Connect with us

Administrație Locală

Comuna Jegălia din județul Călărași își consolidează poziția în topul investițiilor turistice sub conducerea primarului liberal Vasile Aurel

casa plutitoare Jegălia

În timp ce alte comune din județul Călărași încearcă să-și găsească locul în peisajul investițional, comuna Jegălia își face simțită prezența cu un proiect ambițios coordonat de primarul Vasile Aurel. Investițiile în infrastructura turistică au atins un nivel remarcabil, consolidându-și poziția în clasamentul județului.

Proiectul, care își propune să stimuleze dezvoltarea turismului pe apă și să exploateze resursele locale, a adus în prim-plan construcția de pontoane plutitoare. Acestea nu sunt doar structuri statice, ci adevărate centre de activitate și relaxare pentru turiștii care aleg să viziteze zona. Dotate cu toate utilitățile necesare, inclusiv curent electric, apă potabilă, și internet, aceste pontoane oferă turiștilor posibilitatea de a închiria spații confortabile pentru odihnă și activități recreative.

Citește și: Dezvoltarea turismului din Jegălia

Primarul liberal Vasile Aurel a declarat într-un interviu acordat Calarasipress.ro că aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea comunei și atragerea turiștilor dornici să descopere frumusețea și potențialul extraordinar al zonei. “Suntem hotărâți să transformăm Jegălia într-o destinație turistică de prim rang și să oferim o experiență memorabilă celor care ne vizitează”, a subliniat primarul.

O casă plutitoare în toată regula care tocmai a ajuns în localitatea călărășeană ar putea deveni noua atracție a zonei. Câștigată printr-un proiect depus pe FLAG, casa, care are o lungime de peste 12 metri și  lățimea de patru metri și puțin, completează seria proiectelor menite să crească potențialul turistic. Pe lângă această investiție, Aurel Vasile spune că vor fi achiziționate bărci ce vor fi amplasate pe ponton, pe care cei care ajung să le închirieze le pot folosi. Casa a costat, potrivit datelor din Sicap, 722.097,39 lei, iar achiziția a avut loc pe data de 25 iulie 2023.

Advertisement

Pontonul transformat în casă plutitoare a fost construit în România de o firmă specializată. Are dimensiuni generoase și este realizat din oțel naval și tablă de oțel pentru construcții navale ce asigură durabilitate și siguranță în utilizare. Cu o lungime minimă de 12 metri și o lățime de minim 4,25 metri, acesta va oferi spațiu generos pentru relaxare și confort. Dotările includ o casă confortabilă cu o suprafață minimă de 8,5 metri pătrați, echipată cu instalații moderne și mobilier elegant.

Printre facilitățile incluse se numără:

  • Rezervoare de apă și deșeuri, echipate cu instalații adecvate și senzori de nivel.
  • Instalație electrică completă, inclusiv iluminat LED și sisteme de încălzire și răcire.
  • Terasă din lemn, balustrade din oțel inoxidabil și mobilier de exterior.
  • Sistem solar de alimentare cu energie, asigurând independență energetică și respect pentru mediu.
  • Mobilier confortabil în dormitoare și living, cu dotări moderne pentru confort maxim.
  • Cuptor cu microunde și alte facilități pentru prepararea mâncărurilor.

Administrație Locală

Pod peste Dunăre între Călărași și Silistra: Autoritățile locale au bătut palma pentru proiectul care poate schimba viitorul regiunii!

Un vis vechi, dar tot mai posibil: un pod peste Dunăre, între Călărași și Silistra, a fost tema centrală a întâlnirii de lucru desfășurate joi, în orașul bulgăresc Silistra, între autoritățile locale din județul Călărași și cele din Bulgaria.

Discuțiile, care marchează un pas concret spre realizarea unei infrastructuri strategice de legătură între România și Bulgaria, au fost susținute și de prezența Excelenței Sale, Radko Vlaykov, ambasadorul Bulgariei în România – un susținător constant al proiectelor de cooperare transfrontalieră.

„Un asemenea proiect nu este doar o investiție într-un pod de beton și oțel. Este o investiție în apropierea dintre oameni, în economie, în viitor”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Călărași.

Deși decizia finală aparține guvernelor de la București și Sofia, autoritățile locale au transmis un mesaj puternic de sprijin și au agreat un calendar comun de acțiuni pentru susținerea proiectului la nivel național și european.

Ce ar însemna un pod Călărași – Silistra?

✅ O rută alternativă la aglomerația de la Giurgiu – Ruse
✅ Conexiune rapidă între Muntenia și Dobrogea de Sud (Bulgaria)
✅ Impuls major pentru turism, comerț și investiții în zonă
✅ Un nou punct vamal modern, cu facilități europene

Advertisement

Când ar putea deveni realitate?

Deocamdată, podul este în fază incipientă de promovare instituțională, dar evenimentul de la Silistra semnalează o schimbare de ritm. Autoritățile din Călărași și Silistra par hotărâte să nu lase proiectul în sertar. Odată constituit un acord bilateral la nivel guvernamental, proiectarea și obținerea fondurilor europene vor fi pașii următori.

„Construirea unui pod începe, simbolic, cu construirea unui acord. Iar azi s-a făcut un pas important în această direcție.” – concluzionează oficialii CJ Călărași.

Continue Reading

Administrație Locală

S-a spart digul! Apa a năvălit în Portul Turistic din Călărași

Un moment așteptat de comunitatea locală și de toți cei care cred în potențialul turistic al Călărașiului a avut loc astăzi, pe malul brațului Borcea: a fost spart digul și apele au început să umple bazinul viitorului port turistic. Este o etapă tehnică esențială în realizarea unui proiect de anvergură pentru județul Călărași, susținut de Consiliul Județean.

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a declarat că acest moment simbolizează trecerea de la vis la realitate: „Este dovada că visul unei marine moderne la Călărași devine realitate. Construim aici, pe malul Borcei, un spațiu care va aduce viață, mișcare și energie orașului nostru.”

În perioada următoare, lucrările vor continua cu montarea pontoanelor, amenajarea terminalelor și finalizarea infrastructurii destinate ambarcațiunilor și turiștilor. Obiectivul final: transformarea zonei într-un punct de atracție pentru iubitorii de navigație, pescuit, sporturi nautice și relaxare în natură.

„Cred cu tărie în forța proiectelor care schimbă realități. Cred în folosirea Dunării ca resursă strategică. Și cred că, prin muncă și consecvență, putem transforma județul Călărași într-un reper pe harta turismului dunărean”, a mai spus Vasile Iliuță.

Advertisement

Portul turistic de la Călărași face parte dintr-un plan mai amplu de valorificare a Dunării, ca axă de dezvoltare economică și turistică. Proiectul este finanțat din fonduri europene și beneficiază de sprijinul autorităților locale.

Continue Reading

Administrație Locală

Călărași se alătură campaniei naționale “Oscar, Șarpele Hoinar” – 770 de elevi vor fi încurajați să vină la școală fără mașină.

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local desfășurată joi, 26 iunie 2025, aleșii locali au aprobat participarea Municipiului Călărași la campania educațională “Oscar, Șarpele Hoinar – ediția 2025”, o inițiativă a Asociației „Orașe Energie România” care promovează mobilitatea urbană sustenabilă în rândul elevilor de clasele 0-4.

Trei unități de învățământ din oraș vor fi implicate direct în campanie:

  • Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – 5 clase, 129 elevi

  • Școala Gimnazială „Mircea Vodă” – 14 clase, 336 elevi

  • Școala Gimnazială „Carol I” – 15 clase, 305 elevi

În total, 770 de elevi vor participa la activități menite să-i facă să renunțe la transportul cu mașina personală și să opteze pentru variante mai prietenoase cu mediul: mersul pe jos, bicicleta, trotineta, rolele, skateboardul, transportul public sau car-sharing-ul.

📆 Campania va avea loc în perioada 22 septembrie – 3 octombrie 2025, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, și presupune un joc interactiv prin care elevii primesc puncte colorate pentru fiecare zi în care vin la școală folosind un mijloc de transport sustenabil. Punctele se lipesc pe un banner dedicat, iar recompensele – de la o pauză mai lungă la excursii sau amenajarea unui spațiu pentru biciclete – încurajează continuitatea comportamentelor eco.

Advertisement

Municipiul Călărași va susține financiar participarea la această campanie, alocând 11.550 lei din bugetul local penru taxa elevilor (15 lei/elev).

📍Din luna aprilie 2025, Călărași este membru al Consiliului Director al Asociației Orașe Energie România (OER), ocupând funcția de Secretar. Implicarea în astfel de proiecte marchează un pas concret spre educația pentru un oraș mai verde și mai sănătos.

Continue Reading