Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -6°C | Anul XI Nr. 548

La zi

Emil Dumitru acuză presiuni politice și abuz din partea IPJ Călărași: „Am fost blocat în trafic, voi depune plângeri”

Published

on

Deputatul Emil Dumitru a lansat, într-o postare publică, acuzații grave la adresa Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, sugerând că a fost ținta unei acțiuni cu caracter politic. Acesta afirmă că a fost supus unei „verificări riguroase” de către mai mulți polițiști, fiind efectiv blocat în trafic, în urma unei sesizări la numărul unic de urgență 112.

„Au trecut mai bine de 24 de ore de când am făcut obiectul unei verificări riguroase din partea polițiștilor din cadrul IPJ Călărași”, notează Emil Dumitru, care ridică o serie de întrebări privind legalitatea și motivațiile intervenției. Potrivit afirmațiilor sale, unul dintre agenții prezenți la fața locului a confirmat că a existat o sesizare la 112, fapt ce poate fi verificat conform procedurilor în vigoare.

Deputatul ridică suspiciuni privind o posibilă influență politică asupra instituției:
„IPJ Călărași acționează la comandă politică? De câte ori cel care asigură temporar conducerea Inspectoratului de Poliție interacționează cu conducerea administrativă a județului? Și mai ales, ce se discută în aceste întâlniri?”

Acesta atrage atenția și asupra posibilei utilizări abuzive a unor capturi de ecran provenite din conversații private, insinuând că ar fi existat o colaborare între persoane care folosesc în mod concertat instituțiile statului pentru a înlătura adversarii politici.

Advertisement

În finalul mesajului, Emil Dumitru anunță că va depune plângeri oficiale la toate instituțiile abilitate pentru a investiga modul în care a fost desfășurată acțiunea poliției. „Este inacceptabil ca o instituție de forță să fie folosită pentru a elimina oameni politici incomozi”, susține parlamentarul.

Contactați pentru un punct de vedere oficial, reprezentanții IPJ Călărași au comunicat următoarea:

În după-amiază zilei de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în orașul Fundulea, în cadrul unui târg de agricultură, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice, precum și fluidizarea traficului rutier.

În acest context, aceștia au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că o persoană ar conduce un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ca urmare a acestei sesizări, polițiștii au identificat și oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 45 de ani.

Advertisement

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu au fost constatate încălcări ale normelor rutiere, iar conducătorul auto nu a fost sancționat.

Precizăm că Inspectoratul de Poliție Județean Călărași este o instituție care își desfășoară activitatea strict în baza legii și a principiului imparțialității. Toate intervențiile polițiștilor sunt efectuate exclusiv în temeiul obligațiilor legale, fără a fi influențate de calitatea sau statutul persoanelor implicate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Drumarii au scos utilajele pe traseu: se intervine NON-STOP pe drumurile județene

Published

on

Drumarii au scos utilajele pe traseu: se intervine NON-STOP pe drumurile județene

Ninsorile din ultimele ore nu mai surprind pe nimeni. Societatea anunță că a activat comandamentul de iarnă și că intervine cu utilaje și material antiderapant pe drumurile județene, în funcție de evoluția vremii.

De această dată însă, mulți șoferi privesc anunțul cu rezerve. „Nu e prima dată când ninge”, spun oamenii, obișnuiți cu situații în care drumurile au devenit dificile, deși intervențiile erau, teoretic, în desfășurare. Mesajele oficiale vorbesc despre monitorizare permanentă, dar realitatea din trafic rămâne testul decisiv.

Drumarii recomandă prudență maximă, reducerea vitezei și informarea din surse oficiale. În același timp, participanții la trafic așteaptă ca aceste intervenții să se vadă clar pe carosabil, nu doar în comunicate.

Pentru sesizări legate de starea drumurilor județene, cetățenii pot apela numărul 0741.213.832.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

Știre meteo – Călărași – 1 februarie 2026

Published

on

Știre meteo – Călărași

Vremea rămâne apăsătoare în Călărași, unde cerul este complet acoperit, iar atmosfera păstrează tonul rece al începutului de februarie. Temperatura înregistrată este de –4°C, însă frigul se simte mult mai intens, cu o valoare resimțită de –10°C, accentuată de vântul care bate constant dinspre ENE cu 16 km/h.

Nivelul ridicat al umidității, 82%, contribuie la senzația de aer greu și rece, în timp ce presiunea atmosferică de 1018 mb (764 mmHg) indică o vreme stabilă, fără schimbări bruște în următoarele ore.

În ansamblu, ziua se anunță rece, cu un cer închis și o atmosferă care îndeamnă la prudență pentru cei care ies afară, mai ales din cauza temperaturii resimțite mult mai scăzute.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Ajutoare de Paște și Crăciun pentru pensionari: PSD vrea până la 1.000 lei în 2026

Published

on

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că PSD propune un nou pachet de solidaritate pentru categoriile vulnerabile, inclusiv ajutor financiar one-off pentru pensionari și în 2026.

Ajutorul ar urma să fie acordat în două tranșe egale, una de Paște (aprilie) și una de Crăciun (decembrie), cu sume diferențiate în funcție de nivelul pensiei:

  • Pensionarii cu pensii de până la 1.500 lei inclusiv – 1.000 lei (2 × 500 lei). Beneficiari: aproximativ 1,24 milioane persoane. Impact bugetar estimat: 1,24 miliarde lei.
  • Pensionarii cu pensii între 1.501 și 2.000 lei – 800 lei (2 × 400 lei). Beneficiari: circa 621.095 persoane. Impact bugetar estimat: 497 milioane lei.
  • Pensionarii cu pensii între 2.001 și 3.000 lei – 600 lei (2 × 300 lei). Beneficiari: aproximativ 1 milion persoane. Impact bugetar estimat: 612 milioane lei.

PSD a cerut deja în Coaliție aprobarea acestor măsuri pentru anul 2026, similar cu ajutoarele acordate în 2023. Dacă propunerea va fi acceptată, peste 2,8 milioane de pensionari ar putea beneficia de sprijin financiar suplimentar, cu un impact total bugetar estimat la aproximativ 2,35 miliarde lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading