Connect with us

Știri

Ce înseamnă să fii bun… Sprijin din partea tinerilor pentru familiile nevoiașe din județul Călărași

Published

on

Sâmbătă, 23 decembrie, am simțit ce înseamnă să nu ai aproape nimic. Să nu ai mâncare pentru familie, condiții de a trăi decent și multe alte lucruri pe care nu le realizăm noi, oamenii cu trai decent. Tot astăzi, alături de câteva persoane care m-au impresionat prin ceea ce au făcut, am învățat că orice ajutor contează.

M-am trezit cu gândul că voi avea o zi plină, poate puțin plictisitoare. De vreo lună aud discuții despre perioada Sărbătorilor de iarnă. Iată că sâmbătă, 23 decembrie toate discuțiile s-au concretizat într-o mică “armată” de oameni hotărâți ce și-au dorit să facă sărbătorile de iarnă puțin mai frumoase câtorva familii nevoiașe din acest județ.

Dimineața au fost puse la punct ultimele detalii, apoi toată lumea s-a pus în mișcare. Am rămas surprins de faptul că oamenii implicați în acest gest sunt din sfere sociale diferite. Elevi, studenți, profesori, antreprenori, directori de instituții, oameni din parlament și multe alte persoane binevoitoare.

Fiecare familie vizitată de echipa tinerilor deciși să aducă zâmbete și o stare de bine în familiile nevoiașe au primit: alimente, îmbrăcăminte, jucării și dulciuri.

Acești oameni implicați în acţiunea de ajutorare a familiilor fără putere financiară, totodată nevoiașe fac parte din Partidul Social Democrat, respectiv Tineri Sociali Democraţi, nu s-a dorit expunerea acestei acțiuni.

Advertisement

Persoanele implicate în campania au fost:

Cosmina Ene, Rudolf Manea, Sabrina Ranete, Alina Alecu, Veronica Manolache, Marius Sbârcea, Ana Maria Stroe, Cristian Zanfir, Cosmin Tărăbășanu, Mirel Ţifrea, Marius Dulce, Roxana Natalia Pațurcă, Ciprian Pandea, Arthur Dinu, Sorin Chiriță, Liviu Petrache, Alexandru Chiriță, Miruna Meseșeanu, Ionuț Vișan, Mihai Mureșeanu, Nicoleta Stoica și multe alte persoane cu suflet mare.

Gestul realizat de echipa tinerilor s-a născut dintr-o dorință de a fi alături de persoanele mai puțin fericite în această perioadă.  Totodată, prin intermediul acestor rânduri doresc să felicit atât persoanele care au contribuit la donațiile pentru copii, dar și preoților și persoanelor simple ce s-au ocupat de identificarea familiilor.

Vă las mai jos un filmuleț cu momente din timpul acțunii. 

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1552150424875811/

Cătălin COJOCARU

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Toate drumurile din comuna Valea Argovei, jud. Călărași, vor fi asfaltate. Când ar trebui să fie gata cele 52 de străzi

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Comuna Valea Argovei din județul Călărași va beneficia de un proiect în valoare de peste 16 milioane de lei pentru asfaltarea tuturor străzilor din comunitatea locală. Contractul de finanțare a fost semnat de primarul Costel Boitan în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice. 

Proiectul „Asfaltarea drumurilor de interes local în satele Valea Argovei și Vlădiceasca, comuna Valea Argovei, județul Călărași” este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și presupune asfaltarea a 52 de străzi în lungime totală de 9 kilometri. 

Primarul a declarat că acest proiect vizează practic toate străzile din comună și este una dintre cele mai importante investiții derulate de administrația din Valea Argovei. 

Străzile ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2026. 

Advertisement

 

Continue Reading

Știri

FOTO. Drumul Județean 308A a fost asfaltat

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Drumul Județean 308A, care leagă comuna Borcea de Baza Aeriană 86 și de Drumul Național 3A, a fost asfaltat în întregime, anunță conducerea Societății Drumuri și Poduri Călărași. 

Lucrările au inclus turnarea unui covor asfaltic, care ar trebui să asigure o suprafață durabilă și sigură pentru traficul rutier. 

Potrivit Societății Drumuri și Poduri, drumul asfaltat va facilita circulația eficientă a vehiculelor, reducând timpul de călătorie și oferind un nivel crescut de confort pentru șoferi.

Advertisement
Continue Reading

Știri

„O cârpeală reușită!”. Primăria Municipiului Oltenița a început să repare străzile după reabilitarea canalizărilor

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Primăria Municipiului Oltenița anunță că a început „reparația” străzilor afectate de lucrările de reabilitare ale sistemului de canalizare. În comentariile de la postarea de Facebook, oamenii compară efortul cu o „cârpeală”: „Foarte frumos arată orașul cârpit”, a spus cineva, sau „O cârpeală reușită! Felicitări maxime”. 

Lucrările au început ieri, pe 26 martie 2024, atât pe Strada Al. Iliescu, între Str. Nicolae Bălcescu și Str. Dr. Fl. Mandach, dar și pe Strada Pescarilor, între Str. Fl. Mandache și Str. Nicolae Bălcescu. 

Tot ieri, anunță primăria, s-a lucrat la finalizarea reparațiilor și pe Str. Nicolae Bălcescu, între Str. Al. Iliescu și Str. Pescarilor, dar și porțiunea Străzii Al. Iliescu, între N. Bălcescu și Bulevardul Republicii. 

Cum arată lucrările de „reparație” sau „cârpeala”, în imaginile de mai jos: 

Advertisement

Astăzi, 27 martie, urmează să fie reparate alte segmente de străzi unde lucrările la sistemul de canalizare au fost finalizate. 

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Cele mai vizualizate