Connect with us

Sport

Cei mai buni luptători ai României se vor înfrunta la Călărași, în cadrul Campionatelor Naţionale de Juniori 4 și Individual U17

În acest sfârșit de săptămână, luptătorii din România se reunesc în Sala Polivalentă din Călărași pentru a participa la Campionatul Național Individual Juniori 4 și Campionatul Național Individual U17 la proba de parter.

În perioada 12-15 octombrie, Sala Polivalentă din Călărași așteaptă cu nerăbdare atât pasionații de acest sport, cât și pe cei interesați să susțină sportivii la Campionatul Național Individual.

Pe parcursul a trei zile de competiție, peste 450 de luptători din întreaga țară se vor confrunta pentru a obține titlurile de campioni naționali ai României. Un aspect deosebit este că pentru prima dată, luptătorii de categorie cadetă vor avea ocazia să-și pună la încercare abilitățile în lupta la sol folosind tehnici din proba de parter.

Advertisement
Advertisement

Sport

Doi sportivi de la CSM Călărași reprezintă România într-o confruntare internațională cu Italia, la Napoli!

O selecționată a României participă în aceste zile la o întâlnire bilaterală de marcă cu echipa Italiei, desfășurată în orașul Napoli – un test important pentru tinerii sportivi români. Din lotul tricolor fac parte și doi reprezentanți ai Clubului Sportiv Municipal Călărași:

Casu Cristi

Iuseim Birhan

Cei doi sunt însoțiți de antrenorul lor, Bogdan Constandache, care face parte din staff-ul tehnic al echipei naționale.

Advertisement

Competiția reprezintă o oportunitate importantă de afirmare la nivel internațional pentru sportivii călărășeni, iar prezența lor confirmă nivelul ridicat de pregătire din cadrul CSM Călărași.

Felicitări și mult succes în competiție!

Continue Reading

Sport

CSM Călărași strălucește la Jocurile Europene Școlare – Combat Games 2025: Nouă medalii câștigate de secția de box

Clubul Sportiv Municipal Călărași a demonstrat, încă o dată, că este un reper important în boxul juvenil românesc. La Jocurile Europene Școlare – Combat Games 2025, desfășurate între 10 și 17 iulie în Capitală, sportivii secției de box au obținut un rezultat excepțional: 9 medalii, dintre care 6 de aur și 3 de argint.

Performanțele lor au reflectat perfect valorile clubului: luptă, curaj și glorie.

Medalii de aur:

  • Anton Nicoleta – 48 kg (feminin)
  • Casu Cristi – 40 kg
  • Iuseim Birhan – 46 kg
  • Vasile Alexandru – 48 kg
  • Cantar Auraș – 42 kg
  • Bandrabur Mihai – +80 kg

Medalii de argint:

  • Ibram Selin – 50 kg (feminin)
  • Gelil Enis – 50 kg
  • Varan Tomas – 63 kg

„Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor noștri! Aceste performanțe ne fac mândri și reconfirmă poziția de top a boxului călărășean,” a transmis conducerea CSM Călărași.

Clubul continuă să se definească drept o adevărată familie, iar succesul obținut la nivel european este o dovadă clară că munca în echipă, pasiunea și perseverența aduc rezultate remarcabile.

Advertisement

Construim împreună. Hai, România! Sus, Călărași! 🇷🇴

Continue Reading

Fotbal

AS Gâldau – un nou început pentru micii fotbaliști, cu sprijinul comunității și al autorităților locale

Zi de bucurie pentru copiii de la AS Gâldau: echipamentele oficiale pentru grupele Under‑11 și Under‑13 au sosit și au fost primite cu entuziasm de micii fotbaliști. Acest moment simbolic marchează o etapă importantă în dezvoltarea proiectului sportiv local.

Achiziția echipamentelor a fost posibilă datorită contribuției părinților, implicării directe a Crăciun Ionuț – inițiatorul și organizatorul proiectului – dar și cu sprijinul constant al autorităților locale.

Primăria Jegălia, primarul Vasile Aurel și Consiliul Local sunt susținători permanenți ai AS Gâldau, susținând nu doar inițiativa actuală, ci și viitoarele demersuri pentru înființarea oficială a clubului sportiv și înscrierea echipelor în competițiile organizate de AJF Călărași.

Advertisement
Continue Reading