Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 549

Știri

Centenarul Marii Uniri s-a sărbătorit în comuna Unirea

Published

on

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri în comuna Unirea au avut loc o slujbă la monumentul ostașilor români din localitate. S-au depus coroane din partea Primăriei, organizației P.S.D. și a unor societăți comerciale. Edilul Florian Belu a unit locuitorii în acest an prin Hora Unirii care a avut loc în fața Căminului Cultural.

Elevii școlilor ce fac parte din ansamblul folcloric local au fost instruiți și pregătiți de coregraful Aurel Mailat. O importantă implicare au avut-o și cadrele didactice Florea Tudoriță, Ghicu Carmen și director Liliana Viorica Iliescu Alexandru care s-au ocupat ca tot evenimentul să fie un succes. Autenticitatea repertoriului coregrafic este conferită de faptul că dansurile, preluate din zona comunei Unirea, sunt transpuse scenic păstrându-se stilul interpretativ specific mediului rural.

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/324938841433309/

În desenul coregrafic se regăseşte adesea cercul – element de compoziţie caracteristic folclorului românesc şi în mod special ţinuturilor sudiceO notă aparte o constituie alternarea ritmurilor lente cu cele foarte dinamice în cadrul aceluiaşi dans, ceea ce contribuie la spectaculozitatea programelor pe care le prezintă ansamblul. Ansamblul are peste 50 de membri –  dansatori, iar intenția lui Aurel Mailat este de a aduce și instrumentişti şi solişti vocali pentru a pune în valoare potențialul cultural și tradiția din zonă.

Advertisement

Căminul Cultural a fost plin de tineri însoțiți de familii, de oameni ai comunității. S-au recitat poezii și cântece patriotice românești despre Marea Unire, iar apoi Aurel Mailat a prezentat un program artistic urmărit cu interes de toți cei prezenți. Cadrele didactice au explicat însemnătatea evenimentului auditoriului au vorbit despre schimbările mari în plan european, din 1918 și priceperea liderilor români de a simți momentul istoric cunoscut sub numele de Marea Unire de la 1918: în martie 1918 unirea Basarabiei cu România, în noiembrie unirea Bucovinei cu România, iar în decembrie unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Și primarul Belu Florian a discutat cu cei prezenți despre însemnătatea evenimentului atunci în 1918 care a adus pentru români o repoziționare în Europa, prin noua suprafață (locul 10) și prin numărul de locuitori (locul 8). O sporire considerabilă a cunoscut și capacitatea industriala (235%), economia, dar și resursele naturale. Femeile au avut, fără doar și poate, un rol important în Marea Unire înfăptuită la 1 Decembrie 1918, iar eforturile lor au fost recompensate prin acordarea dreptului la vot, ce a fost proclamat pe 1 Decembrie.

Oamenii au ascultat cu bucurie despre drepturile și avantajele aduse atunci muncitorimii dar mai ales libertățile constituționale introduse privind libertatea presei, dreptul la asociere și liberă propagandă și a dreptului la liberă exprimare. Întreprinzătorii agricoli au aflat despre reforma agricolă de acum 100 ani prin care  i se va făcea posibil ţăranului să-și creeze o proprietate de teren agricol, pășune sau pădure cel puţin atât cât o să poată munci el și familia lui. S-a discutat despre primii pași către social democrație și idealurile  de atunci ale unei noi politici agrare.

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/2126958774285865/

Cei participanți au fost serviți cu fasole și cârnați, vin fiert și țuică fiartă în acorduri de muzică populară românească. Evenimentul principal sărbătorit a fost fără doar și poate debutul unui nou grup de dansuri popular în comună, prin contribuția echipei primarului  Belu Florian, a viceprimarului Iordan Marian și consilierului Nica Daniel.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Horoscop săptămânal 6 -12 februarie

Published

on

Săptămâna 6-12 februarie 2026: 6-8 februarie lent și introspectiv, 9-10 februarie vârf de energie și decizii, 11-12 februarie claritate și detașare.

Berbec (21 martie – 19 aprilie) Săptămâna îți aduce un val puternic de motivație între 9-10 februarie, ideal pentru a porni proiecte noi. La job poți primi responsabilități suplimentare care îți testează capacitatea de lider, dar îți oferă și vizibilitate. În plan personal, fii atent la impulsuri și acordă timp pentru discuții calme cu cei dragi. Spre 11-12 februarie, o perspectivă nouă îți clarifică obiectivele pe termen lung.

Taur (20 aprilie – 20 mai) Stabilitatea financiară devine prioritară. 11-12 februarie poți lua o decizie importantă legată de investiții sau cheltuieli mari. Până atunci, concentrează-te pe economisire și organizare. Relațiile sunt calme, dar sincere.

Gemeni (21 mai – 20 iunie) Comunicarea e la maxim 9-10 februarie – discuții importante în cuplu sau la job. Vorbești mult, dar ascultă dublu ca să nu apară neînțelegeri. Spre sfârșit de săptămână îți clarifici prioritățile.

Advertisement

Rac (21 iunie – 22 iulie) Primele zile (6-8) te retragi și analizezi. Apoi, 9-10 februarie, proiecte vechi revin în prim-plan și aduc succes. Familie și casă cer atenție – rezolvă cu răbdare.

Leu (23 iulie – 22 august) 9-10 februarie strălucești social și primești recunoaștere. Atenție la orgoliu în ultimele zile – 11-12 februarie e bine să fii mai modest și să asculți feedback-ul.

Fecioară (23 august – 22 septembrie) Până pe 10 februarie organizezi detaliile. 11-12 februarie cariera face un salt vizibil – o propunere sau o promovare e posibilă. Rămâi precis și profesionist.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie) 9-10 februarie călătorii scurte sau studii aduc oportunități. Diplomația ta e armă puternică toată săptămâna. Evită să promiți mai mult decât poți livra.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie) Intimitate și resurse comune domină 9-10 februarie. 11-12 februarie simți o transformare interioară profundă – renunți la ceva vechi și te eliberezi.

Advertisement

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) Relația sau un parteneriat important ajunge la un moment decisiv 9-10 februarie. Restul săptămânii îți dorești libertate – respectă-ți spațiul și pe al celuilalt.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie) Muncă intensă 6-8 februarie, apoi 9-10 rezultatele apar clar. Efortul tău e răsplătit – fii pregătit să preiei mai multă responsabilitate.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie) Creativitate și flirt la maxim 9-10 februarie. 11-12 februarie îți clarifici ce vrei cu adevărat pe plan personal – momente de revelație puternice.

Pești (19 februarie – 20 martie) 6-8 februarie casă și familie cer atenție – posibilă mutare sau reamenajare. 9-10 februarie energia creativă explodează – folosește-o în proiecte artistice sau personale.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Avocata Adriana Georgescu, acuzată de luare de mită, plasată în arest la domiciliu

Published

on

Cazul Adrianei Georgescu, avocată cu ani de experiență în sala de judecată, a devenit subiect de discuție la nivel național după ce procurorii au formulat acuzații grave de luare de mită. Ancheta, declanșată în urma unor sesizări și interceptări, a scos la iveală suspiciuni privind modul în care aceasta ar fi negociat sume de bani pentru a influența soluționarea unui dosar aflat pe rolul instanței.

După o zi întreagă de audieri, în care au fost analizate probe, declarații și circumstanțe, judecătorul de drepturi și libertăți a decis plasarea Adrianei Georgescu în arest la domiciliu. Măsura, valabilă pentru o perioadă stabilită de instanță, a fost justificată prin necesitatea de a preveni orice încercare de influențare a martorilor sau de alterare a probelor.

În motivarea deciziei, instanța a subliniat că, deși avocata beneficiază de prezumția de nevinovăție, indiciile existente sunt suficient de puternice pentru a impune o măsură restrictivă. Ancheta continuă, iar procurorii încearcă să stabilească exact traseul banilor, modul în care ar fi fost purtate discuțiile și dacă în această schemă ar mai fi implicate și alte persoane.

Cazul a reaprins discuțiile despre integritatea profesiei de avocat și despre responsabilitatea celor care ar trebui să apere legea. În mediul juridic, reacțiile sunt împărțite: unii consideră că astfel de situații afectează grav încrederea publicului în sistemul de justiție, în timp ce alții atrag atenția că presiunea mediatică nu trebuie să influențeze mersul anchetei.

Advertisement

Pentru moment, Adriana Georgescu rămâne în arest la domiciliu, având obligația de a respecta cu strictețe toate restricțiile impuse de instanță. Urmează să fie analizate noi probe, iar evoluția dosarului va clarifica dacă acuzațiile se confirmă sau dacă avocata va reuși să își demonstreze nevinovăția.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cinema 2D/3D Călărași propune filme pentru toate vârstele în luna februarie

Published

on

cinema calarasi

Cinematograful 2D/3D din Călărași vine cu o ofertă variată de filme pentru publicul de toate vârstele, în perioadele 6–12 februarie și 13–19 februarie 2026, potrivit programului anunțat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

Filmele din perioada 6–12 februarie

Cei mici și familiile sunt invitați să urmărească animația „Spre Nord” (2D), programată în zilele de 30 ianuarie și 6 februarie de la ora 12:30, precum și în perioada 31 ianuarie – 1 februarie și 7 – 8 februarie, la orele 10:00 și 12:30.

Pentru publicul adult, cinematograful propune comedia românească „Băieți de oraș” (2D), difuzată între 6 și 8 februarie, de la ora 17:00, precum și între 10 și 12 februarie, la aceeași oră.

Tot în această perioadă, filmul de acțiune „Protectorul” (2D) va rula între 6 și 8 februarie, de la ora 20:00, și între 10 și 12 februarie, la aceeași oră.

Advertisement

Filmele din perioada 13–19 februarie

În a doua parte a lunii februarie, cei mici vor putea urmări animația „Charlie, câinele minune” (2D, variantă dublată), programată în zilele de 13 și 20 februarie, de la ora 12:30, precum și în weekendurile 14–15 februarie și 21–22 februarie, de la orele 10:00 și 12:30.

Pentru iubitorii de film romantic, cinematograful propune producția „La răscruce de vânturi” (2D), difuzată între 13 și 15 februarie, de la ora 17:00, și între 17 și 19 februarie, la aceeași oră.

Publicul pasionat de thriller și mister va putea urmări filmul „Sunetul morții” (2D), programat între 13 și 15 februarie, de la ora 20:00, precum și între 17 și 19 februarie, la aceeași oră.

Tarife și program casierie

Prețul biletelor este de 16,50 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și de 22 de lei pentru persoanele peste 14 ani care nu beneficiază de reduceri. Pentru proiecțiile 3D, ochelarii costă 11 lei.

Pentru perioada 13–19 februarie, tarifele sunt de 15 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și 20 de lei pentru celelalte categorii de spectatori. Ochelarii pentru proiecțiile 3D costă 10 lei.

Advertisement

Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, deschisă de marți până vineri între orele 12:00–20:00, iar sâmbăta și duminica între 9:00–20:00. Luni, cinematograful este închis.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0242.312.800, pe pagina de Facebook a Cinematografului 2D/3D Călărași sau pe site-ul www.culturalcl.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading