Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -2°C | Anul XI Nr. 548

Știri

Cezar Neagu| directorul Ecoaqua- primă pentru “merite” privind modul în care s-au desfășurat proiectele de reabilitare a rețelelor de apa-canal…

Published

on

“Ceea ce a stat la baza acordării „primei de nabab” par să fi fost „meritele deosebite” privind modul în care este manageriată societatea. În acest sens, în cadrul întrunirii în şedinţă a membrilor Consiliului de Administraţie, ce a avut loc anul trecut în luna aprilie, s-a hotărât ca directorul general al societăţii călărăşene, Cezar Neagu, să primească „un premiu anual (…) în cuantum de 6 îndemnizaţii lunar, începând cu 1 iulie 2015”. De asemenea, cu acelaşi prilej s-a aprobat şi creşterea cu 5 % a indemnizaţiei brute a aceluiaşi director general, această decizie fiind „motivată de faptul că în perioada 1 iulie 2013 – până în prezent (n.red. 22 aprilie 2015), la nivelul respectivei societăţi comerciale s-a acordat o creştere de 5 % tuturor angajaţilor”.

Pe fir a intrat și  ANI!

Dacă tot a primit şi ultimul angajatat al societăţii, care are un salariu minim pe economie, procentul de 5 %, e musai să primească şi „bietul” director, că doar şi el e… om! Interesant este că „sărmanul” director general nu s-a mulţumit doar cu creşterea salariului cu 5 %, omul şi-a „cerut”, printr-o adresă semnată de el însuşi, dreptul de a obţine şi o primă de peste jumătate de miliard de lei vechi, mai precis aproximatin 560 de milioane de lei vechi! Şi Consiliul de Administraţie, condus de un preşedinte interimar, i-a acordat tot ce-a cerut, deşi societatea pe care o conduce acest director general se află în plin scandal cu călărăşenii, opinia publică reclamând modul în care se desfăşoară lucrările proiectului CL8, necesar comunităţii, dar început prost! Cu toate acestea, salariul mărit şi prima de jumătate de miliard au intrat în buzunarul omului nostru, care probabil „stresat” de aspectul municipiului în care locuieşte, l-a părăsit de câteva zile într-un loc relaxant fără gropi, praf şi zgomotul utilajelor care tot sapă la Călăraşi! La aşa salariu şi primă de juma de miliard, e şi normal! Am fi curioşi să ştim dacă vreunul dintre angajaţii aceleiaşi societăţi comerciale, care a primit mărirea de salariu cu 5 % şi-o fi permis un concediu de odihnă în străinătate ca şi respectivul director general? Agenția Națională de Integritate (ANI), verifică acum modul în care Consiliul de Administrație a votat în unanimitate mărirea de salariu și prima „nababului„ de la Ecoaqua.”  – informează EDIȚIA – www.editia.ro


Se aude că directorul ECOAQUA S.A si-ar fi oferit singuro primă de cca. un miliard si jumatatate de lei vechi… 

Advertisement

Această primă s-a oferit în urma “meritelor” privind modul în care s-au desfășurat proiectele de reabilitare a sistemelor de canalizare și modernizarea a rețelelor de apa-canal.

Este strigător la cer ceea ce se întamplă… Oamenii  își rup mașinile în două iar “jmecherii” iau cașcavalul. Nouă ne rămân găurile, nu din cașcaval, ci din străzi.

La prima ploaie, străzile de la periferia orașului sunt pline de apă, mai, să îți intre și in casă. Cred că nu există stradă în Călărași în care să nu existe o groapă. Să nu aducem în discuție lucrările de proastă calitate.

https://calarasipress.ro/wp-content/uploads/2017/03/scan0003.pdf

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

COD GALBEN de ninsori și vânt puternic în județul Călărași. Avertizare valabilă până luni dimineață

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a transmis o informare de COD GALBEN, valabilă în intervalul 1 februarie 2026, ora 14:00 – 2 februarie 2026, ora 10:00, care vizează ninsori și intensificări ale vântului.

Potrivit avertizării, rafalele de vânt pot atinge viteze de 50–55 km/h, fenomen ce poate determina viscolirea temporară a zăpezii, reducerea vizibilității și îngreunarea circulației rutiere, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile atrag atenția că, în acest interval, pot apărea:

  • depuneri de zăpadă pe carosabil,
  • condiții de trafic dificil,
  • risc crescut de accidente rutiere,
  • posibile avarii la rețelele de electricitate din cauza vântului.

Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași recomandă populației să evite deplasările neesențiale, să se informeze constant din surse oficiale și să adopte măsuri de prevenție, în special în cazul șoferilor care tranzitează județul.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Suc natural care alungă răceala și gripa rapid

Published

on

Schimbările bruște de temperatură favorizează apariția virușilor de răceală și gripă.

Iată o rețetă naturistă simplă, ieftină și foarte eficientă:

Suc anti-răceală și anti-gripă

Ingrediente:

Advertisement
  • 200 ml suc de roșii
  • 5 linguri suc de ceapă
  • sucul de la 1 lămâie proaspătă
  • 300 ml suc de sfeclă
  • sare după gust
  • miere după gust
  • piper negru proaspăt măcinat
  • 4 crenguțe mentă uscată

Preparare: Amestecă toate sucurile, adaugă menta, sare, piper și miere după gust. Lasă la temperatura camerei 2 ore, apoi scoate crenguțele de mentă.

Consumă: 50 ml între mese, până se termină cantitatea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Statistici / Călărași: scăderi semnificative în industrie și construcții, șomaj în creștere. Radiografia economică a lunii noiembrie 2025

Published

on

Județul Călărași a încheiat luna noiembrie 2025 cu indicatori socio-economici care confirmă o perioadă dificilă pentru economie, potrivit datelor oficiale publicate de Direcția Regională de Statistică Călărași. Cele mai mari reculuri se înregistrează în industrie și construcții, în timp ce piața muncii continuă să resimtă presiuni, cu un număr mai mare de șomeri față de luna precedentă.

Industria, în declin accentuat

Producția industrială realizată în luna noiembrie 2025 a scăzut cu 26,2% comparativ cu luna octombrie, iar raportat la noiembrie 2024 declinul este de 3,3%. În perioada ianuarie–noiembrie 2025, industria județului a înregistrat totuși o creștere modestă de 1,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Structura producției industriale arată o pondere dominantă a industriei alimentare (26,6%), urmată de fabricarea substanțelor și produselor chimice (24,5%) și de alte ramuri industriale (12,5%). Industria construcțiilor metalice și fabricarea produselor din metal au contribuit cu 7,7% la total.

Advertisement

Salarii aproape stagnante

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 7.477 lei, iar cel net de 4.470 lei, valori aproape identice cu cele din luna precedentă. Comparativ cu noiembrie 2024, salariul net a crescut cu 3,1%. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în servicii, iar cele mai mici în agricultură.

Efectivul salariaților la nivelul județului a fost de 50.731 persoane, în ușoară scădere față de luna precedentă, dar mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Construcțiile și autorizațiile, pe minus

În luna noiembrie 2025 au fost eliberate doar 31 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 3 mai puține decât în octombrie și cu 5 mai puține față de noiembrie 2024. Datele confirmă o încetinire a sectorului construcțiilor, resimțită deja de câteva luni.

Advertisement

Șomajul crește, tinerii și femeile – afectați

La finalul lunii noiembrie 2025, în județul Călărași erau înregistrați 4.550 de șomeri, în creștere cu 176 de persoane față de luna anterioară. Rata șomajului a ajuns la 5,8%, peste nivelul din noiembrie 2024.

Femeile reprezintă aproape jumătate din totalul șomerilor (49,7%), iar peste 90% dintre persoanele fără loc de muncă provin din mediul rural. Majoritatea șomerilor au studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Demografie: mai puține nașteri, mai multe divorțuri

Din punct de vedere demografic, luna noiembrie 2025 a adus o scădere a natalității, cu 172 de nașteri, mai puține decât în luna precedentă. Numărul căsătoriilor a fost de 55, în timp ce divorțurile au crescut semnificativ, ajungând la 38 de cazuri.

Advertisement

Mortalitatea generală a fost de 289 de decese, în scădere față de luna anterioară, iar mortalitatea infantilă a fost zero.

Turism și prețuri

Turismul a avut o evoluție mixtă: numărul de sosiri în structurile de cazare a crescut ușor față de luna octombrie, însă a rămas sub nivelul din noiembrie 2024. Indicele de utilizare a capacităților de cazare a fost de 24,1%.

În ceea ce privește prețurile, inflația anuală la nivel județean s-a situat la 8,9%, iar indicele prețurilor de consum a crescut față de luna precedentă, în special pe segmentul serviciilor.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading