Connect with us

Știri

Elisabeta Lipă, prezentă la Călărași pentru identificarea oportunităților de investiții în canotaj

Published

on

Elisabeta Lipă, cea mai bună canotoare a secolului XX, președinta Federației de Canotaj din România este prezentă în acest moment la Călărași. Sportiva de performanță vizitează Baza de Canotaj din Călărași, Portul Turistic și Canalul Siderurgic pentru identificarea oportunităților de investiții unde se pot realiza proiecte pentru promovarea canotajului.

„Sportul m-a adus în Călărași, pentru că avem, aici, cluburi sportive importante. Clubul Sportiv Școlar, Clubul Sportiv Municipal, de aici au plecat canotori de succes, cu rezultate și la jocurile olimpice, să nu mai zic de mondiale și europene. Îmi doresc ca acești copii, să nu se ducă să se pregătească în alte părți, ci să se pregătească acasă. Aveți o școală foarte frumoasă (n.r. Școala Gimnazială Carol I), pe care am admirat-o, am înțeles că este recent renovată, deci sunt condiții.

Rezultatele de excepție m-au determinat să vin. Trebuie să ne gândim la viitor. Copiii noștri trebuie, în afară de îndeletnicirile lor, trebuie să-i facem să iubească și sportul, un domeniu unde este greu să ajungi sus, dar când ajungi la rezultate mulți nu dau înapoi. Nu poți să ai un viitor în sport dacă nu ai o infrastructură adecvată, iar Călărașiul cred că merită. Eu țin minte că, acum câțiva ani, am organizat activități aici, însă motoarele s-au gripat. Iată că astăzi am găsit, să zic, conducători ai unor instituții care își doresc să se aplece și să investească în infrastructură și atunci, eu am zis, las toată treaba la o parte și vin alături de cei de la Călărași pentru a-i ajuta.”

„O onoare pentru județul Călărași să primească vizita celei mai bune canotoare, Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj. Am reușit să purtăm discuții importante privind baza de canotaj de la Călărași și integrarea clădirii în proiectele de turism, Promenada și Portul Turistic. Ne dorim un parteneriat cu Ministerul Sportului ca obiectivele pe care le avem în derulare pentru dezvoltarea turismului să nu afecteze viața sportivă a copiilor campioni de la caiac canoe și canotaj. O plăcere să o revăd pe Adela Alexe, călărășeanca noastră care a înființat pe lacul Snagov cea mai frumoasă bază sportivă și prin grija căreia reușim să facem lucruri frumoase în domeniul sportiv.” scrie Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași într-o postare pe Facebook.

Fostul director al  Direcţiei de Dezvoltare din Consiliul Județean Călărași, Eduard Grama, prezent în cadrul vizitei de astăzi, a precizat, pentru Canal SUD, faptul că, investițiile începute în anul 2017 vor continua, iar canotajul va primi atenția cuvenită pentru crearea condițiilor necesare practicării acestui sport care a adus multiple rezultate remarcante pentru Călărași.

„Un proiect vechi, început în anul 2017 alături de preşedintele CJ Călărași, în care ne dorim ca aceste investiții în infrastructura sportivă să poate fi făcute, unde tinerii să poată fi antrenați, un proiect unde putem să generăm, la nivel de municipiu, o emulație pentru acest sport. Prin venirea doamnei președinte Elisabeta Lipă vom putea identifica cele mai bune oportunități pentru realizarea proiectelor noastre. Avem în implementare Portul de ambarcațiuni, o zonă unde noi, cei care avem familii, cei care avem copii, putem desfășura o activitate de recreere. Ceea ce avem noi în municipiul Călărași nu au multe județe din țară, dar până acum nu am fost în stare să fructificăm această zonă, însă eu cred că ceea ce am început va duce la o creștere din punct de vedere economic și, în primul rând copiii care vin din urmă vor avea ce să vadă și cred că ne-am pus amprenta în dezvoltarea municipiului nostru, acesta fiind și rolul pe care îl avem.”

 

Advertisement

 

Știri

Valter Dragnea candidează, din partea PSD, la Primăria Comunei Alexandru Odobescu. De ce a decis afaceristul să intre în administrație

Published

on

By

Într-o conferință de presă organizată astăzi, Organizația Județeană PSD Călărași și-a prezentat candidații la primăriile din șase localități ale județului nostru. Printre aceștia, se numără Valter Dragnea, care va reprezenta partidul în cadrul alegerilor, de pe 9 iunie 2024, pentru Primăria Comunei Alexandru Odobescu.

Deși nu are experiență în politică, acesta a fost ales de către conducerea PSD să candideze la Primăria Comunei Alexandru Odobescu pentru că este un reputat afacerist, iar unul dintre obiectivele organizației a fost, tocmai, să aducă antreprenori în sfera politică, întrucât, în viziunea lui Vasile Iliuță, ar ști mai bine cum să gestioneze problemele apărute.

„Ne-am gândit foarte bine cum să găsim noi oameni de afaceri să-i aducem în politică. N-a fost simplu, a trebuit să-i conving că și eu sunt unul din oamenii de afaceri care am ales să fac politică”, a argumentat președintele Partidului Social Democrat, Vasile Iliuță.

Valter Dragnea intră în competiție cu un primar cu o vastă experiență, însă acest lucru nu îl dă înapoi. Acesta își dorește să se implice, activ, în problemele localnicilor și să rezolve toate problemele de care actuala administrație nu s-a preocupat îndeajuns.

Candidatul își propune să realizeze aceste lucruri cu ajutorul experienței acumulate pe parcursul carierei lui  prospere în domeniul afacerilor. De asemenea, el își dorește ca acțiunile pe care le va întreprinde, în calitate de primar, să vină, exclusiv, în folosul consătenilor lui.

Advertisement

„Sunt născut în comuna Alexandru Odobescu, tatăl a patru copii, și am dorit să intru în administrație pentru că sunt multe nereguli, multe probleme, multe greșeli care nu au fost pe placul cetățenilor și doresc ca, prin aportul meu, pe care pot să-l aduc pentru ei. În afacerea pe care o am și succesul pe care l-am avut, consider că și în administrație pot să duc la bun sfârșit lucrurile pe care oamenii nu le-au dus până în momentul de față”, a declarat Valter Dragnea, în cadrul conferinței de presă.

Continue Reading

Știri

PSD îl anunță pe Gheorghe Pencu drept candidat la Primăria Comunei Luica! De ce a făcut partidul această alegere

Published

on

By

În cadrul conferinței de presă organizate joi, pe 28 martie, de către Organizația Județeană PSD Călărași, președintele Vasile Iliuță l-a prezentat pe cel care va candida la Primăria Comunei Luica. Acesta, pe numele lui Gheorghe Pencu, intră în competiție cu actualul primar al localității.

Candidatul din partea PSD este, de profesie, inginer și are o carieră îndelungată în domeniul agriculturii în județul Călărași. Gheorghe Pencu a fost ales de către organizația județeană a partidului întrucât conducerea a considerat că este cel mai bun candidat pentru respectiva comună, care este una mică și cu multe probleme.

„E nevoie să aducem un primar al partidului social democrat, ca să putem să o dezvoltăm, să aducem în normalitate comuna Luica”, a spus Vasile Iliuță, președintele PSD și al Consiliului Județean Călărași.

Ulterior, Gheorghe Pencu a luat cuvântul, întrucât a ținut să se arate recunoscător pentru că a fost ales să reprezinte Partidul Social Democrat în alegerile locale de pe 9 iunie, pentru conducerea Primăriei Comunei Luica. De asemenea, acesta a ținut să aducă în prim-plan faptul că, dacă va fi ales să administreze respectiva localitate, își propune să o readucă la normal.

„Vă mulțumesc că mi-ați acordat încrederea de a participa la alegerile de la comuna Luica, pentru primărie și vreau să candidez pentru normalitate în administrație la Luica”, a declarat Gheorghe Pencu.

Advertisement

După discursul său, acesta a fost întrebat despre obiective pe care și le-a stabilit în administrația comunei, însă Vasile Iliuță a intervenit și a explicat că: „Atunci când vor prelua fotoliile, vă vor spune și proiectul politic”.

Continue Reading

Știri

Georgiana Teodorescu candidează, din partea PSD, la Primăria Comunei Nicolae Bălcescu. Ce își propune să facă pentru comunitate, dacă va fi aleasă

Published

on

By

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, PSD și-a prezentat candidații, din organizația județeană Călărași, la primăriile din șase localități ale județului Călărași. Prima care a luat cuvântul a fost Georgiana Teodorescu, care candidează la Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în vederea alegerilor din 9 iunie.

Aceasta este o tânără antreprenoare ambițioasă, care dorește să îndeplinească dorințele localnicilor din Nicolae Bălcescu și să aducă un suflu nou comunei, folosindu-se de experiența pe care a dobândit-o de-a lungul carierei sale.

„Am luat această decizie, să intru în politică, pentru că m-am gândit că pot schimba localitatea din care fac parte. Am văzut multe oportunități de dezvoltare în aceasta și cred, datorită experienței mele ca antreprenor și a funcțiilor de conducere pe care le-am avut în diverse instituții, că pot face asta.

Îmi doresc ca cetățenii de la noi din comunitate să prospere în lucrurile pe care eu le voi aduce în acest mandat. Sunt convinsă că, alături de ei și cu susținerea domnului președinte, vom putea face lucruri frumoase”, a declarat Georgiana Teodorescu.

După ce a explicat ce își dorește să facă dacă oamenii o vor alege drept primar, aceasta a fost întrebată despre obiectivele concrete pe care le are în administrarea comunei Nicolae Bălcescu, însă președintele PSD a luat cuvântul și a explicat că: „Atunci când vor prelua fotoliile, vă vor spune și proiectul politic”.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate