Primarul din Grădiștea, Matei Vasile, spunea că a primit finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pentru un singur proiect, în ciuda faptului că au fost depuse trei solicitări. Este vorba despre canalizare, asfaltare și drumuri de interes local.
Din toate cele trei proiecte depuse, unul singur a fost trecut pentru aprobare, respectiv reabilitarea rețelei de canalizare din comuna Grădiștea.
Într-un interviu acordat Canal SUD, primarul Vasile Matei declară: “Am primit cam puțin, doar un singur proiect, doar canalizarea. Dacă nu avem canalizare, nu putem să asfaltăm. Comuna Grădiștea are străzile foarte înguste și trebuie să facem canalizarea apoi să asfaltăm. Finanțarea este aprobată, valoarea proiectului se ridică la 13 milioane lei. Am început procedura de achiziție și sperăm ca în primăvara anului următor să începem lucrarea.”
Un alt proiect ambițios pe care îl are în proces administrația locală din Grădiștea este sediul primăriei. Proiectul a fost demarat în martie 2021, iar data finalizării construcției ar fi trebuit să fie 13.03.2022, însă din cauza creșterii prețurilor materiei prime folosită în construcție au fost decalate datele.