Connect with us

La zi

Emil Dumitru acuză presiuni politice și abuz din partea IPJ Călărași: „Am fost blocat în trafic, voi depune plângeri”

Deputatul Emil Dumitru a lansat, într-o postare publică, acuzații grave la adresa Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, sugerând că a fost ținta unei acțiuni cu caracter politic. Acesta afirmă că a fost supus unei „verificări riguroase” de către mai mulți polițiști, fiind efectiv blocat în trafic, în urma unei sesizări la numărul unic de urgență 112.

„Au trecut mai bine de 24 de ore de când am făcut obiectul unei verificări riguroase din partea polițiștilor din cadrul IPJ Călărași”, notează Emil Dumitru, care ridică o serie de întrebări privind legalitatea și motivațiile intervenției. Potrivit afirmațiilor sale, unul dintre agenții prezenți la fața locului a confirmat că a existat o sesizare la 112, fapt ce poate fi verificat conform procedurilor în vigoare.

Deputatul ridică suspiciuni privind o posibilă influență politică asupra instituției:
„IPJ Călărași acționează la comandă politică? De câte ori cel care asigură temporar conducerea Inspectoratului de Poliție interacționează cu conducerea administrativă a județului? Și mai ales, ce se discută în aceste întâlniri?”

Acesta atrage atenția și asupra posibilei utilizări abuzive a unor capturi de ecran provenite din conversații private, insinuând că ar fi existat o colaborare între persoane care folosesc în mod concertat instituțiile statului pentru a înlătura adversarii politici.

Advertisement

În finalul mesajului, Emil Dumitru anunță că va depune plângeri oficiale la toate instituțiile abilitate pentru a investiga modul în care a fost desfășurată acțiunea poliției. „Este inacceptabil ca o instituție de forță să fie folosită pentru a elimina oameni politici incomozi”, susține parlamentarul.

Contactați pentru un punct de vedere oficial, reprezentanții IPJ Călărași au comunicat următoarea:

În după-amiază zilei de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în orașul Fundulea, în cadrul unui târg de agricultură, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice, precum și fluidizarea traficului rutier.

În acest context, aceștia au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că o persoană ar conduce un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ca urmare a acestei sesizări, polițiștii au identificat și oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 45 de ani.

Advertisement

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu au fost constatate încălcări ale normelor rutiere, iar conducătorul auto nu a fost sancționat.

Precizăm că Inspectoratul de Poliție Județean Călărași este o instituție care își desfășoară activitatea strict în baza legii și a principiului imparțialității. Toate intervențiile polițiștilor sunt efectuate exclusiv în temeiul obligațiilor legale, fără a fi influențate de calitatea sau statutul persoanelor implicate.

Advertisement

La zi

Suspiciune de Antrax în Colelia, Ialomița: Un deces confirmat, două persoane internate la Spitalul Matei Balș

Autoritățile sanitare din România investighează un posibil focar de antrax în localitatea Colelia, după ce trei membri ai unei familii au prezentat simptome grave, cel mai recent caz fiind soldat cu deces.

Potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătății, suspiciunea a fost raportată inițial de Institutul Național de Boli Infecțioase „Dr. Matei Balș” din București, unde se află internați un bărbat și copilul său. Ambii au declarat că au manipulat și consumat carne de oaie provenită din gospodăria proprie, fapt ce a declanșat investigațiile epidemiologice.

Probele biologice au fost transmise la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar autoritățile așteaptă rezultatele pentru a confirma diagnosticul de antrax cutanat. Până la acest moment, suspiciunea nu a fost confirmată oficial.

Un al treilea membru al aceleiași familii s-a prezentat pe 5 iulie 2025 la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, acuzând amețeli și cefalee. Din cauza agravării rapide a stării de sănătate, pacienta a fost transferată la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București, unde, din păcate, a fost declarat decesul în cursul zilei de astăzi.

Advertisement

Direcția de Sănătate Publică Ialomița, DSP București, Inspecția Sanitară de Stat și Direcția Sanitar-Veterinară au demarat anchete pentru identificarea sursei posibile a infecției și prevenirea răspândirii.

Ce Este Antraxul?

Antraxul este o boală infecțioasă gravă cauzată de bacteria Bacillus anthracis. Poate fi transmisă la om prin contact direct cu animale infectate sau produse de origine animală contaminate. Cele mai comune forme sunt antraxul cutanat, pulmonar și digestiv. Forma cutanată, deși cea mai frecventă, este tratabilă cu antibiotice dacă este depistată la timp.

Advertisement
Continue Reading

La zi

DIICOT declanșează o anchetă de amploare împotriva unei rețele infracționale din Constanța

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au lansat o investigație de proporții care vizează o rețea infracțională suspectată de falsuri în documente, abuzuri în proceduri de executare silită și complicități între notari, funcționari publici și executorul judecătoresc Vasile Deacu. Ancheta a început cu o percheziție la biroul acestuia din Constanța, dezvăluind indicii ale unui sistem fraudulos cu implicații majore.

Executorul judecătoresc Vasile Deacu, în centrul scandalului

Conform surselor din anchetă, Vasile Deacu este considerat figura centrală a unei scheme care implica falsificarea de acte și executări silite ilegale, facilitate de notari și persoane apropiate. Rețeaua ar fi operat prin documente falsificate și înțelegeri secrete, generând prejudicii semnificative.

16 suspecți implicați în dosar

DIICOT a identificat 16 persoane cercetate în acest caz, printre care:

  • Vasile Deacu (executor judecătoresc)

  • Virgil Vlad

  • Botezatu Joița

  • Viorica Stoian

  • Camelia Bulgaru

  • Nicoleta Pascale

  • Marinel Neagu

  • Steluța Neagu

  • Valerica Moldovencei

  • Vasilica Radu

  • Mihai Iliescu

  • Mihaela-Evelin Verdeș

  • Petronela Gheorghe

  • Ștefan Bulgaru

  • George Mavroian

  • Florența-Lăcrămioara Stoica

Aceștia sunt suspectați că au jucat roluri cheie în falsificarea actelor notariale și în derularea unor executări silite care nu respectau normele legale.

Advertisement

DIICOT solicită arestări preventive

Procurorii au propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a mai multor suspecți, începând cu 9 iulie 2025. Mandatele de arestare urmează să fie puse în aplicare imediat ce vor fi aprobate. Decizia finală va fi luată de judecătoarea Raluca Georgeta Ceaușu de la Curtea de Apel Constanța.

Prezumția de nevinovăție

Conform legii, acțiunea penală și măsurile de reținere sau arestare sunt necesare pentru buna desfășurare a anchetei și nu implică vinovăția automată a suspecților. Toți cei vizați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive, conform Constituției României.

Sursă: Informații bazate pe date publicate de Ziarul Amprenta și alte surse din presă.

Advertisement
Continue Reading

La zi

Schimbare de ultimă oră în spitale! Ambulatoriile vor funcționa și seara – consultații după ora 18:00!

Lovitură de teatru în sistemul medical din România! Ministerul Sănătății dă startul unei măsuri cu efect imediat: ambulatoriile din spitale vor funcționa în două ture, iar românii vor putea merge la doctor chiar și după ora 18:00!

🔴 Consultații până la ora 20:00 – o veste uriașă pentru toți cei care muncesc până seara și nu reușeau să ajungă la control în timpul săptămânii!

Ce se schimbă, concret?
➡️ Ambulatoriile din spitale vor avea program prelungit, iar medicii vor lucra prin rotație, fără să li se dubleze numărul de ore.
➡️ Măsura este gândită pentru a reduce haosul din unitățile de primiri urgențe și pentru a valorifica sutele de milioane investite în ambulatorii moderne prin PNRR.

💬 „Trebuie să folosim infrastructura medicală la justa valoare. Vrem să aducem serviciile medicale mai aproape de oameni și la ore accesibile pentru toți!”, transmit reprezentanții Ministerului Sănătății.

Advertisement

📌 Decizia privind organizarea pe două ture revine managerilor de spitale, șefilor de secții și directorilor medicali. Totuși, acolo unde personalul este insuficient, rămâne valabil programul normal, până se găsesc soluții alternative.

📝 Ordinul de ministru este deja în transparență decizională și urmează să intre oficial în vigoare.

💥 Revoluție în sistemul sanitar? Ministerul promite că nu e doar un experiment – urmează și alte măsuri care vor aduce medicina mai aproape de oameni!

Advertisement
Continue Reading