ATENȚIE LA VITEZĂ! Toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi pentru depistarea celor care depășesc viteza legală

Începând de astăzi, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.

Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Antbirdul cu creastă rebelă – stăpânul umbrelor tropicale

În adâncul pădurilor tropicale umede din Amazon până în Anzii

Accident rutier în Perișoru: Un autoturism s-a răsturnat. Pasagerii au scăpat miraculos

Astăzi, în jurul orei 12:30, un accident rutier a avut