În această după-amiază, în jurul orei 15:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași au fost solicitați să intervină pe raza comunei Unirea, după ce a fost semnalată dispariția unei persoane posibil înecate în fluviul Dunărea.
La fața locului acționează echipaje de intervenție dotate cu barcă și scafandri de la ISU Călărași și B-IF, care desfășoară misiuni de căutare în zona indicată de martori. Operațiunea este în plină desfășurare, iar autoritățile fac eforturi pentru a găsi cât mai rapid persoana dispărută.
Deocamdată nu au fost oferite detalii oficiale despre identitatea victimei și despre împrejurările în care aceasta ar fi intrat în apă.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.