Primăria Municipiului Oltenița a anunțat constituirea oficială a Consiliului Local al Elevilor, o inițiativă prin care tinerii din oraș vor avea posibilitatea să se implice activ în viața comunității și în proiectele dedicate generației lor.
Reprezentanții administrației locale transmit că noua structură își propune să transforme ideile și problemele elevilor în inițiative concrete pentru dezvoltarea orașului.
„Ne dorim ca vocea tinerilor să nu fie doar auzită, ci ascultată cu adevărat și transformată în inițiative care contează pentru comunitatea noastră”, au transmis reprezentanții Primăriei Oltenița.
Din noul Consiliu Local al Elevilor fac parte 19 elevi care vor reprezenta interesele colegilor lor și vor participa la activități și proiecte dedicate comunității locale.
În funcția de președinte a fost ales Dobre Dragoș Ionuț, în timp ce Iosif Elena Andreea ocupă funcția de vicepreședinte, iar Dobre Ema Anastasia pe cea de secretar.
Administrația locală consideră că implicarea tinerilor reprezintă un pas important pentru dezvoltarea municipiului și susține că va rămâne un partener deschis pentru proiectele inițiate de elevi.
„Viitorul se construiește prin implicare”, este mesajul transmis de Primăria Municipiului Oltenița la finalul anunțului oficial.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.