Chivu Stoica s-a născut la 8 august 1908 în Smeeni, județul Buzău, într-o familie modestă de țărani. Cu doar câteva clase primare, tânărul Stoica devine muncitor la Atelierele CFR Grivița din București în 1931. Acolo îl întâlnește pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, alături de care se implică în mișcarea comunistă ilegală. Participă activ la marea grevă din februarie 1933, ceea ce îi aduce o condamnare grea: ani mulți de închisoare în temnițele Doftana și alte lagăre, inclusiv Târgu Jiu, unde legătura cu Gheorghiu-Dej devine și mai strânsă.
După eliberarea din 1944 și venirea comuniștilor la putere, ascensiunea sa este fulgerătoare. Intră în Biroul Politic încă din 1945, devine ministru în diferite guverne și, între 1955 și 1961, ocupă funcția de președinte al Consiliului de Miniștri – echivalentul prim-ministrului. În această perioadă supraveghează industrializarea forțată și începutul colectivizării agriculturii, rămânând mereu în umbra protectorului său, Gheorghiu-Dej.
La moartea subită a lui Dej în martie 1965, Chivu Stoica este ales președinte al Consiliului de Stat, funcție care îl face oficial președinte al României în Republica Socialistă România. Deține postul până în decembrie 1967, când Nicolae Ceaușescu, noul secretar general al partidului, preia și această demnitate, concentrând toată puterea în mâinile sale. Treptat marginalizat, Stoica este îndepărtat complet din viața politică după 1968.
În ultimii ani, sănătatea îi este grav afectată de o boală cruntă. La 18 februarie 1975, în locuința sa din cartierul Primăverii, Chivu Stoica își pune capăt zilelor cu o armă de vânătoare. Moartea sa, petrecută în condiții tulburi, a rămas învăluită în mister și speculații până astăzi.
Din muncitor revoltat la președinte al României, traseul lui Chivu Stoica oglindește loialitatea oarbă și prețul ascensiunii în ierarhia puterii totalitare.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
