OBSERVATOR DE CĂLĂRAȘI: David Cristian Geageac are nevoie de ajutorul nostru!

Școala Gimnazială “Mircea Vodă” Călărași, Academia de Arte Frumoase “Daniel Iordăchioaie” și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași au organizat miercuri, 5 aprilie, spectacolul umanitar „Vestitorii Primăverii”. Evenimentul caritabil s-a desfăşurat în scopul sprijinirii unui băieţel în vârstă de 5 luni, David Cristian Geageac, care are nevoie de un transplant hepatic. Astfel, în urma donaţiilor, care au constat în achiziţionarea de flyere (fiecare în valoare de 5 lei), s-a strâns suma de 3.000 de lei, care s-a îndreptat către copilul bolnav.

La spectacol au participat elevi de la mai multe unități de învățământ din județul nostru, aceştia susţinând diferite momente artistice care au încântat publicul. Sala a fost aproape neîncăpătoare pentru cei care au venit să se bucure de programul cultural al elevilor, dar şi să facă o faptă bună pentru acest copil. David Cristian Geageac, în vârstă de numai 5 luni, este din Călăraşi şi a fost diagnosticat cu atrezie de căi biliare intrahepatice, un diagnostic destul de crunt, ce a pus stăpânire pe sufletul lui nevinovat.

CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET AICI

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Primăria Lehliu Gară a primit 0 (zero) lei din cota de 6%. Iliuță „PNL a dat lista…Lehliu Gară – zero!”

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, responsabil de atribuirea cotei

Călărași: COD Galben de ninsori însemnate cantitativ și vânt

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo