Locuitorii municipiului Călărași sunt invitați să privească spre cer duminică, 19 iulie, în jurul orei 10:40. Mai multe aeronave F-16 din dotarea Bazei 86
Primăvara a fost întâmpinată prin cântec și dans la Consiliul Județean Călărași, care a organizat un spectacol special dedicat zilei de 1 Martie, la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Evenimentul, intitulat „Simfonii de primăvară cu șnur de mărțișor”, a adus
Ieri, 25 februarie 2026, la ALOFM Oltenița din județul Călărași a avut loc o activitate dedicată prevenirii adicțiilor, desfășurată sub tema „Spune STOP Adicțiilor!”. Evenimentul a reunit tineri interesați să înțeleagă mai bine riscurile consumului de substanțe și importanța alegerilor sănătoase. Participanții
Primarul comunei Cuza Vodă, Monica Silvia Ceaușescu, a anunțat că administrația locală se află în plin proces de definitivare a bugetului, subliniind că deciziile financiare sunt luate „cu responsabilitate și în interesul comunității”. Mesajul a fost transmis public în contextul pregătirii unui
Ziua Femeii va fi sărbătorită în avans, sâmbătă, 7 martie, într-un cadru elegant, la Restaurant Alai, din Călărași. Evenimentul promite o seară dedicată doamnelor și domnișoarelor, cu muzică live, atmosferă festivă și un meniu atent pregătit pentru această ocazie specială. Invitații vor
Marți, 3 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” Călărași a organizat ședința de evaluare a activității desfășurate în anul 2025, un prilej de analiză a intervențiilor realizate și a eforturilor depuse de personalul operativ pe parcursul anului trecut. La
Muzeul Municipal Călărași organizează, în perioada 13–15 februarie 2026, expoziția de cadouri de sezon „Chilipiraș de Primăvară”, ajunsă la cea de-a cincea ediție. Evenimentul propune publicului o selecție variată de obiecte decorative și creații artizanale, dedicate începutului de primăvară și sărbătorilor din
Agentia Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Călărași organizează marți, 3 februarie a.c., o întâlnire cu tema „Dependența de tehnologie și social media”, destinată tuturor celor interesați să înțeleagă impactul tehnologiei asupra vieții cotidiene și modalitățile de a menține un echilibru
Chilipiraș de Primăvară revine și în acest an cu cea de-a cincea ediție, invitând publicul să descopere creații artizanale și daruri speciale într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Evenimentul se va desfășura în perioada 13–15 februarie, la Muzeul Municipal, și promite trei zile
Municipiul Călărași va marca sărbătoarea Bobotezei printr-un amplu program religios și ceremonial, organizat de Primăria Municipiului Călărași, în colaborare cu Protoieria Călărași. Evenimentul va reuni clerici, autorități locale și numeroși credincioși, în spiritul tradiției creștin-ortodoxe. Manifestările vor debuta dimineața, între orele 08:00
Joi, 18 decembrie a.c., spiritul sărbătorilor de iarnă a fost simțit din plin la Centrul de Recuperare de Zi pentru Copilul cu Dizabilități Călărași. Un grup de colindători, însoțiți de Moș Crăciun și de unul dintre spiridușii săi, Eva, au oferit copiilor