Connect with us

Știri

Bogdan Mihai și Vasile Iliuță vor să-l suspende pe Eduard Grama din funcție, însă nu reușesc

Published

on

Astăzi, la sediul PSD Călărași, a avut loc o conferință de presă susținută de liderul partidului, Vasile Iliuță, și de administratorul public al județului, Bogdan Mihai. Evenimentul a abordat ultimele mișcări politice din sfera PSD, cu un accent deosebit pe problemele întâmpinate de operatorul regional de apă-canal ECOAQUA SA.

În cadrul conferinței, Vasile Iliuță și Bogdan Mihai au discutat despre nemulțumirea cetățenilor față de prețurile la apă, considerându-l pe directorul ECOAQUA SA, Eduard Grama, principalul responsabil pentru această situație. Bogdan Mihai a făcut declarații incendiare, iar șeful PSD a afirmat că va cere suspendarea directorului până la clarificarea situației de către Biroul Județean al PSD.

Bogdan Mihai a detaliat participarea sa la ședința Consiliului de Administrație al ECOAQUA SA, unde a prezentat un rezumat al situației juridice a lui Eduard Grama. Bogdan Mihai a spus că membrii Consiliul de Administrație întârzie adoptarea unei decizii clare, menționând că nici măcar procesul verbal al ședinței din 19 iunie nu a fost finalizat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la eficiența și transparența acestui organism.

 „Am participat la Consiliul de Administrație, pentru că am cerut în mod imperativ să fie invitați reprezentanții Adunării Generale (AGA), dar am venit doar eu dintre reprezentanții AGA, pentru a vedea exact cum se pune problema. Realitatea este una simplă: când am fost la Consiliul de Administrație, m-am dus cu un rezumat al tuturor situațiilor, de la adrese, de când s-a constatat incompatibilitatea, de la hotărârea judecătorească. Le-am prezentat cu argumente celor din Consiliul de Administrație, pentru a fi informați cu privire la toate valențele. Și le-am și spus că nu avem pretenția că suntem posesorii adevărului, ci pur și simplu trebuie să aplicăm legea. Dacă există argumente juridice, dânșii sunt singura entitate care are dreptul și este obligată să dispună pentru a aplica o hotărâre judecătorească în ceea ce îl privește pe directorul general” – a declarat Mihai Bogdan, reprezentantul CJ Călărași în cadrulConsiliul de Administrație.

Advertisement

Administratorul public al județului a adus în discuție decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10 aprilie 2024, care a menținut raportul de evaluare al ANI, confirmând incompatibilitatea lui Grama. Deși Grama a înaintat demisia din funcția de director al Direcției de Dezvoltare, care a generat incompatibilitatea, el continuă să își exercite atribuțiile la ECOAQUA SA, ceea ce, potrivit lui Bogdan Mihai, contravine prevederilor legale.

„În ceea ce privește situația domnului director, vă pot spicui puțin din documentul pe care l-am transmis către Ecoaqua. După cum știți, la data de 10.04.2024 a fost pronunțată decizia Înaltei Curți (n.r. Înalta Curte de Casație și Justiție), care a avut ca obiect anulare raport evaluare pentru domnul Grama. Decizia a fost, însă, de a menține raportul de evaluare, iar incompatibilitatea scrisă în raportul ANI (n.r. Agenția Națională de Integritate) rămâne în picioare. Vă spun că a început o întreagă discuție juridică. Domnul Grama, printr-o întâmpinare pe care a făcut-o către Consiliul de Administrație de a le spune dânșilor partea dânsului de adevăr, le-a spus că nu a luat la cunoștință despre această hotărâre, nu i-a fost comunicată. În schimb, pe 11.04.2024, la o zi după ce a fost dată hotărârea judecătorească, domnul Grama a venit la Consiliul Județean și și-a depus demisia din funcția de director al Direcției de Dezvoltare, funcția care a generat incompatibilitatea. Spre necunoașterea dânsului și a celorlalți, care consideră că nu este într-o situație de a părăsi funcția pe care o ocupă, legiuitorul spune foarte clar: de la data destituirii din funcția publică, care s-a produs pe 11.04.2024, începe să curgă termenul de trei ani în care dânsul nu are voie să ocupe o funcție dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 176. S-a luat în calcul că s-au prescris faptele. Dar, din nou, consultanții domnului Grama nu au citit, pentru că potrivit Codului Civil prescripția, față de Codul Penal, este suspendată de atacarea actului care generează această situație. Practic, pe perioada judecății, termenul de prescripție a fost înghețat”

Bogdan Mihai a lansat acuzații grave, sugerând că membrii Consiliului de Administrație ar putea fi implicați într-un abuz în serviciu, favorizând menținerea lui Grama în funcție. El a subliniat că situația actuală ar putea duce la recuperarea sumelor de bani plătite ilegal ca salariu, în urma unui control audit ce va fi dispus.

“(…)Vă așteptați ca noi să rezolvăm problema într-o zi-două. Realitatea este că nu putem face într-o zi-două. Am început procesul, proces pe care noi îl facem ținând cont de statutul ADI-ul, de statutul societății comerciale, de prevederile legale din Legea 31 și OUG 109, pentru că la un moment dat am putea fi acuzați de abuz. Realitatea este, însă, din punctul meu de vedere și le-am și transmis membrilor Consiliului de Administrație, ceea ce fac dânșii este pretabil la a fi încadrat la sfera abuzului în serviciu. Pentru că dânșii favorizează o persoană să ocupe o funcție pe care nu mai are dreptul. Și, din punctul meu de vedere, este o zonă în care dânșii se duc cu bună știință” – a mai precizat oficialul în cadrul conferinței de presă.

Vasile Iliuță a încheiat subiectul afirmând că va cere Biroului Județean al PSD suspendarea din funcție a directorului Eduard Grama, până la clarificarea situației. Acest lucru va fi posibil doar dacă Grama a încălcat statutul partidului.

Advertisement

Advertisement

Știri

Zoo Călărași îi așteaptă în acest weekend pe vizitatori cu un nou exemplar! Surpriza de care vor avea parte cetățenii

Published

on

By

Complexul Agrement Zoo Călărași anunță cu entuziasm o noutate pentru vizitatori în acest weekend. Conform unei postări recente pe pagina oficială de Facebook a Grădinii Zoo, vizitatorii sunt invitați să descopere un nou exemplar: veverițele Degu.

Veverițele Degu sunt o specie de rozătoare originară din Chile, cunoscută pentru comportamentul său social și tendința de a trăi în grupuri mari. Această specie de rozătoare trăiește în colonii numeroase și este recunoscută pentru interacțiunile sale complexe și jucăușe.

Aceste rozătoare sunt inteligente și pline de energie, captând atenția pentru mult timp. Ele sunt, de asemenea, curioase, blânde și, în general, inofensive, emițând sunete specifice în anumite situații. În condiții optime de viață, veverița Degu poate trăi între 5 și 9 ani. Ajunge la maturitate la vârsta de 6-9 luni, iar femelele pot naște între 4 și 6 pui.

Zoo Călărași își așteaptă vizitatorii în intervalul orar 9:30 – 19:00 pentru a observa acest exemplar interesant și a afla mai multe detalii despre comportamentul și habitatul său natural. Grădina Zoologică speră că această nouă atracție va aduce bucurie și curiozitate în rândul tuturor celor care aleg să-i treacă pragul în acest weekend.

Advertisement

Vizitatorii sunt încurajați să vină și să profite de ocazia de a vedea veverițele Degu, o specie fascinantă care își face debutul la Complexul Agrement Zoo Călărași. Această oportunitate oferă o șansă excelentă de a învăța mai multe despre diversitatea faunei mondiale și de a observa comportamentele specifice acestei specii unice de rozătoare.

Continue Reading

Breaking News

Au fost prinși cei doi complici ai tentativei de omor cu acid din Călărași

Published

on

În noaptea de 4 iunie, Daniela Jora, în vârstă de 27 de ani, și Gabriel Mihai Gugoașă, de 24 de ani, au fost victimele unui atac cu acid de baterie, suferind arsuri grave la nivelul feței. În prezent, Gabriel Mihai Gugoașă se află la Spitalul Floreasca din Capitală. După o lună de suferință și chin, timp în care tânărul a fost ținut în comă indusă de către medici, a început să își revină. Este stabil și a început să comunice cu medicii și familia.

Principalul făptaș, reținut după o lună de anchetă

La exact o lună de la incident, anchetatorii au reușit să identifice și să rețină principalul făptaș, Ștefan Lucian Macula, un tânăr de 30 de ani din județul Timișoara. Acesta a fost capturat noaptea și prezentat joi, 4 iunie, magistraților din cadrul Tribunalului Călărași, care au decis reținerea sa pentru 30 de zile.

Macula nu a acționat singur. În momentul atacului, era însoțit de o tânără de 20 de ani și un bărbat de 40 de ani, ambii complici în acest act violent.

Advertisement

Ștefan Lucian Macula era echipat cu mănuși de protecție și o cagulă, pregătindu-se minuțios pentru atacul care a lăsat urme adânci asupra victimelor. Victimele au fost filate ore în șir.

Complicii, fata de 20 de ani și bărbatul care au închiriat un autoturism din Ilfov au verificat zona, iar la momentul potrivit, au acționat.

Cei doi complici se numesc Coșercar Andrei-Dumitru și Ciubăncan Isabela-Ioana, ambii fiind din  Timișoara.

Anchetatorii au depus eforturi pentru a dezlega acest caz complex. Au vizionat sute de ore de filmări din zeci de locații din municipiul Călărași, descoperind că atacatorii au planificat cu atenție fiecare detaliu al faptei.

La alte 8 zile distanță după ce principalul suspect a fost prins de anchetatori, cei doi suspecți căutați in mai multe tari după ce au fugit din țară, au fost prinși.

Advertisement

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași este împuternicit să aducă la cunoștința publică următoarele:

În continuarea activității de urmărire penală desfășurate într-un dosar de tentativă de omor calificat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași (cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Călărași și al Direcției de Investigații Criminale din structura GPR, precum și al Brigăzii Autostrăzi) a pus în executare două mandate de aducere privind suspecții C.A.D., de 40 de ani, și C.I.I., de 20 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 48 alin. 1 CP raportat la art. 32 alin. 1 combinat cu art. 188 alin. 1 – 189 alin. 1 lit. a, f, h CP.

Cei doi suspecți au fost reținuți la data de 12.07.2024 pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă de omor calificat, constând în aceea că, în seara de 04.06.2024, aceștia l-au însoțit pe raza municipiului Călărași și l-au sprijinit pe autorul M.S.L. în punerea în executare a hotărârii de a suprima viața victimelor G.G.M. și J.D.A. prin stropirea acestora cu o substanță corozivă și în demersul de a părăsi localitatea, deplasându-se în județul Timiș.

La data de 12.07.2024, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Călărași cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, față de inculpatul C.A.D., de 40 de ani, și față de inculpata C.I.I., de 20 de ani.

Advertisement

Continue Reading

Știri

ITM Călărași, 25 de ani de existență

Published

on

Ieri 11 iulie 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Călărași s-a aflat la ceas de sărbătoare, marcând 25 de ani de la înființare Inspecției Muncii care împreună cu inspectoratele teritoriale de muncă, veghează pentru asigurarea unui mediu de muncă sigur și corect pentru angajații. La acest eveniment au participat Prefectul județului Călărași, conducători ai instituțiilor locale, angajatori, colaboratori ai serviciilor externe și presa locală.

Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă au ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei produselor, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţii.

Pe lângă activitatea primordială de control, Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanență de informarea și conștientizarea angajatorilor și a angajaților despre importanța cunoașterii și respectării legislației din domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă.

În cadrul simpozionului, dl. Nicolae DUMITRU – Inspector Șef al ITM Călărași, a prezentat o sinteză a activității Inspecției Muncii din 1999 până în prezent, subliniind că împlinirea a 25 ani de la înființarea Inspecției Muncii este un moment de reflecție asupra realizărilor semnificative și a impactului pozitiv pe care această instituție l-a avut asupra pieței muncii.
Din 1999, Inspecția Muncii joacă un rol esențial în monitorizarea și asigurarea respectării legislației muncii, protejând drepturile și securitatea în muncă a angajaților din întreaga țară. De-a lungul celor 25 ani, Inspecția Muncii a evoluat constant pentru a răspunde provocărilor moderne ale pieței muncii, extinzându-și aria de acțiune și implementând noi strategii pentru a asigura un control eficient și adaptat noilor condiții economice și sociale.

Advertisement

Pe plan local, prin activitățile de informare și control, ITM Călărași urmărește îmbunătățirea permanentă a condițiilor de muncă, reducerea numărului de accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale precum și combaterea muncii nedeclarate. Prin campaniile de sensibilizare și informare privind protejarea drepturilor angajaților și securitatea și sănătatea în muncă a acestora, ITM Călărași se asigură permanent că toți lucrătorii își desfăsoară activitatea în condiții sigure, contribuind la crearea unei culturi a siguranței în rândul angajaților și angajatorilor.

În cei 25 ani de la înființare, Inspecția Muncii a fost un catalizator pentru implementarea bunelor practici în managementul securității și sănătății în muncă, al relațiilor de muncă, încurajând angajatorii să adopte măsuri proactive pentru protecția angajaților.
La finalul simpozionului, toți invitații si-au manifestat aprecierea față de rolul și impactul Inspecției Muncii în societate.

Inspectorul şef al ITM Călăraşi, domnul Dumitru Nicolae, transmite”Aprecieri pentru activitatea desfăşurată de către inspectorii de muncă din cadrul ITM Călăraşi şi succes în activitate angajatorilor şi angajaţilor de pe piaţa muncii din judeţul Călăraşi”.

INSPECTOR ȘEF,
DUMITRU NICOLAE

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate