În toamna anului 2008, în plină campanie electorală pentru Parlamentul României, Ana Birchall, pe atunci șefa Departamentului pentru Educație al PSD și o tânără speranță a partidului, se trezește brusc în centrul unui uragan mediatic. Un videoclip obscen de doar 34 de secunde, postat pe internet de jurnalistul Iosif Buble de la Antena 1, o arăta pe o femeie asemănătoare ei în ipostaze intime cu un bărbat necunoscut. Imaginile, difuzate cu mare tam-tam pe bloguri și în presă, au declanșat un val de speculații și atacuri murdare, insinuând legături chiar și cu figuri proeminente ale politicii, precum Mircea Geoană. Birchall, mamă și soție, a retras imediat candidatura în circumscripția Vaslui pentru a proteja partidul de aceste “mizerii”, după cum le-a numit ea. A negat vehement orice implicare, invocând o expertiză criminalistică realizată de un specialist cu peste 33 de ani de experiență, care a demonstrat clar că femeia din film nu era ea – diferențe fizice evidente, de la cicatrici la trăsături faciale. Procesul intentat lui Buble a fost câștigat în 2012: jurnalistul a retras materialul, a plătit despăgubiri și a fost obligat să recunoască defăimarea. Mai multe publicații de scandal au cerut scuze public, dar tăcerea lui Geoană – care știa adevărul – a rămas o rană deschisă, Birchall cerându-i ani mai târziu scuze publice pentru umilirea suferită de ea și de familie.

Fast-forward la 2024-2025, iar istoria se repetă, dar la un nivel geopolitic exploziv. Ana Birchall, acum fost ministru al Justiției, vicepremier și consilier prezidențial sub Ilie Bolojan (numită în aprilie 2025 pentru relații externe și parteneriate strategice), devine ținta unor acuzații care o plasează direct în umbra CIA. Pe 11 septembrie 2025, Roniel Aledo, un fost contractor CIA și consultant al administrației Obama, depune un document la Departamentul de Justiție al SUA. În el, Aledo susține că Birchall l-a contactat în martie 2025, oferindu-se să devină “sursă/agent CIA” în schimbul unei poziții ministeriale în România. Detaliile sunt suculente: întâlniri cu reprezentanți CIA, apeluri la ofițeri DIA, promovări ca “potențială sursă a Guvernului SUA”. Niciun acord formal, nicio plată, dar suficient cât să declanșeze un cutremur în presa românească. Titluri ca “Birchall voia să spioneze pentru americani” inundă site-urile, iar PSD-ul, prin interimarul Sorin Grindeanu, comentează sec că “nu e prima, nu e ultima care arată disponibilitate pentru astfel de… lucruri”.

Reacția Birchall? Un contraatac ferm și legal. Pe Facebook, ea califică totul drept “o minciună construită pe un formular depus de o persoană privată”, subliniind că nu a cerut, negociat sau autorizat nicio recrutare. “Chiar documentul contrazice povestea: nu există acord, nicio plată, niciun beneficiu”, scrie ea, sesizând autoritățile americane pentru “rectificare” și demarând procese în România împotriva difuzatorilor de “calomnii”. Reafirmă loialitatea față de parteneriatul strategic România-SUA, acuzând atacurile de a fi motivate politic – mai ales că e candidată independentă la prezidențiale. Printre replici, iese la iveală și episodul cu Geoană: un alt clip din 2008, unde el primește bani (zvonuri de 5.000 de euro “șpagă” pentru campanie), pe care Geoană îl atribuie acum ei, deși donația oficială a fost de 90.000 de lei (circa 24.000 euro), înregistrată legal. Birchall ripostează: “Minte cum respiră”, cerând scuze pentru anii de tăcere care au lăsat-o “umilită ca femeie în viața publică”.

Aceste scandaluri, țesute din video-uri false, documente dubioase și ambiții politice, ilustrează vulnerabilitatea femeilor în politica românească: de la atacuri la adresa intimității la etichetări de trădare. Birchall, absolventă Yale cu doctorat în drept comparat, a urcat treptele puterii – de la reprezentant pentru parteneriatul cu SUA în guvernele Ponta și Grindeanu, la interimar la Justiție post-proteste anti-corupție, apoi vicepremier în 2019. Expulzată din PSD în noiembrie 2019, ea a ales calea independentă, dar umbrele trecutului o urmăresc. Oare sunt doar “mizerii” electorale, sau ascund ceva mai adânc? Timpul și tribunalele vor decide, dar un lucru e clar: Ana Birchall nu tace.

Advertisement

Sturzul cântător

În inima pădurilor din Europa, acolo unde lumina soarelui se strecoară timid printre frunze, răsună un tril vesel și cristalin. Este cântecul sturzului cântător (Turdus philomelos), o pasăre mică, dar plină de viață, care încântă cu melodia sa complexă și armonioasă. Cu penajul său modest, de un căprui cald pe spate și cu pete cafenii pe pieptul albicios, sturzul cântător nu impresionează la prima vedere, dar glasul său este o adevărată simfonie a naturii.

Un artist al dimineților

Sturzul cântător este renumit pentru cântecul său bogat, care variază de la note fluierate, dulci, la triluri rapide și repetitive. Masculii sunt cei care cântă cel mai des, mai ales în timpul sezonului de împerechere, primăvara, pentru a atrage femelele și a-și marca teritoriul. Fiecare sturz are un repertoriu unic, combinând fraze melodioase cu imitații ale altor păsări sau chiar sunete din mediu. De la răsărit până la apus, dar mai ales în zorii zilei, pădurile prind viață datorită acestui mic virtuoz.

Habitat și răspândire

Sturzii cântători preferă pădurile de foioase, marginile acestora sau grădinile cu copaci înalți, unde pot găsi hrană și adăpost. Îi întâlnim în toată Europa, din Scandinavia până în sudul Spaniei, dar și în părți din Asia și nordul Africii. În România, sturzul cântător este o prezență obișnuită, mai ales în zonele împădurite din Carpați sau în parcurile mai sălbatice din orașe. Iarna, multe populații migrează spre sud, în zone mai calde, deși unii indivizi rămân în regiunile temperate dacă hrana este abundentă.

Hrana și comportamentul

Dieta sturzului cântător este variată: primăvara și vara se hrănește cu insecte, larve și păianjeni, iar toamna și iarna preferă fructele de pădure, merele căzute sau alte fructe moi. Este o pasăre agilă, care poate fi văzută săltând pe sol în căutarea hranei, cu capul  ușor aplecat și urechea atentă la orice mișcare.

Advertisement

Sturzii sunt păsări solitare sau trăiesc în perechi în timpul sezonului de reproducere, dar iarna se pot aduna în grupuri mici pentru a căuta hrană. Cuiburile lor, bine ascunse în tufișuri sau ramuri joase, sunt adevărate opere de artă, construite din iarbă, crenguțe și noroi, cu un interior moale căptușit cu fibre fine.

Simbolism și importanță

În multe culturi europene, sturzul cântător este asociat cu speranța și renașterea, datorită cântecului său care vestește primăvara. În literatură, de la poezii clasice la basme, sturzul apare ca un mesager al naturii, un simbol al armoniei și al frumuseții simple. În plus, sturzii joacă un rol ecologic important, contribuind la dispersarea semințelor și la controlul populațiilor de insecte.

Amenințări și conservare

Deși sturzul cântător nu este o specie pe cale de dispariție, pierderea habitatului din cauza defrișărilor și schimbările climatice pot afecta populațiile locale. În zonele rurale, utilizarea pesticidelor reduce sursele de hrană, iar urbanizarea limitează spațiile în care sturzii pot cuibări. Protejarea pădurilor și crearea de grădini prietenoase cu păsările sunt măsuri care ajută la conservarea acestei specii.

Cum să atragi un sturz cântător în grădina ta

Dacă vrei să te bucuri de cântecul unui sturz cântător, plantează arbuști cu fructe, precum socul sau măceșul, și evită folosirea pesticidelor. O grădină cu colțuri sălbatice, cu tufișuri dese și copaci, este un refugiu ideal pentru acești cântăreți. Oferă-le și o sursă de apă, cum ar fi un vas mic, și vei avea șansa să-i observi de aproape.

Advertisement

Intrarea în serviciu și performanțele uimitoare

Avionul supersonic Concorde, o realizare comună a ingineriei britanice și franceze, a intrat în serviciu comercial pe 21 ianuarie 1976. Operat de British Airways și Air France, Concorde a fost primul și unul dintre puținele avioane de pasageri capabile să zboare la viteze supersonice, atingând Mach 2.04 (aproximativ 2.500 km/h). Zborurile sale conectau orașe precum Londra, Paris și New York, reducând timpul de traversare a Atlanticului la doar 3,5 ore, față de 7-8 ore pentru avioanele convenționale. Cu un design futurist și o capacitate de până la 128 de pasageri, Concorde a devenit un simbol al luxului și inovației tehnologice.

Dilatarea termică: Un efect al vitezei supersonice

Un fenomen fascinant al zborurilor Concorde era dilatarea fuselajului cauzată de viteza sa uriașă. La altitudini de croazieră de 15-18 km, frecarea cu aerul genera temperaturi de peste 120°C pe suprafața avionului. Această căldură extremă provoca expansiunea termică a materialelor, în special a aluminiului din care era construit fuselajul. În timpul zborului, Concorde se lungea cu aproape 20 de centimetri, un efect anticipat de ingineri și integrat în design prin toleranțe speciale. De exemplu, spațiile dintre panourile fuselajului erau proiectate pentru a permite această expansiune fără a compromite integritatea structurală. Pasagerii nu observau această schimbare, dar pentru echipajele tehnice era o dovadă a provocărilor unice ale zborului supersonic.

Ieșirea din serviciu

Concorde a fost retras din serviciu pe 24 octombrie 2003, după 27 de ani de operare. Decizia a fost influențată de mai mulți factori: costurile ridicate de întreținere, consumul mare de combustibil, restricțiile de zgomot din cauza bang-ului sonic și scăderea numărului de pasageri după accidentul tragic al zborului Air France 4590 din 2000. Deși a fost un pionier al aviației, Concorde a rămas un proiect comercial dificil, dar moștenirea sa tehnologică va continua să inspire industria aeronautică.

Moștenirea Concorde

Chiar și după retragere, Concorde rămâne un simbol al ambiției umane de a depăși limitele tehnologice și fizice. Capacitatea sa de a zbura la viteze supersonice și de a face față fenomenelor precum dilatarea termică demonstrează ingeniozitatea inginerilor care l-au creat. Astăzi, exemplare ale avionului pot fi văzute în muzee din întreaga lume, amintind de epoca în care cerul era cucerit cu o viteză uluitoare.

Advertisement