Bulgaria a anunțat un nou mecanism de sprijin financiar pentru persoanele cu venituri mici, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți. Autoritățile vor acorda un ajutor lunar de 20 de euro pentru combustibil, sumă care poate fi dublată în cazul familiilor care dețin două autoturisme, dacă acestea sunt înregistrate pe numele unor membri diferiți ai familiei.
Potrivit ministrului muncii și politicilor sociale, Hasan Ademov, sprijinul este destinat persoanelor ale căror venituri nu depășesc de două ori pragul sărăciei, stabilit la aproximativ 390 de euro. Astfel, limita de eligibilitate ajunge la circa 781 de euro pe lună. Beneficiarii trebuie să dețină un autoturism, inclusiv în leasing, și să nu figureze cu taxe sau amenzi neplătite.
Premierul Andrei Ghiurov a explicat că suma de 20 de euro reprezintă aproximativ 20% din cheltuielile medii lunare pentru combustibil ale persoanelor cu venituri reduse. Acestea ar fi cheltuit în mod obișnuit în jur de 100 de euro pe lună, însă creșterea recentă a prețurilor a ridicat costurile la aproximativ 120 de euro. Compensația acoperă exact diferența generată de scumpiri.
Mecanismul ar urma să devină operațional până la sfârșitul lunii martie, iar autoritățile susțin că piața carburanților din Bulgaria va rămâne stabilă pe termen scurt, atât timp cât producția internă și exporturile sunt gestionate în condiții normale.
Prețurile actuale la carburanți în Bulgaria sunt de 1,38 euro/litru pentru benzina standard, 1,59 euro/litru pentru benzina premium și 1,52 euro/litru pentru motorina standard.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.