Știm cu toții că ghimbirul este un adevărat „condiment-minune”, folosit de mii de ani în medicina tradițională. Iată doar câteva dintre afecțiunile pe care le poate ameliora în mod natural: Diabet – se consumă 50 ml de suc proaspăt de ghimbir de
Știm cu toții că ghimbirul este un adevărat „condiment-minune”, folosit de mii de ani în medicina tradițională. Iată doar câteva dintre afecțiunile pe care le poate ameliora în mod natural: Diabet – se consumă 50 ml de suc proaspăt de ghimbir de
Iubitorii de bere îl cunosc drept sursa aromelor amare, dar hameiul (Humulus lupulus) este de fapt una dintre cele mai valoroase plante medicinale atunci când vine vorba de calmarea sistemului nervos și inducerea unui somn odihnitor. Conurile uscate de hamei conțin uleiuri
Remediul naturist pe care îl foloseai doar la salată – acum îți devine aliatul nr. 1 pentru sănătate! Probabil cunoști combinația clasică lămâie + ulei de măsline + piper negru ca dressing delicios pentru salată. Puțini știu însă că aceleași ingrediente simple
În sezonul rece, răcelile și tusea nu iartă pe nimeni. În loc să alergi imediat după medicamente, încearcă acest sirop vechi, testat de generații întregi – ieftin, la îndemână și extraordinar de eficient. Ingrediente (pentru ambele variante) ceapă proaspătă (albă sau roșie)
Sezonul rece este la început, iar bronșita, tusea persistentă și problemele de respirație începe să ne supere pe mulți dintre noi. Pe lângă tratamentul recomandat de medic, există și un remediu tradițional foarte apreciat de străbunicile noastre, preparat doar din ingrediente naturale
Unguentul miraculos după o rețetă tradițională rusească – remediu testat de mii de oameni Această rețetă veche de unguent a devenit extrem de populară după ce a fost preparată și testată cu succes de foarte mulți oameni. Este simplu de făcut acasă
Muşcata este, fără îndoială, cea mai populară şi îndrăgită plantă ornamentală din casele noastre. Înfloreşte aproape tot anul, frunzele ei de un verde viu creează o atmosferă caldă şi primitoare, iar culorile vii ale florilor – de la alb imaculat şi roz-pal
Afecțiunile glandei tiroide afectează în special femeile, fiind diagnosticate de aproximativ 6-8 ori mai frecvent decât la bărbați. Tiroida este o glandă mică, în formă de fluture, situată în partea anterioară a gâtului, care joacă un rol esențial în reglarea metabolismului, a
Hreanul – beneficiile uimitoare ale acestui condiment-medicament Cu toții cunoaștem rădăcina de hrean ca pe un condiment extrem de iute, pe care mulți îl evită tocmai din acest motiv. Puțini știu însă că este unul dintre cele mai puternice leacuri naturale, datorită