Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 0°C | Anul XI Nr. 541

La zi

Ce ținute vor avea sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Colecția se numește „Joie de vivre”

Published

on

Sursa: COSR

Sportivii români care participă la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice vor defila sub noua emblemă Team România, aprobată de Comitetul Internațional Olimpic. Luni, 15 iulie, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a dezvăluit uniformele create pentru aceștia, realizate de designerul român Gyarfas Olah și fabricate în România de Pandora Prod.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 va avea loc, pentru prima dată în istoria olimpismului, în afara unui stadion, pe râul Sena. Aproximativ 94 de barje vor transporta sportivii pe un traseu de 6 km, constituind scena spectacolului de deschidere. Se estimează că peste un miliard și jumătate de spectatori din întreaga lume vor urmări acest impresionant eveniment, în care sportivii națiunilor participante vor fi în centrul atenției.

„Team Romania este echipa de a cărei performanţă se leagă speranţele noastre pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 şi în jurul căreia s-au concentrat eforturile şi priorităţile noastre din ultimul an. COSR şi-a propus ca anul acesta România să facă o demonstraţie de încredere în sine, de optimism şi de „soft power” – ca naţiune progresistă şi valoroasă prin caracter uman, talent şi performanţă. La Paris, sub privirile întregii lumi, Team Romania este România”, susţine Mihai Covaliu, preşedinte COSR, potrivit news.ro.

Conceptul designului uniformelor de paradă pentru Jocurile Olimpice Paris 2024 este inspirat de motto-ul olimpismului “unitate în diversitate”, celebrând personalitatea, talentul și spiritul fiecărui sportiv.

Advertisement
Sursa: COSR

Sursa: COSR

Designerul Gyarfas Olah a creat o colecție de ținute variate, cu elemente comune și complementare, toate având un numitor comun stilistic: o atitudine sportivă casual modernă care celebrează bucuria de a fi împreună și bucuria sportului. Culoarea predominantă este galben, simbolizând identitatea națională, dar și o atitudine optimistă și prietenoasă, aducând noroc tricolorilor.

Sportivii Team Romania au avut libertatea de a-și alege ținutele: sportivele au putut opta pentru fuste sau pantaloni de diferite lungimi, în culorile galben sau bleumarin, iar sportivii pentru pantaloni scurți sau lungi, în aceleași culori. Toate ținutele au fost completate cu jachete versatile și accesorii vizibile.

Elementul distinctiv al acestor ținute este tricoul Team Romania, care încorporează simbolul brandului în textura materialului de bumbac și mătase. Pe lângă croiala modernă, broderiile impecabile, detaliile de buzunare aplicate și fermoarele personalizate, ținutele se remarcă prin calitatea excepțională a materialelor naturale, asigurând confort sportivilor în timpul defilării. Echipa oficială care însoțește delegația de sportivi poartă pantaloni și sacouri bleumarin, cu broderii și ștanțe vizibile în țesătură, și același tricou ca și sportivii.

„Am numit colecţia „Joie de vivre”, ca un salut pentru Paris şi ca o expresie sinceră a bucuriei participării. Prin puterea acestui concept vestimentar, îmi doresc ca România să facă o declaraţie de optimism lumii întregi”, a spus Gyarfash Olah, potrivit sursei menționate anterior.

 

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

La Călărași, gusturile de altădată revin printr-o afacere nouă: Băcănia „Tradiții Strămoșești”

Published

on

Într-o perioadă în care auzim tot mai des despre scumpiri, taxe și afaceri care se închid, există și o altă realitate. Sunt oameni care aleg să nu renunțe: călărășeni care au curajul să deschidă afaceri noi și cred că munca cinstită și produsele de calitate își vor găsi locul pe mesele românilor.

Noua băcănie propune o selecție bogată de produse din carne tradiționale, de la binecunoscuții cârnați de Plescoi, babic, pastramă și virșli, până la specialități pregătite cu respect pentru rețeta originală. La capitolul lactate, rafturile sunt pline cu telemea de Sibiu, brânză proaspătă de vacă și de oaie (Lacaune), brânză de burduf, brânzeturi maturate, dar și smântână cu 36% și 42% grăsime, pentru cei care știu ce înseamnă gustul adevărat.

Nu lipsesc nici bunătățile din cămară: zacuscă, dulcețuri și murături – castraveciori, gogoșari sau conopidă – toate pregătite după rețete tradiționale, cu legume provenite din ferma proprie a producătorului. Oferta este completată de paste de casă în combinații inedite – cu busuioc, hribi, leurdă, roșii sau alte arome naturale, vin Pelin, bomboane Bucuria și ulei de floarea-soarelui presat la rece.

Mesajul este simplu și clar: toate produsele sunt naturale, românești și atent selecționate, pentru cei care caută calitate, nu compromisuri.

Advertisement

Băcănia „Tradiții Strămoșești” este deschisă de luni până vineri între orele 08.00 – 18.00, sâmbăta între 08.00 – 15.00, iar duminica între 08.00 – 13.00, și poate fi găsită în spatele spălătoriei de covoare de pe Strada Știrbei Vodă (PT 7).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Țigări de contrabandă scoase la vânzare în Piața Cuza Vodă din Călărași. Jandarmii au confiscat 139 de pachete

Published

on

O persoană de cetățenie bulgară a fost depistată vineri, 12 decembrie 2025, în timp ce oferea spre comercializare țigări de contrabandă în Piața Cuza Vodă din municipiul Călărași. Intervenția a avut loc în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate de jandarmii călărășeni în zonele aglomerate ale orașului.

În urma verificărilor, jandarmii au constatat că țigările nu aveau documente de proveniență. Au fost confiscate 139 de pachete, cantitate care depășește limita legală permisă pentru consum propriu.

Produsele au fost ridicate în baza articolului 61, alineatul 2 din Codul de Procedură Penală și urmează să fie predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit legislației în vigoare, o persoană poate deține cel mult patru cartușe de țigări pentru consum personal. Orice cantitate care depășește acest prag, în lipsa documentelor legale, este considerată contrabandă și se sancționează conform legii.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Spitalul Municipal Oltenița explică diferențele dintre răceală și gripă și atrage atenția asupra semnelor de alarmă

Published

on

Spitalul Municipal Oltenița a publicat o informare utilă pentru populație, în contextul sezonului rece, privind diferențele dintre răceala obișnuită și gripă, două afecțiuni respiratorii frecvent confundate, dar care au manifestări și riscuri diferite.

Potrivit specialiștilor, răceala debutează treptat și se manifestă prin simptome ușoare, precum nas înfundat sau care curge, dureri ușoare în gât și, uneori, febră scăzută. În cele mai multe cazuri, simptomele sunt blânde și dispar în câteva zile, fără complicații.

În schimb, gripa apare brusc și afectează întregul organism. Aceasta este însoțită de febră mare (peste 38°C), frisoane, dureri musculare, oboseală accentuată și tuse seacă. Medicii avertizează că gripa poate duce la complicații serioase, mai ales în cazul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu boli cronice.

Reprezentanții Spitalului Municipal Oltenița subliniază și situațiile în care prezentarea la medic este necesară: dacă febra persistă mai mult de trei zile, dacă apar dificultăți de respirație, oboseală extremă sau dureri intense în piept.

Advertisement

Totodată, cadrele medicale reamintesc că autotratamentul cu antibiotice este periculos, acestea fiind eficiente doar în cazul infecțiilor bacteriene, nu virale. Diagnosticul corect și tratamentul adecvat pot fi stabilite exclusiv de medic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading