Connect with us

Alegeri 2024

Ciprian Andrei Olteanu, primarul comunei Unirea, pe lista candidaților pentru Senatul României

Published

on

Ciprian Andrei Olteanu, primarul comunei Unirea, pe lista candidaților pentru Senatul României

Primarul comunei Unirea, Ciprian Andrei Olteanu, a făcut pasul decisiv în cariera sa politică, înscriindu-se pe lista candidaților pentru Senatul României din partea Partidului Național Liberal. Olteanu, cunoscut pentru dinamismul și dedicarea sa, a devenit un nume important în comunitatea pe care o reprezintă, iar acum își propune să își extindă impactul la nivel județean.

Sunt un om care a fost ales în funcția de primar al comunei Unirea cu o diferență mică în 2020, de doar 2 procente. Am muncit și am demonstrat că tinerii merită o șansă la afirmare și, după 4 ani, am venit iar în fața electoratului. De această dată am fost ales cu 76% din voturi”, a declarat Ciprian Andrei Olteanu, subliniind încrederea crescută a comunității în viziunea și acțiunile sale.

În ciuda provocărilor politice și a scepticismului din partea unora, Olteanu a rămas fidel valorilor sale. „Mă aflu acum pe lista de candidați pentru Camera Senatului din partea aceluiași partid în care nu mulți mă mai vedeau prezent și am intrat în această cursă pentru că, așa cum fac la nivel local, vreau să arăt că politica poate fi făcută cu integritate și respect pentru oameni”, a adăugat el.

Primarul din Unirea a fost mereu un susținător al schimbării și al transparenței în politică, iar candidatura sa la Senat este motivată de dorința de a aduce aceste valori și la nivel național. „Nu am visat să devin parlamentar într-un loc unde moralitatea este pusă la îndoială, dar cred cu tărie că, dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să o facem din interior.

Ciprian Andrei Olteanu își propune să își continue misiunea de a aduce politica mai aproape de oameni, indiferent de rezultatul acestei candidaturi. „Vom continua să ne facem auziți și să punem presiune pentru o schimbare adevărată. Vă mulțumesc pentru sprijin și pentru că împărtășiți această viziune de a construi o politică mai curată și mai aproape de oameni.”

Alegeri 2024

Scandal monstru! Amalia Bellantoni, contestatara Dianei Șoșoacă, amenințată cu moartea

Published

on

Scandal între Diana Iovanovici-Șoșoacă și Amalia Belantoni escaladează: amenințări cu moartea după contestația la BEC

Tensiunile dintre interiorul partidului SOS România au atins un nou apogeu, după ce fosta colegă de partid a senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă, Amalia Bellantoni, a depus pe 1 octombrie o contestație împotriva candidaturii acesteia la funcția de președinte al României. Incidentul a avut loc în contextul apropiatelor alegeri prezidențiale, iar Bellantoni, care a candidat anterior în județul Călărași la alegerile local, susține că a fost martora unor nereguli și că a acționat în consecință, depunând documentele la Biroul Electoral Central (BEC).

Magistrații au analizat contestația și au luat o decizie surprinzătoare: Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost exclusă din cursa electorală pentru cea mai înaltă funcție în stat. Această hotărâre a agitat apele și a amplificat conflictul dintre cele două, ducând la un schimb de acuzații și la escaladarea situației.

Pe 6 octombrie, într-o intervenție la România TV, Amalia Belantoni a făcut un apel public la protecție, susținând că de la momentul depunerii contestației trăiește „clipe de groază”. Într-o declarație, Bellantoni a afirmat că este amenințată cu moartea, fiind supusă unui adevărat asediu de apeluri telefonice anonime și mesaje terifiante. Fosta colegă de partid a lui Șoșoacă susține că numărul său de telefon și datele personale au fost făcute publice, expunând-o la pericole serioase.

Mă tem pentru viața mea și cer public autorităților să mă protejeze. Am fost atacată atât online, cât și telefonic, iar amenințările nu încetează. Este inacceptabil ce se întâmplă și nu ar trebui ca o acțiune legală, cum este depunerea unei contestații, să genereze astfel de reacții violente”, a explicat în cadrul intervenției televizate.

Până la acest moment, Diana Iovanovici-Șoșoacă nu a oferit un răspuns oficial în legătură cu aceste acuzații, însă surse apropiate susțin că avocații săi analizează situația și pregătesc un răspuns legal.

Biroul Electoral a respins a doua candidatură depusă de Diana Șoșoacă la prezidențiale

Diana Șoșoacă, președinta SOS România, a depus un nou dosar de candidatură pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seara, cu zee minute înainte ca termenul să expire, după ce Curtea Constituțială i-a invalidat candidatura.
Biroul Electoral Central a respins a doua candidatura a Dianei Șoșoacă, anunță Digi24, citând surse oficiale. Urmează ca instituția să anunțe oficial această decizie. Potrivit surselor Digi 24, BEC a catalogat drept „inadmisibilă” candidatura lui Șoșoacă.

Continue Reading

Alegeri 2024

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la Președinția României: “PSD nu va scăpa de o confruntare cu mine în turul 2!”

Published

on

Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la Președinția României, a transmis un mesaj ferm în contextul recentelor decizii ale Curții Constituționale, subliniind importanța respectării instituțiilor statului și recâștigarea încrederii cetățenilor în acestea. Ciucă a precizat că recâștigarea încrederii în instituțiile statului este o prioritate pentru el și a subliniat că România trebuie să rămână ferm ancorată în valorile Uniunii Europene și NATO.

„Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred!”, a afirmat Ciucă, reiterând că principiul fundamental al liberalismului este libertatea – libertatea de a alege și de a sancționa prin vot orice comportament antidemocratic.

Ciucă a criticat PSD pentru dorința de a monopoliza puterea politică și economică, avertizând că românii nu vor permite acest lucru. “Românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută”, a declarat candidatul liberal. El a adăugat că rezultatul finalei prezidențiale va fi decis de cetățeni, nu de “jocuri de culise” sau manipularea instituțiilor statului.

„Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are totul: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională. O Cortină Roșie de Fier va cădea asupra României”, a avertizat Ciucă.

În final, Nicolae Ciucă a transmis un mesaj clar către adversarii săi politici: “PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2!”

Continue Reading

Alegeri 2024

Diana Șoșoacă a fost exclusă din cursa pentru președinție, după ce CCR a admis o contestație depusă de Amalia Bellantoni. De bucurie, Bellantoni a deschis o sticlă de șampanie

Published

on

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, 5 octombrie, contestaţia depusă privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, arată Curtea a intrat, sâmbătă, în şedinţă pentru a analiza cele şapte contestaţii depuse la candidaturile pentru alegerea preşedintelui României.

CCR a admis contestaţia depusă care vizează candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

Astfel, potrivit comunicatului CCR, Curtea „a admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.”.

De fericire, Amalia Bellantoni a deschis o sticlă d șampanie pe terasa localului din București pe care îl administrează.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central, air argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Totodată, Curtea a respins „contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;”.

De asemenea, contestațiile pentru candidaturilor lui Mircea Geoană și Ludivic Orban au fost amânate pentru 5 octombrie, ora 21:00.

Advertisement

Diana Şoşoacă a aflat despre respingerea candidaturii sale în timp ce se afla într-o transmisiune live alături de europarlamentarul Luis Lazarus, pe pagina acestuia, de la un jurnalist care a sunat-o. Ea a declarat că este inacceptabil aşa ceva şi că nu a fost informată.

Curtea Constituţională a României anunţă, sâmbătă, că s-au depus 7 contestaţii care vizează candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Şoşoacă, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban. O persoană a contestat respingerea candidaturii lui Miron Cozma la prezidenţiale, aceeaşi persoană contestând candidatura lui Kelemen Hunor, liderul UDMR.

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate