Connect with us

Știri

Explicațiile Enel pentru facturile de două ori mai mari primite de români. Iată cine este de vină!

Published

on

Peste 700.000 de români au primit facturi duble la energia electrică în lunile de vară, iar șocul a provocat panică printre toți consumatorii casnici. Unele facturi parcă vin din filmele SF – chiar şi 8.500 de lei pentru luna iulie!

Cum autoritățile continuă să ridice neputincioase din umeri, oamenii apelează la singurele „arme” pe care le au: reclamațiile oficiale, fie la ANPC, fie direct la distribuitorul de energie electrică!

Distribuitorii de energie dau vina pe statul român

Vina ar fi, spun distribuitorii, a statului român și asta fiindcă facturile din prezent sunt sunt calculate la consumul mediu de anul trecut. Așadar, furnizorii acuză autorităţile că au schimbat formula de calcul chiar la mijlocul lunii iulie, de aici și facturile uriașe primite de cetățeni.

Ca să înțeleagă cititorii noștri – cine a consumat în 2021 peste 300 kwh pe lună, plăteşte azi la preţurile uriaşe de pe piaţă!

Într-o reacție, prezentată de Antena 3, la plângerile făcute de români, compania Enel explică: facturile sunt corecte, este doar vina statului!

„Clienții cu un consum mediu de energie de peste 300 kWh lunar în 2021 sunt facturați conform prevederilor art. 5 din OUG 27/2022. Mai exact, furnizorii aplică lunar o formulă de calcul a costurilor prevăzute în legislație. Întrucât formula de calcul a prețului a fost modificată de către autorități în cursul lunii iulie, a fost necesară o nouă modificare a sistemului de facturare al furnizorilor pentru implementarea celor mai recente prevederi.

În consecință, clienților în cauză le-au fost emise facturi cumulate după adaptarea sistemelor de facturare.

Facturile au fost emise la valoarea corectă, iar pentru consumul lunii august a fost aplicat, conform legislației în vigoare, prețul mai mic, respectiv cel din ofertele contractuale”, susțin cei de la Enel.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

ATENȚIE, șoferi: Cod Galben de ceață, se formează ghețuș pe carosabil!

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Călărași a transmis sâmbătă seara, o atenționare care vizează intrarea în vigoare a unui cod galben de ceață, valabil începând de la ora 23:00 până  duminică dimineața orele 06:00.

⚠️ COD GALBEN – local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200m, izolat sub 50m, ce va favoriza, în funcție si de condițiile locale, formarea ghețușului.

⏱️ Interval valabilitate: 26.11.2022 ora 23:00 – 27.11.2022 ora 05:00. ISU Călărași

Continue Reading

Știri

Prima zi de weekend: două accidente rutiere în municipiul Călărași

Published

on

Prima zi din acest weekend, începe, din păcate, cu două evenimente rutiere în municipiul Călărași, ambele produse pe fondul neacordării de prioritate.

Primul eveniment rutier a avut loc  sâmbătă dimineață, în jurul orelor 08:00, la intersecția străzilor Dobrogei și Plevna din municipiul Călărași, unde două autoturisme, un Logan și un taxi, au intrat în coliziune după ce unul dintre șoferi a pătruns în intersecție fără să se asigure suficient. Evenimentul nu a înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

Cel de-al doilea incident rutier a avut loc pe Prelungirea Sloboziei, orele 10:30, în dreptul unei spălătorii auto cu jetoane, produs din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate de trecere unui conducător auto care se deplasa regulamentar pe sensul de mers Prelungirea Sloboziei – Călărași. Nici în acest eveniment rutier nu au fost înregistrate victime.

foto: stânga / Serban Eugen – Info (Trafic) Călărași

 

 

 

Continue Reading

Știri

Lucrările de regenerare urbană din zona Jirlău avansează

Published

on

„Am verificat astăzi stadiul lucrărilor efectuate în cadrul proiectului „𝐑𝐞𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐚𝐭̧𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐮𝐫𝐛𝐚𝐧 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̧𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐚𝐣𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐚𝐭̧𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐫𝐳𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐕𝐞𝐬𝐭 𝐬̧𝐢 𝐚 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐙𝐨𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐋𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭 𝐍𝐚𝐯𝐫𝐨𝐦. S-a început turnarea stratului de asfalt colorat peste pista de biciclete. Lucrările sunt în grafic. Am discutat cu constructorul care ne-a dat asigurări că proiectul va fi finalizat în termenii contractuali.
Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiții 4.2, Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.” – transmite primarul Marius Dulce, într-o postare pe o rețea de socializare.
Zona de intervenţie a proiectului este considerată zona suprafeţelor degradate reprezentate de suprafeţele situate în Zona de Vest a Municipiul Călărași (zona de mal din dreptul Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, inclusiv Bazinul Iazului decantor Jirlău) şi Zona de locuit NAVROM, abandonate şi neutilizate şi transformarea lor în zone de agrement şi petrecere a timpului liber pentru comunitate, utilizând măsuri conexe care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită finanţare.
Proiectul urmărește reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate , vacante sau neutilizate din Zona de Vest și din Zona de Locuit Navrom situate în municipiului Călărași în vederea creșterii calității vieții, precum și îmbunătățirii imaginii localității.
𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐬̧𝐭𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭𝐞:
◾️ Suprafață spații verzi create: 75.147 mp
◾️ Skate parc: 1.407 mp
◾️ Alei pietonale și spații de joacă (astfalt/ pardoseală elastică): 4.119 mp
◾️ Spații majore acces: 2.296 mp
◾️ Platforme pentru amplasare foișoare: 527 mp
◾️ Suprafață spații deschise create sau reabilitate în zonele urbane: 83.496 mp.

Continue Reading

Cele mai accesate articole