Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 36°C | Anul X Nr. 521

Comunicate de presă

Comunicat ECOAQUA / Fostul director Grama Eduard, acuzat că a blocat milioane de euro din fonduri europene!

Published

on

ECOAQUA dă vina pe fostul director general, Grama Eduard, pentru blocajul financiar care pune în pericol unul dintre cele mai importante proiecte cu bani europeni din județele Călărași și Ialomița! Într-un comunicat fulminant, compania rupe tăcerea și aruncă în aer întreaga responsabilitate: două cereri de rambursare au fost RESPINSE pentru că au fost semnate de un om care nu mai avea voie legal să ocupe o funcție publică!

Incompatibil, dar semna cu două mâini!
Grama Eduard a fost declarat de Agenția Națională de Integritate incompatibil și decăzut din dreptul de a ocupa o funcție publică între 15 aprilie 2024 și 15 aprilie 2027. Cu toate acestea, el a semnat în continuare documente importante, inclusiv patru contracte de execuție și cereri de rambursare de milioane de lei! MIPE a spus STOP! și a refuzat banii, iar acum proiectul regional de apă și canalizare riscă să rămână fără finanțare.

Ecoaqua: „Nu e vina noastră! Fostul director a stricat tot!”
Compania iese la atac și susține că întreaga situație a fost provocată exclusiv de fostul director, care „nu mai avea calitate legală” să semneze nimic. Ba mai mult, oficialii ECOAQUA acuză că în spațiul public s-au lansat intenționat informații false pentru a compromite imaginea actualei conduceri și a acționarilor principali.

„Vrem banii înapoi și vom da în judecată!”
Operatorul regional spune că va folosi toate căile legale pentru a recupera fondurile pierdute și pentru a contesta refuzul MIPE. În același timp, acuză lipsa unei notificări oficiale din partea ministerului privind rezilierea contractului de finanțare.

Advertisement

Acuzații grele la adresa unor persoane publice!
Ecoaqua dă de înțeles că sunt persoane publice și foști angajați care alimentează scandalul, aruncând vina pe actuala echipă de conducere. „Este o campanie de dezinformare menită să ne arunce în noroi și să acopere faptele grave comise de fostul director”, susține purtătorul de cuvânt al companiei, Florentina Botezatu.

CONCLUZIA: Cine a pierdut banii europeni? Cine răspunde?
Răspunsul ECOAQUA este clar: Grama Eduard. A semnat ilegal. A pierdut banii. Iar acum tot județul plătește prețul pentru greșelile (sau nepăsarea?) unui fost director general care nu mai avea dreptul să semneze nimic!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Comunicate de presă

PPC blue  va instala 60 de puncte de încărcare rapidă și super rapidă pe rute europene importante în România și Grecia, cu finanțare de la Uniunea Europeană

Published

on

  • PPC blue va primi o finanțare de până la 2,76 milioane de euro în cadrul Connecting Europe Facility
  • Punctele de încărcare de 150 și 350 kW de pe rutele TEN-T vor îmbunătăți experiența utilizatorilor de vehicule electrice și pentru călători și transportatori

București – PPC blue, parte a grupului Public Power Corporation (PPC), va extinde semnificativ infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice (EV) în România și Grecia, folosind fonduri europene, pentru a îmbunătăți experiența de călătorie și de transport pe rutele europene majore. Compania va primi o finanțare de până la 2,76 milioane de euro din partea Uniunii Europene, ca parte a programului Programul AFIF (Alternative Fuels Infrastructure Facility) al Connecting Europe Facility (CEF).

Proiectul „East Europe Electric Route” își propune să instaleze 28 de puncte de încărcare rapidă, fiecare cu o capacitate minimă de 150 kW, concepute pentru a deservi vehicule ușoare, precum și 32 de puncte de încărcare ultra-rapide, fiecare cu o capacitate minimă de 350 kW, destinate vehiculelor grele.

Cele 60 de puncte de încărcare vor fi instalate strategic în 29 de locații diferite de-a lungul axelor cheie ale coridoarelor Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T) din ambele țări, facilitând călătoriile și transportul fără probleme cu vehiculele electrice în regiune. Din aceste 60 de puncte de încărcare, PPC blue va instala în România, prin acest proiect, 12 puncte de încărcare rapidă DC cu o capacitate minimă de 150 kW și 32 de puncte de încărcare DC ultrarapide cu o capacitate minimă de 350 kW. Restul punctelor de încărcare vor fi instalate în Grecia.

Finanțarea proiectului face parte din strategia europeană mai amplă de dezvoltare a transportului durabil și de creștere rapidă a infrastructurii de încărcare și a producției și distribuției de combustibili regenerabili și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Pentru PPC Blue România și DEI blue, proiectul comun reprezintă o mișcare strategică de consolidare a prezenței lor pe piața mobilității electrice și de dezvoltare a infrastructurii verzi transfrontaliere în Grecia și România.

Planurile PPC Blue România au luat amploare în 2024, când am schimbat toate sistemele, am crescut echipa pentru a răspunde mai bine nevoilor clienților și ne-am extins rețeaua în 61 de locații noi, asigurând acum disponibilitatea în toate județele României. Acum, ne unim forțele cu colegii noștri din Grecia pentru a derula împreună un proiect comun, finanțat de Uniunea Europeană. Comunicarea privind competitivitatea lansată de Comisia Europeană subliniază, printre altele, importanța dezvoltării infrastructurii energetice și de transport și lucrăm pentru un peisaj în care toți clienții să poată avea acces la energie continuă, accesibilă și curată pentru nevoile lor de mobilitate”, a declarat Andreea-Dana Popescu, Director PPC Blue România.

Advertisement

PPC Blue România operează puncte de încărcare cu o putere totală instalată de peste 14.000 kW și oferă soluții integrate de mobilitate electrică clienților rezidențiali, companiilor și instituțiilor publice din întreaga țară. PPC blue instalează infrastructură de încărcare în România în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalitățile interesate să îmbunătățească calitatea aerului prin încurajarea mobilității electrice.

Aplicația PPC blue poate fi descărcată din AppStore sau Google Play. Aceasta permite vizualizarea stațiilor de încărcare disponibile și alegerea serviciilor de încărcare potrivite nevoilor utilizatorilor (Încarcă & Plătește sau abonamente). Prin intermediul aplicației, utilizatorii își pot organiza călătoriile și pot folosi atât stațiile de încărcare PPC blue din România, cât și din Grecia.

În 2024, șoferii care și-au încărcat mașinile electrice la stațiile albastre PPC au parcurs un total de 10.500.000 km, echivalentul a 262 de tururi în jurul Pământului, înregistrând o medie de 0,20 kWh pe km. În urma sesiunilor de încărcare, au contribuit la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu peste 1.700 tone/an.

PPC Blue România face parte din Grupul PPC, cu o tradiție de peste 70 de ani în Grecia, lider în domeniul energiei în Europa de Sud-Est, care și-a asumat un angajament față de dezvoltarea durabilă și protecția mediului prin promovarea surselor de energie curată. Mobilitatea electrică joacă un rol central în această viziune pentru viitor. DEI blue, compania dedicată mobilității electrice lansată de PPC în 2021 în Grecia, și-a făcut deja un nume prin serviciile de mobilitate electrică oferite persoanelor fizice, companiilor și administrației publice din întreaga Grecie. Obiectivul de a deveni lider pe noua piață de mobilitate electrică din regiune, prin realizarea de investiții semnificative pentru dezvoltarea, gestionarea și operarea celei mai extinse rețele de încărcare a mașinilor electrice și prin furnizarea de servicii inovatoare, descrie planul ambițios al PPC.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Comunicate de presă

Peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale din județul Călărași: APIA anunță plăți în sectorul ameliorării raselor

Published

on

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Călărași anunță acordarea unui sprijin financiar consistent în valoare totală de 2.802.072,10 lei pentru crescătorii de animale care au solicitat ajutor de stat pentru serviciile prestate în luna mai 2025.

Plata este efectuată prin intermediul Centrelor Județene APIA și vizează ajutorul de stat pentru ameliorarea raselor de animale, acordat conform prevederilor OUG nr. 61/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Fondurile provin de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și sunt destinate fermierilor care au accesat această formă de sprijin pentru îmbunătățirea genetică a efectivelor de animale.

APIA, mereu aproape de fermieri!” – transmite instituția într-un comunicat oficial.

Advertisement

Pentru informații suplimentare, beneficiarii pot contacta Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare din cadrul APIA Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Comunicate de presă

Peste jumătate dintre clienții PPC Energie folosesc aplicația digitală myPPC

Published

on

  • Peste jumătate dintre cei aproximativ 3 milioane de clienți ai PPC Energie utilizează aplicația myPPC pentru a transmite indexul, a plăti simplu facturile lunar, a verifica soldul de plată și a accesa alte funcționalități utile;
  • PPC Energie emite facturi electronice pentru 1,7 milioane de locuri de consum;
  • 3,9 milioane de plăți au fost efectuate prin aplicația myPPC în primele șase luni ale acestui an;
  • Echipamente și servicii cu valoare adăugată disponibile online, în tranșe, direct pe factură pentru clienții PPC Energie.

București – PPC Energie a depășit 1,7 milioane de locuri de consum pentru care emite facturi electronice, iar în primele șase luni ale acestui an a emis cu aproape 15% mai multe facturi electronice decât în perioada similară din 2024. Tot în prima jumătate a acestui an, 3,9 milioane de plăți au fost efectuate prin aplicația myPPC.

În prezent, 54% dintre clienții PPC Energie au conturi create în aplicația myPPC. Prin intermediul acesteia, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica soldul de plată. De asemenea, în aplicație sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie, electrică, gaze naturale sau produse cu valoare adăugată.

Tot în aplicația myPPC (web și mobil), clienții rezidențiali PPC Energie pot beneficia de sfaturi personalizate pentru eficientizarea consumului de energie, cu ajutorul PPC myEnergy Coach. De la lansarea sa, în luna mai 2025, platforma myEnergy Coach a fost vizitată cel puțin o dată de peste 14.000 de consumatori (locuri de consum unice)  dintre cei care beneficiază de această facilitate. În prezent, platforma este disponibilă doar pentru clienții rezidențiali care au asociat în aplicația PPC myPPC cel puțin un loc de consum de energie, cu acces complet (adresa de e-mail din aplicația myPPC coincide cu cea a titularului de contract).  Cei care nu au acces complet la locul de consum în myPPC, își pot actualiza datele aici, pe pagina dedicată www.ppcenergy.ro, pentru a avea acces pe platforma PPC myEnergy Coach.

Un alt beneficiu digital disponibil din această lună pentru clienții casnici PPC Energie este că își pot achiziționa produse și servicii cu valoare adăugată direct de pe www.ppcenergy.ro, de aici:  aparate de aer condiționat, centrale termice, servicii de service și de asistență. Echipamentele pot fi cumpărate în tranșe egale, cu plata acestora direct pe factura de energie electrică, iar instalarea este gratuită.

„Grija pentru clienții noștri presupune să le facem interacțiunile cu noi, indiferent de canalul de comunicare, cât mai prietenoase, intuitive și rapide. Iar asta înseamnă inclusiv să le oferim cât mai multe servicii și facilități disponibile la un click distanță, fie că e vorba de vizualizarea sau plata facturii, contractare de servicii online, produse, servicii și platforme online cu ajutorul cărora își pot eficientiza consumul. În prezent, peste jumătate din baza noastră de clienți utilizează aplicația myPPC, peste 14.000 de consumatori au vizitat cel puțin o dată platforma PPC myEnergy Coach, 3,9 milioane de facturi au fost plătite prin aplicația myPPC de la începutul acestui an. În plus, din această lună clienții care doresc să cumpere, de exemplu, aparate de aer condiționat online, în tranșe, cu instalare gratuită, o pot face de la noi de pe site, la fel cum ar proceda dacă ar cumpăra de la un retailer, avantajul fiind că le pot achita direct în factura de energie sau gaz”,  a declarat Ionuț Dună, Director General PPC Energie.

Advertisement

În primele 6 luni ale acestui an, clienții au optat pentru serviciul Copia facturii, disponibil aici, prin intermediul căruia au descărcat peste 932.000 de copii ale facturilor, iar 218.000 descărcări ale facturilor au fost efectuate prin sms.

O altă facilitate digitală este transmiterea online a indexului de energie electrică sau gaz, folosind secțiunea Index din cadrul aplicației myPPC sau de pe pagina web https://myppc.ppcenergy.ro/. În primele șase luni ale acestui an, indexul a fost transmis online de 4,1 milioane de ori. De asemenea, indexul pentru energie electrică poate fi transmis telefonic. Toate detaliile despre transmiterea indexului sunt disponibile aici – https://www.ppcenergy.ro/servicii-digitale/transmitere-index/?ppc-energie.

Aplicația myPPC poate fi accesată cu ușurință fie online, la adresa https://myppc.ppcenergy.ro/, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil în mod gratuit, de pe App Store, Google Play sau Huawei AppGallery. Detalii despre partenerii bancari și comerciali ai PPC Energie se regăsesc pe factura de energie electrică, precum și aici.

PPC Energie este furnizorul de energie electrică și gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficiență și sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii și instituții din toată țara și o rețea de 80 de magazine moderne, portofoliul PPC Energie cuprinde produse și servicii cu valoare adăugată care oferă clienților confort și siguranță.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading