

Intervenția este în desfășurare. Deocamdată, nu se știe de la ce a pornit incendiul și nici dacă există persoane rănite. Zona a fost asigurată, iar pompierii fac eforturi pentru a stinge incendiul cât mai repede și pentru a limita pagubele.

Autoritățile vor stabili cauza incendiului după încheierea intervenției.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading