Connect with us

Știri

Deputatul Coarnă vorbește despre plafonarea prețurilor la energie și gaze, moțiunea de cenzură și probeleme județului Călărași

Published

on

Deputatul Partidului Social Democrat, Dumitru Coarnă, transmite și în conferința de astăzi că inițiativa de plafonare a prețurilor la energie și gaze este obligatorie în această perioadă. Parlamentarul PSD susține că grupul politic a gândit o inițiativă legislativă pe această zonă de plafonare, motiv pentru care a fost demarată și procedura de strângere de semnături necesară în Parlament.

Totodată, deputatul Coarnă a expus public o altă situație incredibilă descoperită la nivelul localității Ștefan cel Mare din Călărași. În perioada 2016 – 2017, sub conducerea inspectorului șef Marian Iorga, în localitatea mai sus amintită s-au inregistat fraude de milioane de euro realizate prin falsificarea unor înscrisuri și obținerea de fonduri europene prin Agenția de Plăți APIA. 

Deputatul Dumitru Coarnă: Voi aborda conferința de presă de astăzi în patru perspective – vorbim de această inițiativă privind plafonarea prețurilor la energie și gaze care este obligatorie în această perioadă. Am văzut zilele trecute facturi de 1000-1200 de lei pentru oameni în vârstă care primesc pensie de 800-900 de lei. Facturile au venit cu 10-20-30% față de cuantumul pensiei pe care îl au în plată, deci obligatorie plafonarea prețului la nivel de ianuarie 2021, nu oriunde, pentru că altfel intrăm în faliment. Nu doar persoanele în vârstă, pensionarii sau angajații cu salarii de bază minim brut au probleme, ci întreaga economie. Această măsură este una de falimentare a economiei, pentru că agenții economici de care tip or fi, vor trebui să închidă.

Noi avem o inițiativă legislativă pe această zonă de plafonare, de aceea am și declanșat acea procedură de strângere de semnături pe care vrem să le folosim în Parlament în momentul în care această inițiativă legislativă va fi discutată în Plen. Încă suntem în minoritate în Parlament, deși avem cel mai mare grup parlamentar. Coaliția actuală au majoritate și atunci trebuie să venim și cu acest argument suprem, acela că un număr de câțiva milioane de oameni au semnat această inițiativă.

MOȚIUNEA DE CENZURĂ, CITITĂ ÎN PLENUL PARLAMENTULUI

Advertisement

Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat a fost citită joi în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Moţiunea, intitulată “Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, este semnată de 157 de parlamentari de la PSD. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 209 parlamentari. Mare parte din parlamentarii USR PLUS au lipsit din sală, conectându-se pe tablete la şedinţa comună, după cum a anunţat liderul deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, care a fost prezent. Şi din partea PNL a fost prezent doar liderul grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache. De asemenea, au lipsit şi parlamentari ai UDMR şi ai minorităţilor naţionale. Premierul Florin Cîţu nu a participat la şedinţa plenului reunit al Parlamentului. Moţiunea a fost citită de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Dumitru Coarnă: Ieri a fost citită în Plen moțiunea de cenzură, tocmai unul din capitole a fost această majorare excesivă a prețului la energie și gaze și atunci PSD a depus moțiunea de cenzură, a fost înregistrată, a fost înaintată Guvernului, conform regulamentului intern. A fost citită ieri, am fost prezent la citirea moțiunii de cenzură. Marți, la ora 12:00, va fi vot final și eu sunt convins că Marți la ora 13:00, dacă USR își respectă cuvântul dat, o să avem încă un Guvern în istorie, poate cel mai slab Guvern din ultimii 200 de ani, Guvernul Cîțu.

GROAPA DE GUNOI DIN OLTENIȚIA – SUB ATENȚIA PRESEI SI A AUTORITĂȚILOR

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a apreciat implicarea unui jurnalist local care a abordat  subiectul gropii de gunoi din Ulmeni din mun. Olteniția, pe care a reușit să-l mediatizeze, astfel autoritățile au început verificările.

Dumitru Coarnă: Discutam data trecută de acea groapă de gunoi de la Oltenița. Spre bucuria mea am văzut într-un ziar local, o să-i pronunț și numele celui care a abordat subiectul, a abordat subiectul de la Ulmeni, asta înseamnă că și în presă avem oameni cărora le pasă. Este vorba de domnul Cătălin Nițu de la Ediția de Călărași, am văzut abordarea subiectului foarte pragmatică și în regulă. Ieri în ședința de Consiliu Local din municipiul Oltenița la care am participat, am reușit să blocăm această inițiativă legislativă de extindere a platformei de gunoi. Am creat o majoritate din consilieri PSD, USR, PRO România și Partidul Mișcarea Populară – 13 din 19 și atunci am blocat această inițiativă a primarului din municipiul Oltenița de extindere a acelei gropi de gunoi. Totodată, am depus și un proiect de consiliu local prin care să fie interzisă depozitarea de gunoi în acea zonă, proiect pe care, la fel, l-au însușit partidele enunțate. Am făcut pași mici, dar decisivi.

FOSTUL INSPECTOR AL IPJ CĂLĂRAȘI –  DIN NOU ÎN ATENȚIA DEPUTATULUI PSD

Advertisement

În 2016-2017, tot în mandatul domnului Iorga Marian, avem prejudicii de milioane de euro, cum spune Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Călărași în comuna Ștefan cel Mare, unde islazul comunal este folosit altfel decât obligă legea. Acolo sunt niște dosare penale deschise, eu o să verific să văd ce s-a întâmplat cu acele dosare. Primarul, prin abuz în opinia mea, a falsificat niște înscrisuri și a obținut fonduri europene prin Agenția de Plăți APIA. Sunt milioane de euro prejudiciu, sunt mai multe persoane fizice și juridice care au profitat de acest tratament ilegal. Din ce știu eu, cred că sunt în jur de 100 de hectare. Subiectul o să-l las aici, o să-l aprofundez și cred că săptămâna viitoare o să-l dezvoltăm.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Polițiștii călărășeni, instruiți de experți criminalișți să depisteze suspecții care mint la audieri

Published

on

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a avut loc cursul „Decriptări comportale, mimico-gesticulare, în audierea suspecților rezonabili”, susținut de domnul prof. univ. dr. Butoi Tudorel.

Polițiști au avut ocazia sa-l întâlnească și să afle detalii din întreaga activitate profesională a acestuia.

Domnul prof. univ. dr. Butoi Tudorel  este membru fondator și formator al Institutului de Psihologie Judiciară. Doctor în psihologie la Universitatea din București în anul 1992. Psiholog criminalist și expert poligraf în cadrul Poliției Române – Serviciul criminalistic. Titularul disciplinei „Psihologie judiciară” și autorul cel mai prolific în domeniul psihologiei judiciare, psihologiei criminalistice și expertizei psihologice. Conducător și coordonator al cursului universitar de master în domeniul psihologiei judiciare și victimologiei. Profesor universitar și formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

De asemenea, a fost președintele Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Colegiului Psihologilor din România.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Polițiștii călărășeni primesc motoare în dotare

Published

on

Doua motociclete noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, contribuind astfel la îmbunătățirea capacității de răspuns la evenimente, precum și la creșterea gradului de siguranță rutieră.

Ieri, 22 aprilie a.c., 2 motociclete BMW au intrat în dotarea structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor și sunt colantate după o grafică nouă.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de un plus de siguranță și de un serviciu polițienesc de calitate sporită.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Alin Drăgulin a intrat la primărie. Astăzi și-a depus candidatura

Published

on

Alin Drăgulin și-a oficializat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Călărași. Cu o experiență vastă și diversă în domeniul public și privat, Alin Drăgulin spune că municipiul Călărași are nevoie de o administrația locală stabilă. Cu o carieră care a traversat multiple domenii și funcții de responsabilitate, Drăgulin și-a consolidat expertiza și înțelegerea nevoilor comunității.

Printre funcțiile ocupate până în prezent se numără subsecretar de stat la Ministerul Mediului, firector Executiv la A.D.I. Ecoaqua Călărași și Ialomița, vicepreședinte la PNL sectorul 5, secretar general la Tineretul Național Liberal și multe altele.

Această experiență bogată și diversificată îl pregătește pe Alin Drăgulin să ofere soluții pentru problemele pe care le-a identificat în municipiul Călărași. Cu o viziune liberală și energie, Alin Drăgulin promite să ducă mai departe progresul și dezvoltarea orașului, adresând atât aspectele sociale, economice, cât și cele de mediu.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate