Călărași dă startul unei noi campanii de împădurire: sâmbătă, 8 noiembrie, începe sezonul de plantare al toamnei

Municipiul Călărași se alătură celui mai amplu program național de împădurire – „România Plantează pentru Mâine”, printr-o acțiune organizată sâmbătă, 8 noiembrie, în parteneriat cu Asociația Pădurea Copiilor. Evenimentul marchează deschiderea oficială a sezonului de plantare de toamnă-primăvară în oraș.

Prima zonă vizată este capătul Lacului Jirlău (zona Parcul de pe Lac), unde se va planta o pădure urbană pe o suprafață de aproximativ două hectare. Alte zone vor fi reîmpădurite treptat, în diferite părți ale municipiului.

„Ne dorim să mobilizăm în primul rând elevii, cadrele didactice, părinții și toți cetățenii municipiului care iubesc natura. Este un pas concret spre un oraș mai verde”, a transmis primarul Marius Dulce, într-o postare publică.

Programul zilei:

  • 09:00 – 09:30: Sosirea participanților, instruirea și formarea echipelor de voluntari
  • 09:30 – 13:00: Plantare de puieți
  • 13:00 – 13:30: Strângerea materialelor și servirea gustării
  • 13:30: Încheierea activităților

Acțiunea face parte dintr-o campanie națională finanțată din fonduri private, care reunește șase organizații de mediu din România.

Călărășenii cu vârsta peste 15 ani care doresc să participe se pot înscrie online completând formularul disponibil pe platforma Asociației Pădurea Copiilor: https://voluntar.padureacopiilor.ro/documente/calarasi/

Primăria Călărași și organizatorii speră ca evenimentul să devină o tradiție locală prin care comunitatea contribuie direct la crearea și protejarea zonelor verzi din oraș. 🌳

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss