Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 548

Știri

CJCC: Lansarea filmului TENET va avea loc pe 18 Septembrie

Published

on

COMUNICAT DE PRESĂ

Începând cu 18 septembrie 2020 ora 17.00 Cinematograful Călărași își așteaptă iubitorii de filme cu premiera filmului TENET.

După multe amânări, lansarea filmului TENET va avea premiera în data de 18 septembrie, în România.
John David Washington este noul Protagonist în filmul – spectacol semnat de Christopher Nolan, o poveste originală de acţiune şi Science Fiction. Înarmat cu un singur cuvânt – Tenet – Protagonistul luptă pentru supraviețuirea întregii omeniri călătorind printr-o lume crepusculară din spionajul internaţional a cărei acţiune se va desfășura dincolo de timpul real.
Nu este călătorie în timp. Ci Inversiune.

Pentru buna desfășurare a activității, trebuie să ne informăm spectatorii cu privire la măsurile și regulile minime care vor trebui respectate de către aceștia pentru a putea viziona un film, în vederea reducerii impactului riscului de infecţie cu SARS-CoV-2 în conformitate cu prevederile ordinului nr. 3142/1495/2020:

Advertisement

• Masca este obligatorie la intrarea în sediul cinematografului și pe toata durata vizionării filmului;
• Persoanele care refuză purtarea maștii, sau nu o poartă corespunzător, nu pot intra în cinematograf;
• Dacă în timpul vizionării filmului există vreun spectator care nu poartă mască sau nu o poartă corect, se va întrerupe difuzarea filmului, și va fi reluată după evacuarea persoanei în cauză.
• La intrarea în cladirea cinematografului se va masura temperatura fiecărei persoane;
• Persoanele care refuză să le fie măsurată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;
• Persoanele care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) sau care au temperatura peste 37,30C, nu vor avea acces în incinta clădirii;
• Accesul în clădire și în sala de cinematograf precum și evacuarea, se vor face conform circuitelor stabilite de către organizator, cu respectarea distanțării fizice de 1,5 m.
• Se va respecta distanța de un scaun liber între spectatori (cu excepția minorilor sub 12 ani care pot sta lângă adultul însoțitor, un adult cu maxim 2 minori);
• Pentru evitarea aglomerării care se poate crea la intrarea în sediul cinematografului, accesul se va face cu o oră înainte de începerea difuzării filmului;
• Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași va posta cel târziu în data de 17.09.2020, Instrucțiunile de măsuri și reguli privind activitatea de difuzare filme în cadrul cinematografului 2D/3D al CJCC Călărași, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, pe site-ul propriu www.culturalcl.ro .

Referent marketing
Grațiela Soare

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

COD GALBEN de ninsori și vânt puternic în județul Călărași. Avertizare valabilă până luni dimineață

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a transmis o informare de COD GALBEN, valabilă în intervalul 1 februarie 2026, ora 14:00 – 2 februarie 2026, ora 10:00, care vizează ninsori și intensificări ale vântului.

Potrivit avertizării, rafalele de vânt pot atinge viteze de 50–55 km/h, fenomen ce poate determina viscolirea temporară a zăpezii, reducerea vizibilității și îngreunarea circulației rutiere, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile atrag atenția că, în acest interval, pot apărea:

  • depuneri de zăpadă pe carosabil,
  • condiții de trafic dificil,
  • risc crescut de accidente rutiere,
  • posibile avarii la rețelele de electricitate din cauza vântului.

Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași recomandă populației să evite deplasările neesențiale, să se informeze constant din surse oficiale și să adopte măsuri de prevenție, în special în cazul șoferilor care tranzitează județul.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Suc natural care alungă răceala și gripa rapid

Published

on

Schimbările bruște de temperatură favorizează apariția virușilor de răceală și gripă.

Iată o rețetă naturistă simplă, ieftină și foarte eficientă:

Suc anti-răceală și anti-gripă

Ingrediente:

Advertisement
  • 200 ml suc de roșii
  • 5 linguri suc de ceapă
  • sucul de la 1 lămâie proaspătă
  • 300 ml suc de sfeclă
  • sare după gust
  • miere după gust
  • piper negru proaspăt măcinat
  • 4 crenguțe mentă uscată

Preparare: Amestecă toate sucurile, adaugă menta, sare, piper și miere după gust. Lasă la temperatura camerei 2 ore, apoi scoate crenguțele de mentă.

Consumă: 50 ml între mese, până se termină cantitatea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Statistici / Călărași: scăderi semnificative în industrie și construcții, șomaj în creștere. Radiografia economică a lunii noiembrie 2025

Published

on

Județul Călărași a încheiat luna noiembrie 2025 cu indicatori socio-economici care confirmă o perioadă dificilă pentru economie, potrivit datelor oficiale publicate de Direcția Regională de Statistică Călărași. Cele mai mari reculuri se înregistrează în industrie și construcții, în timp ce piața muncii continuă să resimtă presiuni, cu un număr mai mare de șomeri față de luna precedentă.

Industria, în declin accentuat

Producția industrială realizată în luna noiembrie 2025 a scăzut cu 26,2% comparativ cu luna octombrie, iar raportat la noiembrie 2024 declinul este de 3,3%. În perioada ianuarie–noiembrie 2025, industria județului a înregistrat totuși o creștere modestă de 1,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Structura producției industriale arată o pondere dominantă a industriei alimentare (26,6%), urmată de fabricarea substanțelor și produselor chimice (24,5%) și de alte ramuri industriale (12,5%). Industria construcțiilor metalice și fabricarea produselor din metal au contribuit cu 7,7% la total.

Advertisement

Salarii aproape stagnante

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 7.477 lei, iar cel net de 4.470 lei, valori aproape identice cu cele din luna precedentă. Comparativ cu noiembrie 2024, salariul net a crescut cu 3,1%. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în servicii, iar cele mai mici în agricultură.

Efectivul salariaților la nivelul județului a fost de 50.731 persoane, în ușoară scădere față de luna precedentă, dar mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Construcțiile și autorizațiile, pe minus

În luna noiembrie 2025 au fost eliberate doar 31 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 3 mai puține decât în octombrie și cu 5 mai puține față de noiembrie 2024. Datele confirmă o încetinire a sectorului construcțiilor, resimțită deja de câteva luni.

Advertisement

Șomajul crește, tinerii și femeile – afectați

La finalul lunii noiembrie 2025, în județul Călărași erau înregistrați 4.550 de șomeri, în creștere cu 176 de persoane față de luna anterioară. Rata șomajului a ajuns la 5,8%, peste nivelul din noiembrie 2024.

Femeile reprezintă aproape jumătate din totalul șomerilor (49,7%), iar peste 90% dintre persoanele fără loc de muncă provin din mediul rural. Majoritatea șomerilor au studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Demografie: mai puține nașteri, mai multe divorțuri

Din punct de vedere demografic, luna noiembrie 2025 a adus o scădere a natalității, cu 172 de nașteri, mai puține decât în luna precedentă. Numărul căsătoriilor a fost de 55, în timp ce divorțurile au crescut semnificativ, ajungând la 38 de cazuri.

Advertisement

Mortalitatea generală a fost de 289 de decese, în scădere față de luna anterioară, iar mortalitatea infantilă a fost zero.

Turism și prețuri

Turismul a avut o evoluție mixtă: numărul de sosiri în structurile de cazare a crescut ușor față de luna octombrie, însă a rămas sub nivelul din noiembrie 2024. Indicele de utilizare a capacităților de cazare a fost de 24,1%.

În ceea ce privește prețurile, inflația anuală la nivel județean s-a situat la 8,9%, iar indicele prețurilor de consum a crescut față de luna precedentă, în special pe segmentul serviciilor.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading