Max fusese adoptat când era doar un pui. Bărbatul care îl luase îl iubea enorm. Mergeau împreună peste tot, chiar și cu autobuzul spre serviciu. În fiecare dimineață, îl lăsa la aceeași stație, îi spunea: „Stai aici, mă întorc.” Și Max îl aștepta. Zi de zi.

Dar într-o dimineață, bărbatul n-a mai venit. Un accident de muncă l-a răpit dintre cei vii. Nimeni nu i-a spus lui Max. Doar că, din ziua aceea, cățelul a rămas acolo. A stat în același loc, la aceeași oră, cu ochii fixați pe autobuzele care veneau și plecau.

Un copil din zonă i-a dat numele Max. Vânzătoarea de la colț îi aducea câte un rest de sandviș. Iarna, un bărbat i-a adus o pătură. Dar nimeni n-a reușit să-l ia acasă. Max nu voia să plece. Pentru că promisiunea era clară: „Stai aici. Mă întorc.”

Au trecut 11 ani.

Advertisement

Max îmbătrânise. Blana albise, mersul era greoi. Dar privirea… la fel de hotărâtă. Într-o seară de toamnă, exact la ora la care venea autobuzul „lui”, Max s-a ridicat brusc. A lătrat slab, apoi a scâncit. A început să alerge spre drum.

Lumea s-a speriat. Unii au încercat să-l oprească. Dar Max s-a oprit brusc, s-a așezat, și-a lăsat capul jos… și a zâmbit. Da, câinii pot zâmbi. Pentru că Max a văzut ceea ce nimeni altcineva nu putea.

Pe trotuar, venind din lumină, era bărbatul. Tânăr, cum îl știa el. Cu aceiași ochi blânzi și voce caldă. Max s-a ridicat. Și-a sprijinit capul de piciorul lui. A oftat adânc.

Și n-a mai deschis ochii.

În ziua următoare, acolo unde stătuse Max, cineva a lăsat o placă:

Advertisement

„Aici a așteptat Max. Până când cel pe care îl iubea s-a întors pentru el.”

Această poveste ar putea fi adevărată…

Lăcusta africană blindată, cunoscută științific sub numele de Acanthoplus discoidalis, este o specie de ortopter din familia Tettigoniidae, întâlnită în principal în regiunile aride și semi-aride din Africa de Sud, Namibia și Botswana. Această insectă este renumită pentru aspectul său robust și comportamentul defensiv unic, care o deosebește de alte specii de lăcuste.

Acanthoplus discoidalis are un corp masiv, de culoare maroniu-închis până la negru, cu o textură dură, asemănătoare unei armuri, de unde și denumirea de „blindată”. Lungimea corpului variază între 3 și 5 cm, iar aripile sale sunt vestigiale, fiind incapabile de zbor. Antenele sunt lungi și subțiri, iar picioarele posterioare, deși puternice, sunt adaptate mai degrabă pentru mers decât pentru sărituri lungi. Pronotumul (partea superioară a toracelui) este acoperit cu spini mici, care contribuie la aspectul său intimidant.

cestei specii este mecanismul său de apărare. Când este amenințată, lăcusta africană blindată emite un sunet puternic, asemănător unui sâsâit, prin frecarea părților corpului sau prin eliberarea aerului. De asemenea, poate secreta un lichid urât mirositor, cu gust neplăcut, pentru a descuraja prădătorii. În cazuri extreme, această specie recurge la autohaemorrhagie, eliminând un lichid hemolimfatic toxic pentru a se proteja.

Lăcusta africană blindată preferă zonele uscate, cu vegetație rară, cum ar fi savanele și deșerturile. Este o specie omnivoră, hrănindu-se atât cu plante (frunze, flori, semințe), cât și cu alte insecte, inclusiv membri ai propriei specii, ceea ce o face canibală în anumite condiții. Acest comportament alimentar oportunist o ajută să supraviețuiască în medii cu resurse limitate.

Advertisement

Femelele depun ouăle în sol, în grupuri numite ooteci, care pot conține zeci de ouă. Perioada de incubație variază în funcție de condițiile de mediu, dar în general, larvele eclozează după câteva săptămâni. Stadiile larvare sunt similare adulților, dar lipsesc aripile și spinii pronunțați.

Deși Acanthoplus discoidalis nu este considerată o specie dăunătoare precum alte tipuri de lăcuste, în anumiți ani, populațiile sale pot crește semnificativ, afectând culturile agricole din regiunile unde este prezentă. Totuși, rolul său în ecosistem este important, contribuind la descompunerea materiei organice și servind ca sursă de hrană pentru diverse specii de prădători, cum ar fi păsările și reptilele.

• Lăcusta africană blindată este uneori confundată cu alte specii de lăcuste datorită aspectului său, dar aparține familiei Tettigoniidae, nu Acrididae (lăcuste propriu-zise).
• Sunetul pe care îl produce poate fi auzit de la câțiva metri distanță, fiind un mecanism eficient de descurajare a prădătorilor.
• În ciuda aspectului său intimidant, această specie este inofensivă pentru oameni, dacă nu este provocată.

Lăcusta africană blindată este un exemplu fascinant al adaptărilor extreme ale insectelor la medii ostile, demonstrând o combinație impresionantă de rezistență fizică și strategii de supraviețuire.

Salamandra uriașă chinezească (Andrias davidianus) este una dintre cele mai fascinante și mari specii de amfibieni din lume, fiind considerată un „fossil viu” datorită originii sale străvechi. Această specie, endemică pentru China, trăiește în principal în râurile și pâraiele de munte cu ape curate și oxigenate, în regiuni precum bazinele râurilor Yangtze, Huanghe și Pearl.

Caracteristici fizice

Salamandra uriașă chinezească este cel mai mare amfibian cunoscut, putând atinge lungimi de până la 1,8 metri și o greutate de peste 30 kg. Are un corp robust, cu piele groasă, umedă și de obicei de culoare maro închis sau cenușiu, cu pete neregulate care o ajută să se camufleze în mediul acvatic. Capul este lat, cu ochi mici și nări proeminente, iar membrele sunt scurte, dar puternice. Spre deosebire de alte amfibieni, nu are pleoape și respiră prin piele, dar și cu ajutorul unor branhii rudimentare.

Habitat și comportament

Această specie preferă apele reci și curgătoare din zonele montane, ascunzându-se sub stânci sau în peșteri subacvatice în timpul zilei. Este predominant nocturnă și se hrănește cu o dietă variată, incluzând pești, crustacee, insecte și chiar amfibieni mai mici. Salamandra uriașă chinezească este cunoscută pentru simțurile sale ascuțite, detectând vibrațiile din apă pentru a localiza prada.

Reproducere

Reproducerea are loc în sezonul cald, între august și septembrie. Femelele depun sute de ouă în cuiburi subacvatice, care sunt păzite de masculi până la eclozare. Larvele, care seamănă cu adulții, dar au branhii externe vizibile, se dezvoltă lent, atingând maturitatea după câțiva ani.

Advertisement

Stare de conservare

Salamandra uriașă chinezească este clasificată ca fiind în pericol critic de dispariție conform IUCN. Principalele amenințări includ pierderea habitatului datorită poluării, defrișărilor și construcției de baraje, precum și braconajul și comerțul ilegal, deoarece specia este folosită în medicina tradițională chineză. Programele de conservare, inclusiv reproducerea în captivitate și reintroducerea în sălbăticie, sunt în desfășurare, dar provocările rămân semnificative din cauza degradării continue a habitatului.

Curiozități

• Este una dintre cele mai longevive specii de amfibieni, putând trăi peste 60 de ani în condiții optime.
• Localnicii o numesc „peștele-bebeluș” datorită sunetelor asemănătoare unui plânset de copil pe care le produce uneori.
• Genomul său este unul dintre cele mai mari dintre vertebrate, fiind de aproximativ 10 ori mai mare decât cel uman.

Salamandra uriașă chinezească reprezintă o comoară a biodiversității, iar protejarea sa necesită eforturi susținute pentru a asigura supraviețuirea acestui amfibian unic.