Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 537

Administrație Locală

Elevii, bătaia de joc a Primăriei Municipiului Călărași…

Published

on

Primăria Municipiului Călărași, lovitură pentru sistemul de educație.

Recent, Asociația Elevilor din Călărași a solicitat sprijinul instituției conduse de Daniel Ștefan Dragulin, de peste peste 5 ani.
Au emis o cerere prin care solicită primăriei și Consiliul Local o subvenționare a abonamentelor elevilor în procent de 50%. Aceștia, ca de obicei, spun ca nu este o problema ce se poate rezolva prin această instituție, începând să devieze traiectoria acestora, spunându-le că această problema este de competența celor de la ISJ (Inspectoratul Școlar Județean Călărași).

Toamna abia a început, iar elevii deja au parte de primele dezamăgiri din partea administrației publice locale.

Mai concret, timp de 2 ani de zile, de când a fost încheiat primul contract de gestiune delegată, prin concesionare, a serviciului de transport public cu mijloace în comun aparținând ALI TRANS, elevii nu au beneficiat de subvenția de 50%, conform Legii educaționale nr. 1/2011, art. 84, alin. (1): Elevii din învățământul obligatoriu și liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.”

În luna august, s-a încheiat un nou contract, urmat de o hotărâre a Consiliului Local care stabilea categoriile de persoane beneficiare de subvenții, conform legislației în vigoare. Nici de această dată elevii nu erau prevăzuți ca fiind categorie beneficiară, deși Asociația Elevilor din Călărași anticipase inconvenientul, trimițând autorităților locale o adresă prin care solicita respectarea dreptului prevăzut în Legea educației. Mai mult decât atât, primăria a continuat să înșele opinia publică, asumându-și, în comunicate de presă, că această subvenție este respectată și că, în plus, ar urma să se asigure chiar gratuitate la transportul urban cu mijloace în comun, pentru elevi.

Advertisement

În ciuda promisiunilor, situația s-a prezentat cu totul altfel. Elevii au depus cereri la compartimentul de specialitate al primăriei, pentru a intra în posesia așa-ziselor abonamente subvenționate, iar răspunsul, venit la mai mult de 30 de zile, îi îndrumă către Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, deși acesta nu are absolut nicio competență în acest sens. Art. 105, alin. (2), lit. e) din Legea 1/2011 prevede foarte clar că ”Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli: […]cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1). Așadar, singura autoritate competentă de a acorda astfel de subvenții este Primăria Municipiului Călărași, din bugetul local, în baza unei hotărâri de consiliu local, nicidecum ISJ Călărași.

Mai mult decât atât, proiectul de hotărâre care ar fi urmat să asigure gratuitatea a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței din august, urmând a fi reluat luna aceasta. Cu toate acestea, deși elevilor li s-a promis că vor exista discuții pe marginea lui, el se pare că încă nu există, deși următoarea ședință de consiliu local este joi, 28 septembrie, ceea ce atrage nenumărate suspiciuni cu privire la respectarea legii de către autoritățile locale. Între timp, elevii sunt principalele victime ale unui sistem care nu tratează educația drept o prioritate, abonamentul costând 60 de lei, o sumă care, dacă ar fi decontată în proporție de 50%, ar fi accesibilă mai multora.

Întrebarea care se impune este: Oare aleșii locali nu cunosc sau nu vor să respecte legislația în vigoare? Și cât timp vor mai face abuzuri pe seama elevilor? Nu știm care variantă este mai dăunătoare, dar este cert: nu există nicio subvenție, iar autoritățile locale trebuie să își asume răspunderea, dacă nu doresc să răspundă în fața instanțelor judecătorești competente.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Administrație Locală

Vasile Iliuță a prezentat utilajele care vor reduce cu 50 la sută cantitatea de gunoi depozitată la groapa județeană

Published

on

Vasile Iliuță și conducerea Consiliului Județean Călărași au fost în vizită de lucru la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Mihai Viteazu. Scopul vizitei a fost prezentarea utilajelor care vor permite tratarea mecanică a deșeurilor colectate în județ.

Iliuță a spus că județul a preluat groapa după negocieri cu fostul operator. Gestionarea este făcută acum de Societatea de Drumuri și Poduri Călărași. El a explicat că nivelul de organizare din prezent este diferit față de momentul preluării și că activitatea respectă autorizația de mediu.

Noul flux tehnologic va permite selectarea și tratarea mecanică a gunoiului, ceea ce va reduce la jumătate cantitatea care ajunge la depozitare. Iliuță a spus că această reducere va scădea și taxa de mediu plătită către Fondul de Mediu, taxă care se regăsește în costurile suportate de populație.

Conducerea județului va depune o cerere pentru revizuirea autorizației de mediu, astfel încât noua instalație să poată funcționa în regim complet.

Advertisement

Șeful stației CMID, Sabin, a spus că instalația de sortare funcționează și că echipa a pus în ordine activitatea preluată. El a arătat că obiectivul tehnic este evitarea depozitării a cel puțin 50 la sută din cantitatea totală de deșeuri prin tratare mecanică biologică. În prezent, colectarea selectivă reprezintă aproximativ 5 la sută din total.

Vasile Iliuță a spus că utilajele au fost cumpărate din capitalul social al Societății de Drumuri și Poduri. Scopul este reducerea cantității de gunoi care ajunge la groapă și scăderea costurilor pentru locuitorii județului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Județul alocă 500.000 de euro pentru deszăpezire, flota și stocurile sunt pregătite

Published

on

Flota de deszăpezire a județului intră din nou în atenția publicului. Autoritățile anunță cifre mari, utilaje multe și un buget care ridică întrebări. Iarna 2025 începe cu 41 de utilaje pregătite să intre în acțiune din prima zi. Perioada de intervenție este 15 noiembrie, 1 martie. Echipele au program de permanență și pot acționa rapid în orice situație.

Stocurile sunt semnificative. Sunt pregătite 1600 de tone de materiale antiderapante. Cantitățile sunt împărțite în 800 de tone de nisip și 800 de tone de sare. Există un bazin de combustibil de cinci tone, complet alimentat. Aprovizionarea este asigurată prin contracte. Dacă situația o cere, societatea poate închiria utilaje suplimentare pentru a evita blocajele.

Intervențiile sunt organizate în trei puncte strategice. Punctele sunt în Călărași, Mănăstirea și Lehliu. Această structură reduce timpul de deplasare al utilajelor. Operatorii monitorizează traficul și starea drumurilor în timp real. Utilajele sunt urmărite prin GPS pentru a eficientiza intervențiile.

Costurile sunt ridicate. Județul alocă 2,36 milioane de lei pentru programul de deszăpezire. Media lunară depășește 670.000 de lei. Noiembrie și martie sunt mai ieftine, dar decembrie, ianuarie și februarie rămân perioadele cu cele mai multe intervenții.

Advertisement

În județul Călărași, societatea Drumuri și Poduri are în gestiune aproximativ 650 km de drumuri asfaltate.

Autoritățile spun că județul este pregătit. Utilajele sunt în teren, stocurile sunt asigurate, iar echipele au un plan de intervenție pentru toate scenariile din iarnă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Oltenița răspunde criticilor privind gunoiul și cere ca sesizările să fie trimise direct instituției

Published

on

Primăria Oltenița a reacționat după apariția unor postări pe rețelele de socializare în care localnicii reclamă mormane de gunoi și zone necurățate din oraș. Instituția le mulțumește cetățenilor care semnalează problemele, dar subliniază că soluțiile apar mai rapid când sesizările ajung direct la primărie prin telefon, e mail sau pagina oficială de Facebook.

Reprezentanții primăriei afirmă că echipele pot fi trimise imediat la fața locului atunci când primesc o sesizare directă, iar intervențiile se fac prompt. Postările de pe pagini personale nu sunt monitorizate constant, ceea ce poate duce la întârzieri. Singurele reacții primite acolo sunt aprecierile din mediul online, nu rezolvarea unei situații.

Primăria spune că nu poate prelua rapid informațiile dacă cetățenii doar etichetează instituția în comentarii. Problemele apărute în ultimele zile au fost deja remediate de firma de salubritate Iridex Group, după verificările din teren. Municipalitatea precizează că Iridex nu este o societate a primăriei, ci un partener contractual.

Autoritatea locală transmite că doar prin comunicare directă se pot rezolva mai repede situațiile din oraș.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading