Connect with us

Știri

Centrul de Asistență Medico-Socială din Vâlcelele a fost finalizat. Recepția lucrărilor va fi făcută în primăvară

Noul Centru de Asistență Medico-Socială va fi dat spre folosință, anul acesta în primăvara, prin luna martie. Centrul va avea o capacitate de 46 de paturi. Finanțarea acestui important și necesar proiect este realizată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Călărași, iar valoarea investiției depășește suma de 300.000 euro. Șantierul a început în luna noiembrie a anului 2019, iar conducerea CJ are mari speranțe că data de finalizare a centrului va fi cu mult înainte de data prevăzută în proiect. La finalul anului 2020 centrul este finalizat în proporție de 90%, urmând să se facă dotările cu aparatură de specialitate și mobilier interior.

Clădirea a fost reabilitată complet din cauza strării avansate de degradare în care se prezenta la momentul începerii proiectului. Au fost făcute modificări la mansardă, încăperile nu erau suficient de mari, iar proiectantul a luat decizia de a aduce modificări incintelor, astfel încât să se încadreze în standardele  normelelor aflate în vigoare. Cele 15 camere vor fi dotate cu mobilier nou, paturi și aparatură specifică care să vină în sprijinul bătrânilor ce vor beneficia de serviciile acestei instituții. Clădirea va beneficia de un lift, o sală de mese, și zone de recreere.

Ideea de a da aceastei clădiri o destinație utilă a venit în momentul în care CJ Călărași cauta un loc unde să construiască un Centru Medico-Social, destinat persoanelor vârstnice, care nu se pot îngriji singure la domiciu.

Curtea, ce are o suprafață de aproximativ 10.000 mp va fi amenajată cu zone unde bătrânii din centru să se relaxeze, să-și petreacă timpul în aer liber și să se bucure de amenajările noastre.

Ionel Tatu, primarul comunei VâlceleleCred că important pentru mine, ca primar ar fi să asigur calitatea vieții persoanelor vârstnice din Vâlcelele și satele aparținătoare. Vine un moment în viața fiecăruia când nu mai poți. Cred că această investiție făcută de Consiliul Județean Călărași prin președintele Vasile Iliuță înseamnă enorm de mult pentru mine și pentru întreg județul. Se vor crea locuri  de muncă și oamenii de aici se pot califica pentru a lucra la acest centru, discutăm de personalul de îngrijire. Tot ce am făcut aici a fost din suflet, iar asta nu este tot. Am de gând să continui ce mi-am propus alături de cei pe care i-am luat alături în echipă.

Advertisement

Advertisement

Știri

Discuții despre reorganizarea circulației în zona Liceului Agricol: consilierii semnalează probleme de proiectare

În ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026, consilierul local AUR, Iulian Neagu, a adus în discuție dificultățile de circulație generate de proiectarea rutieră în zona liceului agricol. Acesta a descris o situație concretă: un șofer care încearcă să iasă din parcarea liceului și să vireze stânga către strada Garajului nu ar avea această opțiune directă, din cauza configurației benzii unice și a semnalizării din intersecție.

Reacția administrației locale

Primarul Marius Dulce a explicat că soluția este ca șoferii să folosească banda dedicată transportului public, deoarece „nu li se spune nimic” celor care fac acest lucru în prezent. Totuși, a admis că nu este o soluție ideală, ci una de compromis în contextul actual al proiectului.

În continuare, edilul a precizat că actuala proiectare a fost realizată în colaborare cu Poliția Rutieră și Comisia de Siguranță a Circulației, respectând toate standardele în vigoare. A admis că, în anumite puncte, traseele sunt mai complicate, dar acestea sunt rezultatul unor cerințe tehnice impuse în cadrul proiectului.

Poziția consilierului

Consilierul Neagu a exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost gândită circulația, sugerând că soluțiile actuale creează dificultăți pentru șoferi și că proiectul putea fi adaptat mai bine la realitățile din teren: „Este o problemă clară,” a spus el, adăugând că reorganizarea traficului a generat confuzie.

Advertisement

Discuția a reflectat tensiunea dintre cerințele tehnice ale proiectelor finanțate european și așteptările utilizatorilor finali — în acest caz, conducătorii auto. Nu s-au formulat concluzii oficiale privind o eventuală modificare a traseului sau revizuirea intersecției, dar subiectul rămâne deschis în contextul mai larg al reorganizării traficului în municipiul Călărași.

Continue Reading

Știri

„Plătim apă ca la Paris, dar bem din țevi de pe vremea lui Ceaușescu!” – Proiectul EcoAqua a încins spiritele în Consiliul Local

320 de milioane de euro și o întrebare simplă: cine plătește nota?

Într-o ședință care a explodat în tensiune, consilierul USR Costin Mirescu a lansat acuzații grele privind proiectul gigant cu EcoAqua: „Ne obligă să plătim tarife din ce în ce mai mari pentru apă! E cea mai scumpă utilitate din Călărași!”

Proiectul despre care vorbim valorează peste 320 de milioane de euro și are ca scop modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiu. Dar întrebarea care a aprins scânteia este simplă: Merită să scumpești apa pentru un oraș care abia își permite să plătească facturile de acum?

Primarul Dulce: „E o șansă unică. Nu mai vedem banii ăștia în 150 de ani!”

Edilul a încercat să calmeze spiritele, dar a turnat și el gaz pe foc cu cifre dure: „Bugetul de investiții al primăriei e cam 2 milioane pe an. Cu banii ăștia, ce faceți în 150 de ani? Niciodată nu mai vedem 320 de milioane!”

În opinia primarului, dacă municipiul Călărași nu profită de această finanțare masivă, orașul va rămâne cu țevi ruginite și cartiere fără apă și canalizare.

Advertisement

Mirescu nu se lasă: „Apa e mai scumpă decât curentul!”

Consilierul USR a fost necruțător: „La mine în casă, apa e mai scumpă decât electricitatea. Plătim cât pentru un abonament premium și bem apă care vine prin rețele din anii ’80!”

Mai mult, a citat chiar declarații ale conducerii EcoAqua, care ar fi recunoscut că există obligații contractuale de majorare a tarifelor, impuse prin finanțarea europeană.

Primarul: „Nu sunt avocatul lor, dar avem rețele de schimbat!”

Primarul a admis că nu cunoaște toate detaliile contractuale, dar a apărat investiția: „Avem 40-50 de kilometri de rețele vechi. Sunt cartiere întregi care n-au apă cum trebuie. Dacă nu facem acum, când o facem?”

În același timp, a spus clar că nu este de acord cu scumpirea apei, dar a recunoscut că unele lucruri sunt impuse „de sus”.

Scena s-a transformat într-un ping-pong verbal între nevoia de modernizare și efectele concrete asupra portofelului cetățeanului. Într-un oraș în care oamenii se plâng deja de facturi uriașe, vestea că ar putea plăti mai mult pentru apă a devenit picătura care umple paharul.

Advertisement

Continue Reading

Știri

A început BiblioVacanța la Biblioteca Județeană Călărași! Copiii descoperă magia verii prin joc și lectură

📚 Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a dat startul oficial programului estival destinat celor mici – BiblioVacanța, o inițiativă care îmbină lectura cu distracția, socializarea și creativitatea.

În această săptămână, porțile bibliotecii s-au deschis pentru elevii din ciclul primar și micii adolescenți care vor să își petreacă vacanța într-un mod plăcut și educativ. Prin jocuri interactive, activități de lectură și ateliere de socializare, copiii au ocazia să își facă noi prieteni, să descopere povești fascinante și să-și dezvolte imaginația.

📖 „Ne cunoaștem și ne împrietenim prin joc și lectură” – acesta este mesajul central al săptămânii inaugurale, care promite zâmbete, curiozitate și învățare prin metode nonformale.

Programul BiblioVacanța se va desfășura pe toată perioada verii, oferind săptămânal activități dedicate diferitelor grupe de vârstă. Biblioteca își propune astfel să fie nu doar un spațiu al cărților, ci și un punct de întâlnire pentru tineri, unde învățarea devine o aventură.

Advertisement

📌 Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face direct la sediul bibliotecii.

Continue Reading