Connect with us

Știri

Două proiecte PNRR pentru dezvoltarea municipiului Călărași

Published

on

În acest moment se află în 𝐈𝐌𝐏𝐋𝐄𝐌𝐄𝐍𝐓𝐀𝐑𝐄 două proiecte cu finanţare prin PNRR, în valoare totală de 23,63 milioane lei.
𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞 𝐬̧𝐢 𝐝𝐨𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐬̧𝐚̆ 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐂𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝐏𝐫𝐞𝐥. 𝐒𝐥𝐨𝐛𝐨𝐳𝐢𝐞𝐢 𝐧𝐫. 𝟕𝟎 𝐁, 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̧𝐢

Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte PNRR, Componenta 15 – EDUCAŢIE, Investiţia 1 – Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe – Operaţiunea 2 – (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – coordonator pentru investiţii şi CNI – structura de implementare)

◾️ Valoarea totală a proiectului: 16,54 mil lei. 𝐂𝐨𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̧𝐚𝐫𝐞 𝐏𝐌𝐂: 𝟎;
◾️ Contractul de finanţare a fost semnat în data de 02.09.2022. Durata de implementare este de 36 luni (maxim 31.12.2025).
◾️ Creşa va avea o capacitate de 70 de locuri şi se va dezvolta pe un teren de 41 mp / 88 mp (3.510 mp) din care suprafaţa construită – 1.765,82 mp; regimul de înălţime – parter;
◾️ Structura unităţii de învăţământ: dormitoare, săli de joacă, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative şi un spaţiu de joacă amplu, în aer liber; Energia necesară va proveni, parţial, din surse regenerabile.

𝐂𝐫𝐞𝐬̧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̧𝐞𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬̧𝐢 𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 – 𝐒̧𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐧𝐫. 𝟐, 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢𝐮𝐥 𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜

Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte PNRR, Componenta 5 – VALUL RENOVĂRII, Operaţiunea B2.1.a – Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorităţi locale

Valoarea totală a proiectului: 7,097 mil lei. 𝐂𝐨𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̧𝐚𝐫𝐞 𝐏𝐌𝐂: 𝟎;
Prin intermediul acestui proiect se va realiza creşterea eficienţei energetice a Colegiului Economic Călăraşi, corpurile C1, C2, C3, amplasat în strada Griviţa, nr. 188. Aria construită desfăşurată este de 2.697 mp;

Alte 14 proiecte se află în 𝐄𝐕𝐀𝐋𝐔𝐀𝐑𝐄 – Componenta 5 (11 proiecte), respectiv Componenta 10 (3 proiecte), cu o valoare totală de 149.974.781,86 lei (fără TVA), adică 30,5 milioane euro (fără TVA).

Proiecte în 𝐏𝐑𝐄𝐆𝐀̆𝐓𝐈𝐑𝐄 pentru PNRR:

Componenta 1 – Managementul apei – Extindere reţea de alimentare cu apă şi reţea canalizare în cartierele municipiului Călăraşi;
Componenta 3 – Managementul deşeurilor (1 proiect privind înfiinţare 1 CAV + 1 proiect înfiinţare insule ecologice)
Componenta 13 – Reforme sociale – Modernizarea şi dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi;
#pentruoameni

Știri

Accident rutier în Călărași: Pieton grav rănit după ce a traversat neregulamentar strada

Published

on

Un accident rutier grav a avut loc marți, la ora 16:20, pe strada Florilor din municipiul Călărași, în urma căruia o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a suferit leziuni serioase după ce a fost acroșată de o conducătoare auto.

La fața locului, echipajele de prim-ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei au intervenit de urgență pentru a acorda asistența medicală necesară victimei. Polițiștii prezenți la fața locului au început investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au condus la producerea acestui tragic accident rutier.

În urma coliziunii, femeia a suferit răni grave și a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Călărași, unde primește îngrijiri medicale. Situația ei rămâne sub observație medicală, iar autoritățile continuă să cerceteze evenimentul pentru a stabili toate detaliile care au dus la producerea acestui incident regretabil.

