Semnat în anul 2022, protocolul asumat între Consiliul Județean și Primăria Municipiului Oltenița, încheiat pentru reabilitarea Drumului Național 4, care traversează întreg municipiul Oltenița, a luat o întorsătură neașteptată. În vreme ce primarul Milescu a dat startul tăierilor mai multor arbori și
Intervenție la incendiu de locuinţă soldat cu decesul a două persoane vârstnice Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, timp de trei pentru lichidarea incendiului izbucnit la un imobil din
Un tir a rămas în până în această seară pe Drumul Național 21, între Brico Depot și Drajna. Traficul rutier este obturat parțial pe sensul de la ieșirea din oraș către Drajna. Ansamblul auto a fost semnalizat cu balize reflectorizante și lumini
În perioada 23 – 29.01.2023, ITM Călăraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 21 de controale
Prima ediție de fitness-chalenge organizata la Călărași s-a bucurat de un real succes, participanții la competiție arătând abilități impresionante. Suntem încântați de rezultatele acestui eveniment și ne dorim să continue acesta tradiție, pentru a încuraja sportivii și comunitatea din Călărași să își
Doi tineri din municipiul Călărași, ambii minori, au fost surprinși de agenții din cadrul poliției locale la scurt timp după ce au furat și distrus un aparat de cafea de pe strada Ion Heliade Rădulescu din municipiul Călărași. S-a întâmplat în cursul
Informare de ger pentru toată țara până pe 10 februarie, cu temperaturi între -14 și -4 grade, izolat până la -20. Codul Galben de viscol și ninsori din zona montană, sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea a fost extins până luni seară. Meteorologii
Mai mulți oameni din Călărași trăiesc clipe de teroare în fiecare zi, în drum spre muncă, din cauza haitelor de câini periculoși, printre care trebuie să treacă la pas, pentru a ajunge dimineața la birou și seara, acasă. Drumul de aproape doi
Peste două tone de tutun vrac au fost descoperite de polițiștii de frontieră, marți, în Vama Călărași. Cei 57 de saci încărcați cu frunze de tutun erau ascunși în remorca unui ansamblu rutier, printre încărcătura de nisip. Întreaga cantitate de tutun, în
Instituția Prefectului- județul Călărași informează că, începând cu ora 11.00, au fost oprite din activitatea de traversare a Dunării bacurile de trecere Chiciu – Regie și Chiciu România – Aidemir – Bulgaria. Viteza vântului 15 m/s – 54 km/h din nord.