Stația finală pentru primul „tren al morții” care a părăsit Iașiul după pogromul din 29 iunie 1941 a fost Călărași. În acel pogrom devastator, mii de evrei au fost uciși pe străzile orașului, împușcați în curtea Chesturii de Poliție sau sufocați în vagoanele sigilate ale trenurilor. Totuși, povestea celor peste o mie de supraviețuitori care au fost ținuți captivi timp de două luni la Călărași rămâne puțin cunoscută. Dacă locurile din Moldova asociate cu pogromul – precum fosta Chestură din Iași, gările și gropile comune din Târgu Frumos, Podu Iloaiei sau Roman – au devenit repere ale memoriei colective, Călărașiul a rămas un punct obscur, plin de întrebări fără răspuns.
Ce reprezenta, de fapt, „lagărul de la Călărași”? Nu era un lagăr tradițional, ci un ansamblu de clădiri improvizate pentru detenție. Regimul era dur, marcat de foamete, mizerie și abuzuri, dar cu unele ameliorări datorate intervențiilor externe. Câți au murit? Oficial, 98 până la sfârșitul lui august 1941, din cauze precum septicemie, insuficiență renală, stop cardiac sau dizenterie, deși supraviețuitorii vorbesc de până la 200 de victime. Numele lor sunt parțial cunoscute din arhive, iar trupurile au fost îngropate în gropi comune sau individual în Cimitirul Evreiesc local. Mulți deținuți au fost exploatați la muncă forțată în port sau ateliere militare, unde au suferit umilințe și violențe.
Alți 69 de muribunzi au fost plasați la Școala din Măgureni, unde 40 au decedat rapid. Circa 35 au fost internați în spitalul local, cu alte pierderi. „Personalitățile” evreiești – aproximativ 80, inclusiv copii – au fost mutate în cele două sinagogi de pe strada Sfântul Nicolae (demolate în anii ’70), cu condiții ceva mai bune, dar aglomerate. Intervenția reprezentanților Federației Uniunii Comunităților Evreiești, precum Iancu Abramovici și Fred Șaraga, a adus haine, medicamente și hrană, permițând redistribuiri. Astfel, 420 de evrei au ajuns la magaziile Finți de pe malul canalului, lăsând la cazarmă muncitori și meseriași.
Statisticile oficiale arată că majoritatea deținuților (688) aveau între 21 și 50 de ani, cu 163 minori și 110 vârstnici. Profesii variate: funcționari, comercianți, croitori, muncitori, plus intelectuali și rabini. Trei medici evrei au primit permisiune să circule între locații. Spre sfârșitul lunii august, supraviețuitorii – 1.011 în total – au fost trimiși înapoi la Iași în două tranșe, dar listele oficiale înregistrează doar 902 nume.
Morții au fost înhumați în Cimitirul Evreiesc, cu un monument ridicat ulterior lângă gropile comune – fotografiat în 1950, dar deteriorat. În 1978-1979, rămășițele au fost exhuminate în secret și reînhumate în Israel, la Holon, cu aprobarea autorităților române. Această poveste tragică, scoasă la lumină din arhive și ruine, completează harta durerii pogromului de la Iași.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