 

Continue Reading

Știri

Consilierii județeni, convocați în ședință ordinară. Vezi lista proiectelor

Published

on

Se convoacă Consiliul Județean Călăraşi în ședință ordinară, la data de 28 Septembrie 2023, ora 1200, în sala de şedinţe a acestuia din municipiul Călărași, str.1 Decembrie 1918, nr.1, cu următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Județului Călărași pe anul 2023;

2. Proiect de hotărâre privind încheierea unui Protocol de colaborare între Județul Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, Centrul Județean de Cultură și Creație și Societatea Coslo Zinca SRL pentru instruirea personalului care va opera autovehiculul de tip amfibie achiziționat în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călărași-Silistra”;

3. Proiect de hotărâre privind exprimarea interesului de inițiere a elaborării unei strategii de dezvoltare teritorială integrată pentru ZONA ITI DUNĂREA TELEORMAN-GIURGIU-CĂLĂRAȘI și asocierea Județului Giurgiu cu județele Teleorman și Călărași, precum și cu unitățile administrativ-teritoriale de pe raza celor trei județe, situate lângă Dunăre;

4. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 84/2022 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”, a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului și a indicatorilor tehnico – economici pentru Judetul Călărași;

5. Proiect de hotărâre privind asumarea responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziţia produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, aferente Programului pentru şcoli al României, în perioada anilor şcolari 2023-2027;

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor al Județului Călărași – 2023;

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea completării contractului de închiriere a terenului înscris în Cartea Funciară nr. 30331 UAT Călărași, nr. 17333/15/2022, încheiat între Consiliul Judeţean Călăraşi şi JONNY PREST S.R.L.;

8. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Organigramei și a Statului de funcții ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi;

9. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 178/2022 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Călăraşi ca membru în Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social pentru Formare Profesională (CLDPS) Călărași, precum şi desemnarea unui membru supleant.

10. Diverse.

Continue Reading

Știri

Bătaie și haos în teren. Fotbaliștii echipelor AS Vâlcelele și Victoria Lehliu s-au bătut cu pumnii și picioarele

Published

on

bataie valcelele lehliu

Bătaie în toată regula între două echipe de fotbal din Călărași care s-au întâlnit inițial pentru a disputa un meci oficial în cadrul Campionatului Ligii a 4-a, dar care au ajuns să-și împartă pumni și picioare. Nici suporterii nu au stat departe de jucătorii puși pe scandal.

În minutul 60 al meciului dintre AS Spicul Vâlcelele și Victoria Lehliu, disputat pe data de 16 septembrie pe terenul din Lehliu Gară, un incident cel puțin neprevăzut a avut loc între cele două echipe care s-au întâlnit în cadrul etapei a 3-a din seria A. Meciul s-a încheiat cu scorul final de 0-4, dar și cu vânătăi pentru aproape toți cei din teren.

Deranjat de agresivitatea din teren a unui jucător, un fotbalist din echipa gazdă ar fi reacționat violent asupra altui jucător din tabăra adversă, băgându-i mâna în gât, moment în care, celălalt a ripostat pe măsură. În incident nu au fost implicați doar cei din teren. Atât rezervele cât și suporterii echipei gazdă au sărit în teren.

Meciul a fost oprit de arbitru la mijlocul terenului. Pe data de 26 septembrie, la mai bine de 10 zile de la incident, AJF va analiza această situație la nivelul unei comisii de disciplină care va decide măsurile ce urmează să fie luate.

„Băieții noștri au fost cu adevărat bătuți de spectatorii prezenți astăzi la meciul Victoria Lehliu-Spicul Vâlcelele din deplasare, desfășurat pe terenul din Răzvani. Aceștia au mers să joace fotbal și au fost atacați  nejustificat! Avem înregistrări video și fotografii cu ceea ce au pățit pe terenul gazdelor de la Victoria Lehliu. În minutul 60 al meciului Victoria Lehliu-Spicul Vâlcelele, la un atac inutil și inexplicabil de violent al jucătorului gazdă Marius Voinea, băieții noștri au fost efectiv atacați de suporterii gazde, care au fost prezenți la meci, fiind fugăriți și loviți fără discernământ și justificare, cu o violență fizică și verbală inexplicabilă, greu de descris în cuvinte. (…) este mesajul scris de echipa AS Vâlcelele.

Scandalul a fost sesizat prin 112, la fața locului fiind solicitată prezența forțelor de ordine pentru a restabililii ordinea și liniștea publică.

Continue Reading

Cele mai vizualizate