Călărășeni nemulțumiți de modul în care se calculează taxa de salubritate. Reclamații în plenul Consiliului Local

Mai mulți locuitori au reclamat în fața Consiliului Local Călărași faptul că au primit decizii de impunere pe cinci ani, fără notificări prealabile, fiind obligați să aducă documente greu de obținut din străinătate. Aceștia au acuzat birocrația excesivă și lipsa de claritate a funcționarilor de la Taxe și Impozite.

Nemulțumiri în ședința Consiliului Local

La ședința Consiliului Local din 25 septembrie 2025, mai mulți cetățeni au luat cuvântul pentru a-și exprima nemulțumirile față de modul în care este aplicată taxa de salubritate. Oamenii au povestit că au primit decizii de impunere pe ultimii cinci ani, fără să fie anunțați sau notificați anterior, ceea ce i-a pus în imposibilitatea de a aduce actele necesare pentru clarificări.

„Am primit decizia de impunere pe cinci ani. Nu am fost notificată înainte. Este foarte greu pentru cineva plecat în străinătate să aducă anual documente, iar după atâția ani să fie pus să justifice retroactiv”, a spus una dintre localnice.

Explicațiile primarului

Primarul Marius Dulce a răspuns că documentele sunt necesare pentru a justifica numărul de persoane care locuiesc efectiv într-o gospodărie, astfel încât cantitatea de deșeuri să fie corect raportată.

„Nu am de unde să știu dacă cineva vine în țară o lună, șase luni sau un an. De aceea cerem documente actualizate anual. Este singura modalitate prin care putem justifica deșeurile generate de comunitate”, a explicat edilul.

Birocrație și documente greu de obținut

Cetățenii au subliniat că, în multe cazuri, actele cerute sunt dificil de procurat din străinătate, mai ales pentru cei care muncesc în diverse țări și schimbă locurile de muncă sau adresele de domiciliu.

„Unii oameni își schimbă des locurile de muncă, firmele se închid, iar ei nu mai au de unde lua documentele. Este foarte greu să dovedești retroactiv pentru cinci ani unde ai stat sau unde ai lucrat”, a adăugat o altă participantă la discuție.

Funcționari acuzați de lipsă de claritate

O altă problemă ridicată a fost lipsa de comunicare și de coerență din partea funcționarilor de la Direcția de Taxe și Impozite. Cetățenii au spus că, de multe ori, primesc răspunsuri diferite la aceeași speță, în funcție de persoana cu care discută.

„Soțul meu a plătit impozitul, iar funcționarii i-au cerut documente pentru fata noastră care este plecată din 2010. Altcineva, în altă zi, i-a spus că nu trebuia să plătească. Nu e normal să existe atâta neclaritate”, a reclamat o localnică.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss