Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Castelul Iuliei Hașdeu din Câmpina, un loc unde istoria și supranaturalul se împletesc

Published

on

Castelul Iuliei Hașdeu din Câmpina este una dintre cele mai fascinante și misterioase construcții din România, asociată adesea cu fenomene paranormale și legende care au captivat imaginația multora. Construit între 1894 și 1896 de Bogdan Petriceicu Hașdeu, un renumit savant și scriitor român, castelul a fost ridicat în memoria fiicei sale, Iulia, care a murit la doar 19 ani, în 1888, răpusă de tuberculoză. Hașdeu, devastat de pierderea unicului său copil, considerat un geniu precoce, a apelat la spiritism pentru a menține o legătură cu ea, iar castelul a fost conceput ca un loc unde să poată interacționa cu spiritul fiicei sale.

Povestea castelului începe cu durerea profundă a lui Hașdeu. După moartea Iuliei, el a susținut că aceasta i-a transmis, prin ședințe de spiritism, planurile pentru construirea edificiului. Aceste ședințe, detaliate în lucrarea sa „Sic Cogito” („Așa cuget eu”), ar fi inclus mesaje directe de la Iulia, care i-ar fi ghidat tatăl în realizarea unui „templu spiritist”. Castelul, situat în Câmpina, are o arhitectură neobișnuită, cu trei turnuri crenelate, o ușă masivă de piatră care se rotește pe un ax, și numeroase simboluri ezoterice – de la „Ochiul Lumii” deasupra intrării, la oglinzi paralele și statui care sugerează o legătură cu lumea de dincolo.

De-a lungul timpului, castelul a devenit celebru pentru presupusele evenimente inexplicabile care au avut loc acolo, atât în timpul vieții lui Hașdeu, cât și după moartea sa, în 1907. Iată câteva dintre cele mai cunoscute relatări:

Una dintre cele mai persistente legende spune că pianul Iuliei, aflat în castel, începe să cânte fără să fie atins. Vizitatori și angajați ai muzeului (castelul este acum Muzeul Memorial „B.P. Hașdeu”) au raportat acorduri stranii auzite ziua sau noaptea, chiar și atunci când instrumentul era defect sau nu era nimeni în preajmă. Localnicii susțin că este spiritul Iuliei, care era o talentată pianistă în timpul vieții.

Advertisement

Se spune că silueta Iuliei a fost văzută de mai multe ori, fie în grădină, ținând margarete în mână, fie la ferestrele castelului. Uneori, a doua zi după astfel de apariții, margarete proaspete erau găsite în curte, deși anotimpul nu permitea înflorirea lor. De asemenea, urlete asemănătoare unor strigăte de lup, atribuite lui Hașdeu, ar fi fost auzite noaptea.

Camerele de supraveghere ale castelului au surprins, în unele momente, globuri luminoase mișcându-se inexplicabil prin pivnițe sau alte zone ale clădirii. Angajații muzeului au declarat că nu au găsit o explicație rațională pentru aceste fenomene.

În 1957, când castelul a fost folosit temporar drept cazarmă militară, un soldat a încercat să mute o statuie a lui Iisus din templul central al castelului. Deși părea un obiect ușor, statuia nu a putut fi clintită, ceea ce a alimentat ideea că o forță supranaturală o protejează. Statuia, sculptată de Raphael Casciani, se află și astăzi la locul ei.

Hașdeu însuși a documentat 101 ședințe de spiritism între 1890 și 1903, în care afirma că primea mesaje de la Iulia. Unele relatări sugerează că astfel de practici au „deschis” o poartă către lumea spiritelor, iar energia reziduală ar fi rămas în castel. După moartea sa, ședințele au continuat sub îndrumarea unor apropiați, precum avocatul C.M. Ciocazan.

Localnicii din Câmpina au contribuit la aura misterioasă a castelului. Unii povestesc că noaptea se aud aplauze și exclamații de „bravo”, atribuite lui Hașdeu, care ar fi ascultat-o pe Iulia cântând. Alții spun că oamenii evitau să treacă pe lângă castel după lăsarea întunericului, temându-se de „stafiile” locului. O relatare din 1936 vorbește despre trei tineri care, vizitând castelul, au râs de ideea spiritelor, iar unul dintre ei a murit ulterior într-un accident ciudat, legat de acid sulfuric, ceea ce a fost interpretat ca o „pedeapsă” supranaturală.

Advertisement

Deși aceste povești sunt captivante, multe pot fi puse pe seama imaginației, a sugestiei sau a contextului istoric. Hașdeu era un om profund afectat emoțional, iar spiritismul era o practică populară în Europa secolului XIX, mai ales în rândul celor care își pierduseră persoane dragi. Fenomene precum sunetele pianului ar putea fi explicate prin acustica neobișnuită a clădirii sau prin condițiile meteorologice, iar globurile luminoase ar putea fi reflexii sau defecte ale echipamentelor. Totuși, lipsa unor explicații definitive păstrează misterul viu.

Astăzi, Castelul Iuliei Hașdeu este un punct de atracție turistică și culturală, redeschis publicului în 1995 după restaurări parțiale. Vizitatorii pot explora cele șase camere, inclusiv „camera obscură” unde aveau loc ședințele de spiritism, și templul cu statuia lui Iisus. Deși restaurările recente (finalizate în 2022) au modernizat clădirea, atmosfera sa unică, încărcată de simbolism și istorie, continuă să inspire curiozitate și fiori.

În concluzie, fie că crezi în paranormal sau nu, castelul rămâne un monument al durerii unui tată și al geniului unei tinere dispărute prea devreme, învăluit într-un văl de mister care refuză să se risipească.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Advertisement

Știri

Cinema Călărași / Acțiune și supraviețuire în junglă: „Anaconda”

Published

on

Finalul de an aduce adrenalină la Cinema Călărași cu filmul „Anaconda”, programat între 27 și 30 decembrie 2025. O trupă de artiști de circ rămâne captivă într-o junglă tropicală, unde o creatură mortală le transformă călătoria într-o luptă pentru viață.

Program:
• 27–28.12 – ora 17:00
• 29–30.12 – orele 17:00 și 20:00

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Published

on

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vor fi prezenți zilnic în teren și vor acționa suplimentar în perioada 24–28 decembrie, în contextul minivacanței de Crăciun.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Călărași, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în situații de risc.

Polițiștii vor intensifica activitățile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale și în locurile unde sunt anunțate evenimente cu public numeros. Scopul principal este descurajarea comportamentelor antisociale și aplicarea fermă a legii.

Totodată, o atenție sporită va fi acordată verificării respectării legislației privind comercializarea produselor alimentare specifice acestei perioade, dar și modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, un subiect sensibil în preajma sărbătorilor.

Advertisement

Pe linie rutieră, polițiștii atrag atenția asupra valorilor ridicate de trafic din aceste zile și fac apel la responsabilitate din partea conducătorilor auto. Echipajele de la Rutieră vor fi zilnic pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și sprijinirea participanților la trafic.

Reprezentanții IPJ Călărași le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au nevoie de ajutor sau sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist sau la 112 – Apelul Unic de Urgență.

Autoritățile transmit, în final, un mesaj de sărbători liniștite și în siguranță pentru toți locuitorii județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

„Poveste de Crăciun pentru oameni mari” – de Dan Bițuică

Published

on

Îmi este frig. Un frig care pătrunde până în măduva oaselor, în timp ce zăpada continuă să cadă lin, cu fulgi calmi și pufoși, ca într-un vis shakespearian, plutind lent peste umbrele orașului. Oare câte ierni au trecut peste mine? Nu le mai țin socoteala – nu pentru că ar fi fost prea multe, ci pentru că ultimele zece au fost toate la fel: lipsite de culoare, doar alb infinit și negru profund, ca o pânză pe care viața a uitat să mai picteze.

Acum zece ani, printr-o întâmplare crudă și nefericită, am pierdut totul: familia, casa, prietenii, chiar și rudele îndepărtate. Singurul companion fidel care mi-a rămas este un cățel vesel, un suflet mic și blănos, la fel de înfrigurat ca mine. Împreună suntem flămânzi, dar fericiți în sărăcia noastră simplă. În serile geroase, după ce găsim un adăpost precar – o bancă în parc, un colț sub un pod –, îl bag în haina mea uzată și ne încălzim unul pe altul. El are norocul să fie acoperit complet de blana lui, dar mie îmi degeră picioarele uneori, obligându-mă să mă ridic somnoros din amorțeală și să mă mișc, să alerg în loc, doar ca să alung gerul.

Zilele sunt mai grele decât nopțile. Oamenii trec pe lângă mine cu priviri pline de dispreț, etichetându-mă în grabă: alcoolic, ratat, cerșetor prefăcut. Dar eu nu cerșesc. Niciodată nu am făcut-o. Chiar și așa sărac și murdar, mai păstrez o fărâmă de mândrie omenească – acea demnitate pe care nimeni nu ar trebui să o piardă. Nu am vrut să primesc nimic gratis, să apelez la ajutoare de la primărie sau de la stat. Îmi câștig pâinea cinstit, muncind la deszăpezire. Câștig atât cât să-mi umplu burta o dată pe zi – și, firește, să nu-l las pe amicului meu să flămânzească.

Muncesc din greu. Uneori, omul pentru care lopătez zăpada nu-mi dă nimic, ba chiar mă alungă cu înjurături. Dar eu nu mă supăr. Știu că voi găsi altul, mai bun. În viață, nu primim întotdeauna doar ce ne dorim – asta e lecția pe care gerul mi-a întipărit-o adânc în suflet.

Advertisement

E Ajunul Crăciunului. Luminile orașului scapără ca niște stele căzătoare captive în geamuri, iar ferestrele blocurilor înalte dezvăluie scene de basm: brazi împodobiți cu globuri strălucitoare, mese încărcate cu bucate, familii adunate la căldură. Mirosul de cozonaci și sarmale plutește în aer, amestecat cu râsul copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Totul e pregătit pentru minune: fulgii de nea acoperă încet străzile, transformând orașul într-un tărâm de turtă dulce, din care să se înfrupte toți pruncii lumii.

Eu stau pe o bancă, privind în sus. Zăpada mă acoperă treptat, ca un giulgiu alb și rece, iar corpul îmi devine din ce în ce mai amorțit. Ochii mi se ațintesc spre cerul înstelat, sperând că printre puținele luminițe care străpung norii îl voi zări pe Moș Crăciun. Vreau să-l strig, să-i cer să-mi aducă înapoi viața pierdută – familia, căldura unui cămin adevărat.

Ușor, ochii mi se închid. O căldură binefăcătoare, neașteptată, începe să-mi inunde trupul înlemnit. Prietenul meu cel mic îmi linge fața cu limba lui moale și caldă, încercând să îndepărteze stratul de zăpadă așternut pe obraji. Dar eu simt altceva: căldura copilăriei, mirosul sobei cu lemne arzând, îmbrățișarea mamei. E o seară magică, plină de minuni nevăzute. Parcă îi văd pe părinții mei chemându-mă la ei, cu brațele deschise, îmbiinndu-mă cu bucate tradiționale – sarmale aburinde, cozonaci proaspeți, vin fiert cu scorțișoară – pe care nu le pot refuza.

Privesc cățelul de lângă mine, cu ochii lui credincioși, și-i șoptesc: „A sosit vremea să merg la familia mea. Tu va trebui să te descurci singur de acum.“ Se uită la mine cu o înțelegere adâncă, de parcă ar ști totul, și își trece limba peste degetele mele înghețate, în semn de rămas-bun și recunoștință.

Atunci apare și Moșul, cu sania lui strălucitoare trasă de reni invizibili. Îmi spune blând: „Ți-am adus ce ți-ai dorit cel mai mult – să fii din nou cu cei dragi.“ E primul dar cu adevărat generos pe care-l primesc în viață. Sus, în ceruri, răsună colinde eterice, ca un cor de îngeri, iar eu pășesc ușurel printre ele, eliberat de povara pământului.

Advertisement

Demult așteptam să trăiesc o poveste de Crăciun cu adevărat fericită.

A doua zi, trecătorii descoperă pe bancă un om înghețat, acoperit de un strat gros de zăpadă, și un cățel zgribulit lângă el – credincios până în ultima clipă, chiar și după ce stăpânul său plecase spre ceruri, în sania magică a Moșului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading