Connect with us

Știri

Călărași: Polițiștii au confiscat peste o tonă de țelină, au aplicat peste 200 sancțiuni și au reținut 9 permise auto

Infracțiuni constatate, societăți comerciale verificate și sancțiuni contravenționale aplicate, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști pe raza de competență a Poliției Orașului Lehliu-Gara și a Secției 7 de Poliție Rurală Dor Mărunt.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat în ziua de 12 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au controlat 3 societăți comerciale, au verificat aproximativ 100 de autovehicule, au aplicat 207 sancțiuni contravenționale în valoare de 162.435 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 3.747 de lei.

Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 149 au fost pentru încălcări ale O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 12 în baza prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 1 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 45 la alte acte normative.

De asemenea, au verificat 28 de persoane aflate sub control judiciar, au constatat 4 infracțiuni, iar 3 persoane au fost surprinse în flagrant.

Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare.

Advertisement

Acțiunile de acest gen vor fi efectuate în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Exemple semnificative:

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt  au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu a oprit, continuându-și deplasarea.

Ulterior, polițiștii au reușit imobilizarea autovehiculului, șoferul acestuia fiind identificat în persoana unui bărbat de 56 de ani, din comuna Dor Mărunt, județul Călărași.

Din verificările efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la  testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Advertisement

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au costat o infracțiune de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Au fost ridicate în vederea confiscării 17 articole vestimentare, în valoare de 4.000 de lei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

Totodată, au depistat în trafic o autoutilitară care transporta 1,2 tone de țelină fără documente de proveniență.

Conducătorul auto a fost sancționat conform Legii 12/ 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, cu suma de 5.000 de lei și a fost confiscata suma de 800 de lei, reprezentând contravaloarea cantității de țelină.

Advertisement

Advertisement

Știri

Incendiu de proporții la ieșirea din municipiul Călărași, zona clădirilor Siderca — mai multe echipaje ale ISU intervenind în această seară

În această seară, în jurul orei 21:40, un incendiu de proporții a izbucnit în extravilanul municipiului Călărași, în zona clădirilor Siderca. Potrivit surselor, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași au fost mobilizate imediat la fața locului pentru a interveni și a stinge flăcările.

Flăcările au fost raportate în seara zilei de marți, 1 iulie 2025, în extravilanul municipiului Călărași, în apropierea clădirilor industriale Siderca.

Mai multe autospeciale cu apă și spumă, împreună cu echipe de intervenție rapidă ale ISU Călărași, se află în acest moment la fața locului, acționând pentru limitarea incendiului și prevenirea extinderii acestuia.

În prezent, nu există informații oficiale despre victime sau pagube materiale estimate. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de autorități după finalizarea operațiunii.

Continue Reading

Știri

RAR avertizează peste 100.000 de mașini din România, inclusiv din județul Călărași, să se prezinte urgent în service

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că sunt în curs campanii de rechemare în service destinate aproximativ 100 000 de vehicule comercializate în România, fabricate între anii 1998 şi 2019, din 26 de mărci auto. Printre acestea se numără Audi, BMW, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Mazda, Nissan, Opel, Seat, Škoda, Toyota, Volkswagen și altele  .

Campaniile privesc atât sisteme de siguranţă activă (aprox. 14 000 de automobile), cât și sisteme de siguranţă pasivă (peste 85 000 de vehicule) (). O componentă centrală a apelurilor de rechemare este airbag-ul, unde s-a identificat un risc din cauza climatului cald şi umed combinat cu îmbătrânirea componentelor chimice ale inflatorului. Acestea pot exploda în timpul declanşării, proiectând fragmente metalice care pot provoca vătămări grave sau chiar deces  .

RAR recomandă proprietarilor să consulte imediat platformele producătorilor auto sau să se prezinte la service-urile autorizate specifice mărcilor respective. Reparările sunt gratuite și vizează eliminarea riscului în cel mai scurt timp.

Ce trebuie să știe șoferii din județul Călărași

  • Reprezentanța locală RAR în municipiul Călărași, aflată pe strada Prelungirea Dobrogei nr. 1A, poate oferi informații privind aceste campanii. Programările se fac prin numărul național 021 9672, iar sediul local poate fi contactat la tel/fax 0242 313 570  .
  • Programul de lucru al reprezentanței include de luni până joi între 08:00‑16:30, iar vineri între 08:00‑14:00  .

Pași recomandati pentru proprietari

  1. Verificați dacă marca și anul modelului vostru se regăsesc în lista mărcilor rechemate (1998–2019).
  2. Consultați site-urile oficiale ale producătorilor pentru verificări după VIN.
  3. Solicitați o programare la un service autorizat sau la reprezentanța RAR din Călărași.
  4. Prezentarea la service este gratuită, iar refuzul remedierii implică riscuri majore.
  5. RAR are în plan includerea atenționărilor direct în certificatul Auto‑Pass și lansarea unei platforme interactive publice pentru informarea privind campaniile de rechemare  .

Proprietarii de autoturisme din judeţul Călăraşi sunt rugați să acţioneze cu promptitudine dacă dețin vehicule fabricate între 1998 și 2019, din mărcile menționate. Campaniile de rechemare sunt gratuite și vizează în special siguranța airbag‑urilor, care poate pune în pericol sănătatea pasagerilor. Ignorarea notificărilor RAR poate avea consecințe grave.

Pentru informaţii suplimentare și programări, contactaţi Direct Reprezentanța RAR din Călărași la adresa menționată

Continue Reading

Știri

Angajații ANAF Călărași, în a doua zi de grevă spontană. Nemulțumiri față de plafonarea sporurilor și concediilor

foto: canalsud.ro

Angajații ANAF Călărași continuă pentru a doua zi consecutivă greva spontană declanșată în semn de protest față de măsurile anunțate de Guvern privind reducerea unor sporuri salariale. Acțiunea nu este organizată de sindicat, ci de angajații nemulțumiți, care refuză să accepte tăierile propuse de executivul condus de Ilie Bolojan.

Jurnaliștii Canal Sud au fost la fața locului pentru a relata despre  proteste, însă funcționarii au evitat să ofere declarații presei, invocând presiuni. Mai mult, o angajată a amenințat că își va da demisia dacă se difuzează un interviu.

Cea mai mare nemulțumire vizează plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare. Dacă până acum acest spor reprezenta aproximativ 15% din salariu și putea ajunge chiar la 1.500 de lei lunar, începând cu aplicarea noilor măsuri acesta va fi limitat la maximum 300 de lei brut, indiferent de funcție sau grad de risc. În plus, concediul suplimentar pentru astfel de condiții va fi redus de la 10 zile la doar 3–5 zile pe an.

Guvernul susține că aceste modificări fac parte dintr-un plan de reformă a cheltuielilor publice. Premierul Ilie Bolojan a anunțat eliminarea unor comisii și indemnizații considerate „nejustificate”, într-un efort declarat de „tăiere a sinecurilor”.

Advertisement

Proteste similare au loc și în alte județe din țară, precum București, Cluj, Mureș, Dâmbovița și Călărași. Sindicatele avertizează că, în lipsa unui dialog real cu autoritățile, nu exclud declanșarea unei greve generale în întreg sistemul bugetar.

Foto: Canalsud.ro

Continue Reading